România revine la Târgul internațional de carte de la Viena după o absență de cinci ani

În perioada 8-12 noiembrie are loc ediția din acest an a Târgului Internațional de Carte de la Viena (Buch Wien), cel mai important proiect de profil din spațiul cultural austriac. Institutul Cultural Român, prin Centrul Național al Cărții și ICR Viena, organizează prezența României la acest eveniment, după o absență de cinci ani, cu un stand propriu și un program divers de evenimente, având drept motto „România. O nouă pagină” / „Rumänien. Eine neue Seite”.

La standul ICR din cadrul târgului, vizitatorii vor găsi o selecție a celor mai recente traduceri ale unor titluri românești în limba germană, materiale care promovează programele instituției, precum și cataloage de promovare a literaturii române.

„Mă bucur că, după revenirea la London Book Fair, anul acesta reluăm și participarea noastră cu un stand de carte și un program de evenimente la Buch Wien, unul dintre cele mai importante târguri de carte din Europa. Piața de carte de limba germană este unul dintre spațiile în care, odată pătrunși prin traduceri, autorii români pot migra ușor și către alte teritorii lingvistice. Sper ca reluarea participării la Buch Wien să contribuie și mai mult la stimularea traducerilor în limba germană”, a declarat Liviu Jicman, Președintele Institutului Cultural Român.

Evenimentele din program au loc atât în cadrul târgului, cât și în spații conexe din capitala Austriei și la sediul Institutului Cultural Român din Viena.

Seria de evenimente debutează în seara zilei de 8 noiembrie, la ora 18.00, cu o dezbatere la care iau parte trei poeți cunoscuți: Radu Vancu – președintele PEN România, organizație parteneră a evenimentului, Miruna Vlada și Semier Insayif (Austria). „În vremea armelor, vocea poeziei” este tema dezbaterii, care își propune să investigheze puterea scriitorilor de a se transforma în voci civice autentice, precum și rolul literaturii în noul cadru cultural-politic, puterea ei de a traversa granițele, fie ele geografice sau lingvistice. Moderatoarea întâlnirii, care va avea loc la sediul ICR Viena, este Mihaela Dedeoglu, realizatoarea apreciatei emisiuni culturale Zebra de la RFI România.

Pe 9 noiembrie, de la 13.30, la târg, este programată lansarea ediției în limba germană a romanului Grădina de sticlă (Der Garten aus Glas, Schöffling, 2023) al Tatianei Țîbuleac, laureata Premiului Uniunii Europene pentru Literatură pe anul 2019. Scriitoarea va purta un dialog cu Ernest Wichner, traducătorul cărții și unul dintre cei mai importanți promotori ai literaturii române în spațiul lingvistic german.

În cea de-a treia zi a ediției din acest an a Târgului internațional de carte de la Viena, pe 10 noiembrie, de la ora 10.15, la spațiul Donau Lounge va avea loc o dezbatere dedicată traducerilor. „Conectând lumea prin traduceri” este tema evenimentului la care iau parte Antje Contius (președinta Fundației Traduki), Miruna Vlada (poetă, facilitator cultural), Ernest Wichner (traducător). Moderatoarea evenimentului este poeta Emanuela Ignățoiu-Sora, fondatoarea Romanian Literature Now.

În aceeași zi, de la ora 15.00, cu o continuare la ora 19.00, la spațiul Donau Lounge din cadrul târgului și apoi la Café Wilheim, va avea loc dezbaterea cu tema „Viitorul eroilor. Poeți naționali din spațiul dunărean”, la care iau parte Urška Perenič (istoric și critic literar) și Florin Oprescu (profesor de literatură). Evenimentul va fi moderat de Manfred Müller, germanist și director al Societății Literare Austriece/ÖGL.

Seria evenimentelor se încheie cu o conferință susținută de Doina Lemny, reputată specialistă în opera lui Constantin Brâncuși: „Brâncuși, mai aproape de Viena” – o expunere cu accent pe perioada vieneză din biografia sculptorului, urmată de prezentarea catalogului Brâncuși: Surse românești și perspective universale / Romanian Sources and Universal Perspectives, coordonatoare: Doina Lemny (Editura Art Encounters, 2023). Evenimentul, realizat în parteneriat cu Asociația Timișoara 2023 – Capitală Europeană a Culturii și Fundația Art Encounters, va avea loc la sediul ICR Viena, de la ora 17.00, moderatoare fiind Oana Doboși, manager cultural.

----

Participarea României la târgul internaţional de carte Buch Wien 2023, cel mai vizibil şi de anvergură proiect organizat în spaţiul austriac în domeniul literar, continuă politica de promovare a literaturii române şi reprezintă o prioritate pentru Institutul Cultural Român de la Viena și CENNAC, beneficiind de succesul operelor traduse şi amplificând relaţiile româno-austriece în domeniul editorial. Târgul de Carte de la Viena presupune o deschidere internaţională şi colaborări cu diferite edituri austriece participante la acest eveniment literar de amploare. Prin promovarea literaturii contemporane şi a autorilor consacraţi, România se impune pe piaţa de carte din spaţiul de limbă germană şi menţine vie atenţia publicului austriac pentru literatura română.