"Fontana di Trevi", de Gabriela Adameşteanu, se lansează la Editura Gallimard

"Fontana di Trevi",  de Gabriela Adamesteanu, se lanseaza la Editura Gallimard

Importantă voce a literaturii române, scriitoarea Gabriela Adameşteanu va publica cel de-al patru roman al său la editura Gallimard. Sensibil şi sfâşietor, romanul Fontana di Trevi creionează cronica a cincizeci de ani de istorie română traversând introspecţia bulversantă a unei eroine lucide. Cartea apărută în librăriile franceze în data de 2 iunie este tradusă în franceză de Nicolas Cavaillès.

Cu ocazia apariţiei în franceză aacestui roman, Gabriela Adameşteanu este invitata excepţională a unei seri literare organizate de ICR Paris, în parteneriat cu Ambasada României în Franţa şi editura Gallimard, în data de 14 iunie la orele 19.

În Sala Bizantină a Hôtel de Béhague vor participa la această întâlnire literară, alături de scriitoare, criticul literar Gabrielle Napoli, istoricul Jean-Yves Potel. Seara va fi moderată de scriitorul Nicolas Cavaillès, cel care este şi traducătorul romanului.

De asemenea, scriitoarea Gabriela Adameşteanu este invitată să dialogheze cu cititorii francezi la librăria L’Ecume des pages, situată în cartierul Saint Germain dès Prés, Bd. Saint-Germain, nr. 174. Întâlnirea moderată de librarul Guillaume Le Dourrain şi de traducătorul Nicolas Cavaillès şi sesiunea de autografe vor avea loc în data de 15 iunie la orele 19.

Gabriela Adameşteanu este născută în 1942. Jurnalistă la Revista 22 şi scriitoare tradusă în 16 limbi, Gabriela Adameşteanu este, cu romanul Fontana di Trevi, pentru a patra oara publicată la Gallimard, după O dimineaţă pierdută (2005), Drumul egal al fiecărei zile (2009) şi Provizorat (2013). In franceză a mai apărut şi romanul "Les années romantiques", la editura Non Lieu. Publicat la editura Polirom în 2013, romanul Fontana di Trevi a primit numeroase premii literare, printre care Premiul pentru proză la Gala Premiilor Radio România Cultural (2019), Premiul revistei Observator Cultural (2019), Premiul Uniunii Scriitorilor (2018). Parcurgând destinul Letiţiei Arcan, personaj feminin memorabil care apare în ultimele sale trei romane, Gabriela Adameşteanu se impune ca o mare voce a României de astăzi. Critica literară apreciază faptul că trilogia care se finalizează cu Fontana di Trevi reprezintă unul dintre cele mai ambiţioase proiecte ale literaturii române contemporane.

Referenţe critice:

"De la călătoria de studii a tânărului și naivului viitor lingvist Ștefan Mironescu în Franța, în jurul anului 1870, până la vocea ușor cinică, ușor sentimentală a Letiției Arcan din 2016, autoarea cuprinde o lume întreagă, surprinde mișcările tectonice ‒ atât pe cele bruște și dezastruoase, cât și pe cele subtile, aproape insesizabile‒ ale memoriei colective".

(Dan Țăranu, Vatra, 2021)

Jean-Yves Potel este un scriitor francez, istoric, autor al mai multor lucrări despre Polonia şi Europa Centrală, printre care La Fin de l’innocence. La Pologne face à son passé juif, (Autrement, 2009). A semnat Prefaţa romanului autobiografic Les années romantiques de Gabriela Adamesteanu (Non Lieu, traducere din română Nicolas Cavaillès, 2019).

Nicolas Cavaillès este scriitor, traducător şi editor. A publicat integrala operei lui Emil Cioran în Franța, la Gallimard. Este autorul cărţii Vie de monsieur Leguat care a primit premiul Goncourt de la Nouvelle 2014. El a tradus de-a lungul timpului mai mulți poeți și scriitori români, printre care Mircea Cărtărescu, Gabriela Adameşteanu, Emil Cioran, Norman Manea, Dumitru Tsepeneag, Matei Vişniec.

Gabrielle Napoli este profesoară de literatură modernă, doctor în literatură comparată şi critic literar. Autoare, printre altele, a operei Ecritures de la responsabilité – Histoire et écrivains en fiction : Kertész et Tabucchi (Classiques Garnier, 2013), semnează numeroase articole în revistele En attendant Nadeau şi Quinzaine littéraire.

Întâlnirile literare dedicate Gabrielei Adameşteanu sunt organizate de ICR Paris în parteneriat cu Ambasada României în Franţa, editura Gallimard şi librăria L’Ecume des Pages.