ICR Beijing: Vernisajul expoziției „Mise en scène” semnată de Sergiu Roman

Vineri, 8 martie 2019, la Institutul Cultural Român de la Beijing, are loc vernisajul expoziţiei Mise en scène semnată de Sergiu Roman. Lucrările artistului, Hologram, Jerk System, Purple Architecture, Ides of March, Study for virtues of the negative, Exchange, The meteorological principle of pure reason, Erjdekoaternistula, Bestseller, The first creature was a lion, Postcard sunt considerate „o replică la provocările, convulsiile şi crizele globale actuale”. Expoziția va fi deschisă în perioada 8 martie – 3 mai 2019.

Sergiu Roman este un pictor-filosof care-şi focalizează demersul vizual pe ilustrarea vizibilului-invizibil, senzorial, metafizic, de neatins. Picturile sale reflectă o profundă cunoaştere filosofică ce reprezintă astfel magma creatoare de metafore plastice prin care Sergiu Roman realizează o versiune contemporană a noţiunii atotcuprinzătoare de sublim. Trăim în ere „aprinse”, în care sublimul ia formele dezechilibrelor, tulburărilor, degradărilor, egocentrismelor, haosului, dar şi ale valorilor spirituale, ale ordinii, elevării, exaltării, ale unei „frumuseţi” atent puse în scenă.  Tocmai de aceea Sergiu Roman îşi intitulează seria Mise en scène. Pictorul incită la reflecţii asupra istoriei umanităţii, „scenografiind” compoziţii barochizante încărcate de simboluri, idei poetico-plastice, metafore vizuale. Aceste scenografii atent dirijate de artist reprezintă analogii vizuale ale unei lumi în care valorile se răstoarnă, se promovează superficialitatea, lipsa de sinceritate, în care eul creator devine impersonal prin mijloacele noilor tehnologii. Sergiu Roman alege să ilustreze viziunea sa prin integrarea de forme și imagini realizate în cărbune pe pânză, fiind vorba despre cunoscute artefacte ale Antichităţii şi Renaşterii (Laocoon, mască decorativă din Pompei, chipul lui Iisus din ansamblul Pieta al lui Michelangelo Buonarotti, etc.) realizând un trompe l’œil „sculptural”, menit să reprezinte accentul în contrastul de calitate şi cantitate gândite de artist. Picturile lui Sergiu Roman se dezvăluie drept hărţi cognitive ale prezentului, în care imaginarul sociocultural (spiritual, istoric, literar, matematic) întrupează viziunile sale de a ghida conştiinţa umană spre adevăr, valoare, moralitate.

Sergiu Roman a fost mediatizat cu prevalenţă ca reprezentant unic al României în cadrul expoziţiilor personale şi de grup din China: Mysteries of the Beginning în 2014 (Xuhui Art Museum), Meet @ Foreign Artists in China (Watson Garden Museum, Taiyuan), Art Canton 2018 (Pavilionul Expoziţional din Guangzhou).

În China există insuficiente cunoștinte despre artiștii români contemporani. De-a lungul timpului, ICR Beijing a organizat expoziții semnate de artiștii români aflați în China: în 2015, expoziția de Fotografii și arta machiajului Amazing Women of Beijing, concept realizat de designerul vestimentar Cătălina Călin, în 2016, expoziția Dansul cu neantul, semnată de Andreea Hriscu, în 2017, expoziția de arhitectură Glosă în piatră semnată de Alexandru Dâmboianu și expoziția Rădăcini semnată de sculptorul Vergil Suciu și de artistul fotograf Liviu Suciu, în anul 2018, expoziția Satisfashion a lui Obie Platon.