Expoziţia "Cel ce se pedepseşte singur. Ştefan Bertalan, Florin Mitroi, Ion Grigorescu: arta şi România în anii ′80-′90"

Duminică, 5 aprilie, la ora 17.00, la Centrul Cultural Palatele Brâncoveneşti de la Mogoşoaia va avea loc vernisajul expoziţiei „Cel ce se pedepseşte singur. Ştefan Bertalan, Florin Mitroi, Ion Grigorescu: arta şi România în anii ′80-′90". Vor prezenta Horia-Roman Patapievici şi Erwin Kessler. Evenimentul este organizat de Institutul Cultural Român în colaborare cu Centrul Cultural Palatele Brâncoveneşti.
Coordonatorul proiectului, Erwin Kessler, evidenţiază elementele care particularizează această expoziţie: „Pe de-o parte, ea focalizează asupra unei perioade nevralgice din istoria ţării, respectiv anii '80, anii celei mai acute şi dramatice depresii economice, sociale şi politice din istoria noastră recentă, şi perioada imediat următoare acestora, anii '90, anii bulversantei tranziţii, care au marcat răsturnări de valori determinante, adaptări, avânturi şi eşecuri răsunătoare. Pe de altă parte, expoziţia realizează această frescă cu funcţie analitică prin intermediul unei ample prezentări a operei celor mai importanţi trei artişti care, în chip semnificativ, au fixat jaloanele critice ale libertăţii de conştiinţă în anii '80 (prin lucrări ce denunţă acţiunea devastatoare a unui sistem opresiv generalizat, ce afectase fibrele cele mai profunde atât ale conştiinţei cât şi ale vieţii de zi cu zi), artişti care nu au contenit însă, nici în anii '90, să demaşte rătăcirile, violenţa şi frustrările unei perioade caracterizate de definiţii mai mult sau mai puţin originale ale democraţiei."
Masivul catalog al expoziţiei conţine, alături de reproducerile lucrărilor, mărturii ale celor trei artişti, facsimile după schiţe şi desene ale acestora, studii critice, eseuri de antropologie istorică. Volumul cuprinde şi o amplă cronologie ilustrată a civilizaţiei materiale, politice şi sociale din România anilor ′80-′90. Lumea românească a vremurilor se regăseşte aici în forme diverse: congrese şi plenare PCR, lozuri, reclame la Loto-Prono, cozi la alimente, ambalajele napolitanelor Eugenia şi, după 1989, explozia mass media şi a „buticurilor", scrutinuri, mineriade şi manifestaţii sindicale.

Expoziţia este deschisă în perioada 5 aprilie – 15 mai, în intervalul orar 10.00 – 18.00 (luni închis). În ziua vernisajului va fi pus la dispoziţie un mijloc de transport (65 de locuri) de la Piaţa Chibrit, cu plecare la ora 16.30.


CATALOG