Cu ocazia aniversării a o sută de ani de la nașterea pianistului și compozitorului român Dinu Lipatti (1917 - 1950), Institutul Cultural Român de la Praga vă invită la un concert extraordinar susţinut de către baritonul Ştefan Ignat, soprana Renata Vari şi pianista Liana Mareş în ziua de vineri, 16 iunie 2017, ora 18:00, la Sala Martinů a Facultății de muzică şi dans a Academiei de Arte Muzicale din Praga (Malostranské nám. 13, Praha 1).
Evenimentul va fi completat de expoziția foto-documentară „ENESCU - LIPATTI – mentor și discipol" realizată de Cristina Andrei, director general al Muzeului Naţional “George Enescu” din Bucureşti.
La finalul concertului, invitaţii vor putea degusta o selecție de vinuri românești.
Dinu Lipatti s-a născut la 19 martie 1917 la București într-o familie cu tradiţie muzicală - tatăl său, Theodor, era un talentat violonist amator care studiase cu Pablo de Sarasate, mama, Anna Lipatti, o excelentă pianistă, iar naș la botez i-a fost George Enescu. "Un artist de o spiritualitate divină", cum l-a numit Francis Poulenc, Dinu Lipatti rămâne un reper, stilul său interpretativ inconfundabil este caracterizat de o înţelegere muzicală incredibil de profundă, o sublimitate aristocratică, un sentimentalism emoţionant, o tehnică de o rară fineţe, o graţie poetică şi de efortul de a păstra autenticitea fiecărei lucrări abordate. Alfred Cortot i-a apreciat interpretarea ca fiind pur şi simplu perfectă. Parte importantă din repertoriul interpretativ al lui Dinu Lipatti au constituit-o partiturile lui Frédéric Chopin şi Johann Sebastian Bach care pun sub lumină foarte clară calităţile extraordinare ale pianistului român. Considerat un „ fiu spiritual” al marelui George Enescu, Dinu Lipatti nu a fost însă doar un remarcabil pianist, ci şi un înzestrat compozitor. În lucrările sale, de factură neoclasică se regăsesc deopotrivă influenţe ale muzicii franceze, dar şi româneşti.
Concertul va cuprinde o selecţie a compoziţiilor lui Dinu Lipatti precum şi o serie de fragmente din opera Oedip compusă de mentorul său, marele maestru George Enescu.
Concertul conferință Oedip pe înțelesul tuturor reprezintă o analiză a celor șapte producții ale operei Oedip de George Enescu realizate în România, Italia și Statele Unite ale Americii. Din dorința de a duce cât mai aproape de public mitul lui Oedip şi muzica din interiorul capodoperei enesciene, baritonul Ștefan Ignat propune o formulă de prezentare inedită, aflată la granița dintre concert și conferință, care are în prim plan interpretarea operei Oedip prin prisma melosului popular şi a etosului românesc.
Compusă între 1921 și 1933, opera Oedip este o tragedie lirică în 4 acte de George Enescu, pe un libret în limba franceză de Edmond Fleg, pornind de la tragediile Oedip rege și Oedip la Colonos scrise de Sofocle. Opera a avut premiera la Opéra Garnier din Paris, pe 13 martie 1936. Premiera românească a avut loc la București, pe 22 septembrie 1958, cu interpretare în limba română, în excelenta traducere realizată de criticul Emanoil Ciomac, dirijor Constantin Silvestri, cu ocazia primei ediții a Festivalului Internațional „George Enescu”.
Baritonul Ștefan Ignat este prim solist al Operei Naționale din București din anul 1999. În anul 2011 a fost desemnat cel mai bun solist de operă din România, iar în palmaresul său se numără, printre multe alte roluri importante, șapte producții diferite ale operei Oedip de George Enescu pe scene din România, Italia şi Statele Unite ale Americii.
Solistă permanentă a Operei Române din Craiova, soprana Renata Vari a interpretat roluri principale din opere celebre impresionând publicul din România, Italia, Serbia și Germania cu forța sa vocală, ambitusul larg și variatele nuanțe ale vocii sale.
Liana Mareș are dublă specializare pian/clavecin şi este pianist corepetitor la Opera Națională din București. A colaborat cu Filarmonica „George Enescu” din București, Teatrul Național de Operetă „Ion Dacian” din București și a susținut recitaluri de pian în fața publicului din România și din străinătate.
Realizată de Cristina Andrei, expoziția„ENESCU - LIPATTI – mentor și discipol"dedicată relaţiei dintre Dinu Lipatti şi George Enescu, îl prezintă pe muzicianul român în calitate de pianist, compozitor, profesor, partener de scenă al lui George Enescu și punctează câteva aspecte importante din viața și cariera sa, prin intermediul a numeroase fotografii, afișe, manuscrise, programe și articole de presă.
Vă aşteptăm cu drag!