Jazz, film, ateliere și expoziții românești în cadrul „Săptămânii Culturale Europene” de la Gütersloh, Germania

„Săptămâna Culturală Europeană” se desfășoară în perioada 6-13 octombrie 2019, în orasul Gütersloh, la inițiativa administrației locale a orașului și în parteneriat cu ICR Berlin.

Anul acesta este rândul României să-și prezinte proiectele culturale comunității locale, după suita de țări și culturi protagoniste ale edițiilor precedente.

Evenimentul reprezintă o ocazie specială „să susținem inițiativa și eforturile oficialităților germane locale, de promovare a culturii române în orașul-reședință al unuia din cele mai importante concerne media europene”, afirmă Claudiu Florian, directorul Institutului Cultural Român de la Berlin. Participarea României ca țară invitată este, după spusele directorului ICR "Titu Maiorescu", „ o confirmare a imaginii privilegiate pe care România o are, ca depozitar al unei bogate culturi proprii, dar și al unui segment important al culturii germane, landul Renania de Nord-Westfalia preluând oficial sprijinului pentru sașii din Transilvania, începând cu anul 1957”.

Institutul Cultural Român din Berlin este principalul partener și co-organizator al acestei ediții prin sprijinirea expoziției de fotografie „În căutarea lui Dumnezeu. Confesiuni religioase în România” care este itinerată acum și în orașul Gütersloh și care va fi vernisată în data de 13.10.2019, de la orele 18.30 în prezența artistului Remus Țiplea, avându-i curatori pe Raluca Buţincu Betea & Alexandra Crăsnaru.„Să expun în Germania a fost una din dorințele mele iar această expoziție reprezintă proiectul meu de suflet și cea mai mare realizare a mea de până acum ” afirmă artistul fotograf.

Institutul mai susține, de asemenea, prezența artiștilor George Dumitriu (chitară, vioară) și Sanem Kalfa (voce) în cadrul concertului de jazz experimental și world music ce are loc în data de 07.10.2019, ora 20,00.

Duo-ul de jazz și muzică experimentală George Dumitriu – Sanem Kalfa este cunoscut pentru reprezentaţiile sale hipnotice de mare profunzime şi intensitate. Noul album lansat în 2018 este intitulat DANCE şi cuprinde o varietate de forme muzicale de expresie: muzică tradiţională românească, turcească, persană și braziliană.

Intrarea este liberă.

Deschiderea „Săptămânii Culturale Europene ” va fi marcată de expoziția „Trubadurii culorilor”, o retrospectivă a artistului George Ștefănescu-Râmnic (1914 – 2007) începând ora 11.30 în Sparkasse Gütersloh-Rietberg, Konrad-Adenauer-Platz 1

Durata expoziției: 06.10.2019 – 08.11.2019.

Program vizitare: Lu-Mi: 8.30 – 17.00 | Joi: 8.30 – 18.00 | Vi: 8.30 – 16.00.

Intrarea este liberă.

Programul evenimentelor mai cuprinde:

08.10.2019 | ora 19.00 | Librăria Markus, Münsterstr. 9

Lectură și conversație cu Carmen-Francesca Banciu, autoarea romanului „O țară fără eroi” (2019) și o „O zi fără președinte (1998).

La 30 de ani de la căderea Cortinei de Fier, societatea se află din nou la răscruce de drumuri. Ce se întâmplă într-o societate care a suferit un șoc istoric și ale cărei vechi structuri s-au dărâmat? Ce putem învăța din cărți? Ne pot ajuta cărțile să conturăm un viitor mai pașnic, mai tolerant?

Intrarea este liberă.


09.10.2019 | ora 15.30 | Stadtbibliothek Gütersloh, Kinderbibliothek, Blessenstätte 1.

Lectură pentru copii.

Dacă vrei să retrăiești basmele copilăriei, Diana Didilica a pregătit o serie de povești amuzante și captivante pentru cei mici în limba română.

Intrarea este liberă.


11.10.2019 | ora 18.00 | VHS Gătersloh, Hohenzollernstr. 43/45.

Workshop de bucătărie românească organizat de asociația românească CAROL.

Preț: 20 EUR.

Înscrieri aici: VHS Gütersloh, 05241822925.


11.10.2019 | ora 15.30 | VHS Gütersloh, Hohenzollernstr. 43/45.

Curs de română pentru începători cu Aurelia Cristea.

Înscrieri până pe 4 octombrie la VHS Gütersloh.


12.10.2019 | ora 17.30 | Cinematograful ”bambi & löwenherz”, Bogenstr. 3.

Proiecția filmului ”Ana, mon amour”, regizor: Călin Peter Netzer.

Cu: Mircea Postelnicu, Diana Cavallioti, Vlad Ivanov, Adrian Titieni, Carmen Tanase.

Montaj: Dana Bunescu.

După un roman de Cezar Paul Bădescu.

Preț intrare: 7.50 EUR.


12.10.2019 | ora 19.00 | Die Weberei, Bogenstraße 1-8.

Concert cu Liviu Barelli.

Muzicianul Liviu Barelli va susține un mix eclectic de muzică pop, soul și blues în cadrul săptămânii culturii europene. Acesta va interpreta atât propriile creații muzicale, cât și alte piese bine cunoscute.

Intrarea este liberă.

Începând cu 1984, manifestarea culturală se organizează o dată la doi ani și are la fiecare ediție în prim plan câte o ţară europeană cu scopul încurajării schimburilor culturale între cetățenii de origine germană și cetățenii străini din orașul Gütersloh.



program evenimente