Weekend românesc în șase orașe europene, la Festivalul Internațional de Artă EUROPALIA

Muzicienii români Maria Răducanu, Lucian Ban, George Dumitriu, Alex Simu, regizoarea Ioana Păun, scriitorii George Arion și Liliana Lazăr au susținut mai multe reprezentații weekend-ul trecut, în Bruxelles, Gent, Amsterdam, Schiltigheim, Valenciennes, Londra.

Dezbatere dedicată romanului polițist, la Bibliothèque Sésame – Schaerbeek, Bruxelles

Sâmbătă, 23 noiembrie, a avut loc la Bibliothèque Sésame – Schaerbeek, Bruxelles, în prezența a 25 de persoane, o masă rotundă dedicată romanului poliţist, la care au participat scriitorii George Arion, Liliana Lazăr şi Alain Berenboom. Evenimentul, care s-a desfășurat în cadrul Festivalului EUROPALIA România, a fost moderat de jurnalista Daniela Zeca Buzura.

Scriitorul George Arion, care a participat la dezbatere ca exponent al romanului polițist contemporan românesc, a susținut că „în continuare, acest gen cunoaște o înflorire deosebită și sunt semne că și România va putea propune cărți de acest gen, care să intereseze publicul din străinătate”. George Arion, considerat „un Raymond Chandler român” de către criticul literar Ovid S. Crohmălniceanu, este autorul a peste douăzeci de romane mystery & thriller, din care unele au fost traduse în limba franceză şi în limba engleză: Cible royale (Genèse Edition, Paris-Bruxelles, 2014) şi Qui veut la peau d'Andreï Mladin? (Genèse Edition, Paris-Bruxelles, 2015), respectiv Attack in the Library, (Profusion Crime, London, 2011).

Alain Berenboom, care a luat parte la eveniment ca exponent al romanului politist contemporan belgian, este unul dintre cei mai importanţi autori de romane polițiste de limbă franceză din Belgia şi avocat de renume, specializat în domeniul drepturilor de autor. A publicat 12 romane, traduse în limbile neerlandeză, cehă, germană, spaniolă şi română.

Liliana Lazăr este o scriitoare română de limbă franceză autoare a romanelor: Terre des affranchis (Ed. Gaïa, 2009), considerat de J.M.G. Le Clézio „unul din romanele cele mai originale din ultimii ani” şi Enfants du diable (Ed. Seuil, 2016).

Daniela Zeca-Buzura, prozatoare, eseistă, critic literar și realizatoare de emisiuni radio și TV, este, din anul 2001, doctor al Facultății de Litere din cadrul Universității din București, cu o teză despre poetica romanului polițist, coordonată de profesorul universitar dr. Paul Cornea, publicată ulterior în volumul „Melonul domnului comisar”.

Săli pline la cele trei concerte susținute de Maria Răducanu International Quintet

Piese din folclorul tradiţional românesc şi romanţe interbelice, piese fado, tango, litanii ruseşti, într-o manieră originală, cu elemente de jazz, au putut fi ascultate în cele trei concerte suținute de Maria Răducanu International Quintet, în cadrul Festivalului EUROPALIA România. Concertele au avut loc pe 22 noiembrie, la St John’s Church Leytonstone, Londra; pe 23 noiembrie, la Théâtre 140, Bruxelles şi pe 24 noiembrie, la Handelsbeurs, Gent, Belgia.

Maria Răducanu a cântat cu Niko Meinhold (Germania) - pian, Krister Jonsson (Suedia) - chitară, Chris Dahlgren (SUA) - contrabas și Michael Griener (Germania) – percuţie.

Performance experimental de video art și improvizație, la Teatrul Le Phénix Scène Nationale din Valenciennes, Franța

Teatrul Le Phénix Scène Nationale, din Valenciennes, a găzduit premiera mondială, vineri 22 noiembrie, a spectacolului experimental de video art și improvizație „The Birth of Violence”, regizat de Ioana Păun. Evenimentul, parte a Festivalului EUROPALIA România, a fost urmat de o a doua reprezentație pe 23 noiembrie, sala teatrului fiind neîncăpătoare de fiecare dată.

Spectacolul combină în timp real secvențe din filme documentare, din reprezentarea violenței în cultura pop și în live art, alături de elemente de psihoterapie și de imagini de arhivă despre atentate recent comise în instituții de cultură.

Pentru acest proiect au lucrat artiști din România, Franța și Belgia timp de peste un an, fiecare dintre autori chestionându-și propria poziție cu privire la radicalism și violență. Echipa a lucrat cu zeci de cetățeni din România pentru a înțelege mai bine cum este inhibată și când este legitimată social violența.

„The Birth of Violence”, spectacol realizat cu sprijinul mai multor instituții culturale europene, va avea încă două reprezentații în cadrul Festivalului EUROPALIA România, pe 18 și 19 decembrie 2019, la Théâtre Les Tanneurs din Bruxelles.

Seri de jazz exploziv în Olanda și Franța

Proiectul „Oedipe Redux“, o „re-imaginare“ contemporană, în cheie de jazz, a capodoperei enesciene, realizat de artistul român Lucian Banşi de violistul american Mat Maneri, a avut, în acest weekend, două reprezentații în cadrul Festivalului EUROPALIA România.

Vineri, 22 noiembrie, la Bimhuis, Amsterdam (Olanda), DUMItRIO a cântat în deschiderea concertului susținut de Lucian Ban și Mat Maneri, iar sâmbătă, 23 noiembrie, la La Briquetterie,Schiltigheim (Franța), spectacolul a fost deschis de Alex Simu Quintet.

Sub diverse titulaturi, proiectul „Oedipe Redux“ este intepretat în cadrul Festivalului EUROPALIA România, într-un turneu ce cuprinde cinci concerte în Belgia, Franța, Olanda, care a început pe 19 noiembrie și se termină pe 29 noiembrie 2019.

„Oedipe“, singura operă compusă de George Enescu, este reinterpretată radical de Mat Maneri, violist nominalizat la Premiile Grammy, și de Lucian Ban, celebru pianist român de jazz, alături de alți șase muzicieni de marcă ai genului: clarinetistul francez Louis Sclavis, interpretul conceptualist de origine austriacă Theo Bleckmann (voce), interpreta şi compozitoarea americană de origine taiwaneză Jen Shyu, reputatul contrabasist şi compozitor John Hebert, co-autor împreună cu Lucian Ban al proiectului „Enesco Re-Imagined“, americanii Tom Rainey (percuție) și Ralph Alessi (trompetă).

--------------------------

Festivalul Artelor EUROPALIA este organizat sub patronajul Familiei Regale a Belgiei, o dată la doi ani, în Belgia și în țări învecinate - Franța, Olanda, Luxemburg, Germania sau Marea Britanie. Cea de-a 27-a ediție a Festivalului EUROPALIA este dedicată României. Institutul Cultural Român este coordonatorul participării României la cea de-a 27 a ediţie a Festivalului EUROPALIA, proiect de anvergură desfășurat în perioada octombrie 2019 - februarie 2020. Detalii: https://europalia.eu/en