Recital Laura Cabiria și Anna Gevorgyan la Istanbul

Recital Laura Cabiria si Anna Gevorgyan la Istanbul

Sâmbătă, 22 iulie 2017, începând cu orele 20.30, la Catedrala Franciscană „Sf. Anton” din Istanbul, peste două sute de persoane au fost prezente la recitalul susținut de mezzosoprana Laura Cabiria și organista Anna Gevorgyan.

Evenimentul a fost organizat de Institutul Cultural Român „Dimitrie Cantemir” de la Istanbul, în colaborare cu Catedrala Franciscană „Sf. Anton” din Istanbul, cea mai mare biserică catolică din metropolă. Situată pe bulevardul Istiklal, principala arteră pietonală a orașului Istanbul, catedrala este obiectiv turistic important din Istanbul. Acesta este și motivul pentru care majoritatea spectatorilor din seara evenimentului a fost formată din musulmani, localnici și turiști.

Cele două artiste, prezente pentru prima dată într-un concert la Istanbul, au încântat publicul oferindu-le un program de excepție care s-a îmbinat armonios cu atmosfera grandioasă a catedralei construită în stil neogotic. Programul recitalului a cuprins următoarele compoziții: Giuseppe Giordani - Caro mio ben, Antonio Vivaldi - Gloria in D - Domine Deus, Antonio Vivaldi - Gloria in D - Qui sedes, Giulio Caccini - Ave Maria, Alessandro Stradella - Pietà Signore, César Franck - Panis Angelicus, J.S.Bach/ Ch. Gounod - Ave Maria, Antonio Vivaldi - Stabat Mater – Amen. Înalta măiestrie interpretativă a Laurei Cabiria și Annei Gevorgyan a fost răsplătită de îndelungi aplauze binemeritate și de buchete de flori. La sfârșitul recitalului, călugării franciscani și-au exprimat dorința de a repeta experiența muzicală cu ocazia sărbătorilor de Paște sau de Crăciun.

La eveniment au fot prezenți Béla Dan Krizbai, vicepreședinte al Institutului Cultural Român, Traian Chebeleu, secretar general adjunct al Organizaţiei Cooperării Economice a Mării Negre,  alături de alți reprezentanți OCEMN.

Recitalul a fost gândit ca fiind o parte componentă a strategiilor de promovare a culturii române şi europene în Istanbul, precum şi promovarea dialogului intercultural şi inter-religios (ca stat membru în organizaţiile internaţionale culturale din sistemul ONU şi al Uniunii Europene).

Obiectivele proiectului au vizat promovarea artiștilor români care performează în toate domeniile cultural/ artistice și continuarea colaborării cu Catedrala Franciscană „Sf. Anton” din Istanbul demarată în anul 2012 cu proiectul Sonoro Festival On Tour.

Proiectul a reprezentat o ocazie de  valorificare a parteneriatului cu Catedrala „Sf. Anton”, care deține o poziție importantă în rândul sălilor prestigioase de concerte din Istanbul, fiind gazda unor evenimente de înaltă ținută, dintre care amintim: Istanbul Bach Days, Festivalul Internațional de Muzică Clasică IKSV, Concerte de Crăciun, Festivalul de Muzică Camerală Opus Amadeus etc.