Scriitori români la Festivalul de literatură Tanpinar, Turcia

In perioada 3-6 octombrie 2011 se desfășoară a treia ediție a Festivalului de literatură Tanpinar, eveniment organizat de Agenția literară Kalem, cu sprijinul institutelor culturale străine din Istanbul și a unor prestigioase edituri. La ceremonia de deschidere programată duminică, 2 octombrie 2011, la Ciragan Palace Kempinski, va fi prezent ministrul turc al culturii, domnul Ertugrul Gunay. Tema de anul acesta a festivalului care poartă numele faimosului scriitor turc Ahmed Hamdi Tanpinar (1901-1962) este „Orașul și mâncarea". La festival participă 54 de scriitori din 13 țări, care vor lua parte la lecturi, dezbateri și întâlniri cu studenții. În fiecare seară a festivalului vor avea loc cine literare la restaurantul Beyoglu, amplasat în centrul cultural al Istanbulului.
România va fi reprezentată în festival de scriitorii Gabriela Adameșteanu și Mircea Dinescu. Cu această ocazie va fi lansată în limba turcă la pretigioasa editură Yapi ve Kredi prima carte din seria de autor Gabriela Adameșteanu, Dimineață pierdută. Gabriela Adameșteanu va participa la două lecturi, la Universitatea Isik Nisantasi și în sala de conferinte Cezayir. Mircea Dinescu va lansa volumul de poezii Femeile din secolul trecut joi, 6 octombrie a.c., la sediul ICR Istanbul, eveniment în colaborare cu asociația diasporei române din Istanbul, și va participa în festival la întâlniri și dezbateri cu studenți și scriitori.
Ca rezultat al colaborării de patru ani dintre ICR Istanbul și Agenția literară Kalem, în cadrul festivalului va fi distribuită o broșură cuprinzând un studiu introductiv privind literatura română contemporană, realizat de criticul Paul Cernat, și traduceri de fragmente din autori români contemporani în limba turcă, realizate în cadrul Atelierului de traducere organizat de ICR Istanbul în luna aprilie.

Detalii festival: www.itef.com.tr/en/index