PROGRAMUL CANTEMIR 2023 - program de finanțare pentru proiecte culturale

Institutul Cultural Român anunță lansarea Programului CANTEMIR*, program de finanțare pentru proiecte culturale destinate mediului internațional. În cadrul acestui program, ICR va acorda finanțare nerambursabilă pentru inițiative culturale din domeniile arte vizuale (arte plastice, arte decorative, știință/cercetare și arhitectură, design, noile media, fotografie, performance) și artele spectacolului (teatru, muzică, dans). Evenimentele asociate proiectelor finanțate vor fi organizate exclusiv în afara țării.

Anul acesta, bugetul alocat sesiunii de selecţie din cadrul Programului CANTEMIR este de 2.400.000 lei, împărțit în mod egal între cele două domenii – arte vizuale și artele spectacolului. Suma maximă care poate fi acordată unui proiect cultural este de 100.000 lei.

Operatorii culturali sunt invitați să depună solicitările de finanțare în perioada 20 februarie – 21 martie 2023. La sesiunea de selecţie poate participa orice persoană fizică autorizată, întreprindere individuală, întreprindere familială sau persoană juridică de drept public ori privat, din România sau de pe teritoriul Uniunii Europene, care are calitatea de operator cultural, nu are datorii la bugetul de stat sau la bugetul local și și-a respectat obligaţiile asumate prin contractele de finanţare nerambursabilă anterioare. Documentele necesare înscrierii, incluse în regulamentul Programului, vor fi completate și transmise la adresa programulcantemir@icr.ro, într-un singur PDF (max 10MB), până la 21 martie 2023, ora 24:00 (GMT+2).

Proiectele vor fi jurizate de o comisie de selecție alcătuită din trei membri, desemnați de Institutul Cultural Român – doi evaluatori independenți și un reprezentant al instituției finanțatoare. Evaluatorii independenți interesați să facă parte din comisia de selecție își pot depune candidatura, în perioada 20 februarie – 11 martie 2023, la aceeași adresă de email, programulcantemir@icr.ro.

Pentru a fi eligibil, un proiect cultural trebuie să îndeplinească următoarele condiții: să se desfăşoare în intervalul 01.06.2023– 15.10.2023, după semnarea contractelor de finanțare; să se deruleze în parteneriat cu cel puţin o organizaţie culturală din ţara de desfăşurare; să nu beneficieze de alte surse de finanțare oferite de Institutul Cultural Român (inclusiv prin reprezentanțele sale din străinătate); să nu beneficieze de cofinanțare din alte fonduri publice care aplică scheme de minimis/de ajutor de stat; să se adreseze publicului din străinătate.

Programul CANTEMIR vizează excelența artistică, originalitatea, încurajarea fuziunii formelor artistice inovatoare și experimentale; dimensiunea europeană, cooperarea/coproducțiile internaționale; contribuția la creșterea vizibilităţii culturii române și a interesului pentru aceasta pe pieţele culturale internaţionale, prin facilitarea accesului la creații românești reprezentative; atragerea publicului prin valoarea și relevanța culturală/artistică a proiectului; susținerea parteneriatelor dintre operatorii culturali români și străini, pe de-o parte, şi organizaţiile culturale internaționale, pe de altă parte; reliefarea unor teme culturale de actualitate, specifice anului cultural 2023. Proiectele realizate în parteneriat cu ICR nu sunt eligibile, acestea făcând obiectul altor programe şi priorităţi ale ICR.

Acordarea finanțărilor nerambursabile prin Programul CANTEMIR se realizează pe bază de selecție de oferte culturale, în conformitate cu prevederile Ordonanței nr. 51 din 11 august 1998 privind îmbunătățirea sistemului de finanțare nerambursabilă a proiectelor culturale, cu modificările și completările ulterioare, şi în concordanță cu prevederile regulamentului stabilit pentru acest program. Finanţarea nerambursabilă se acordă în lei, prin virament bancar, numai în condiţiile existenţei unor surse de finanţare proprii sau atrase ale beneficiarului finanţării, în procent de minimum 10% din valoarea proiectului.

Pentru a fi considerat partener al beneficiarului finanțării, un operator cultural trebuie să aibă sediul social legal în ţara de desfăşurare a proiectului, să participe la realizarea activităţilor propuse şi să semneze declaraţia de parteneriat. Furnizarea contra cost a unor produse sau servicii necesare proiectului nu poate fi considerată activitate de parteneriat.

Toate detaliile despre etapele de selecție, modalitatea de finanțare și termenele de depunere a proiectelor se regăsesc în Regulamentul Programului Cantemir 2023.

Pentru informații suplimentare: programulcantemir@icr.ro 


*Programul CANTEMIR de finanțare pentru proiecte culturale destinate mediului internațional este un program de tradiție al ICR, desfășurat în perioada 2006-2012, și relansat, în anul 2023, cu unele modificări.


Documente atașate:

- Regulament 

- Calendar

- Grila de evaluare

- Anexa 1 - Cerere de finanțare 

- Anexa 2 - Buget 

- Anexa 3 - Declarație de parteneriat

- Anexa 4 - Declarație pe propria răspundere


Anexa 1 - Cerere de finanțare Anexa 2 - Buget Anexa 3 - Declarație de parteneriat Anexa 4 - Declarație pe propria răspundere Anexa 5 - Calendar Anexa 6 - Grila de evaluare Regulament Regulation Annex 1 - Grant application Annex 2 - Budget Annex 3 - Partnership declaration Evaluation grid Schedule Annex 4 - Affidavit