Prezențe românești la Festivalul Internațional de Film IKSV, Istanbul

România participă la cea de-a 42-a ediție a Festivalului Internațional de Film IKSV Istanbul, în perioada 11-14 aprilie 2023, cu producțiile Om-Câine (2022), r.: Ștefan Constantinescu și Oameni de treabă (2022), r.:  Paul Negoescu. Institutul Cultural Român „Dimitrie Cantemir” din Istanbul sprijină participarea regizorilor români Ștefan Constantinescu și Paul Negoescu, a directorului de imagine Ana Drăghici și a producătorului Dumitrana Lupu la proiecțiile celor mai recente filme ale lor, dar și la sesiunile de Q&A, organizate în cadrul festivalului de film IKSV Istanbul.

Ştefan Constantinescu (n.1968, București) este un realizator de film și artist român, care profesează în mai multe domenii, inclusiv fotografie și pictură. A studiat film și video, dar și pictură clasică la Academia de Artă și Film din București, precum și la Academia de Arte Regale din Stockholm. În 2009, a reprezentat România la Bienala din Veneția, cu filmul Troleibuzul 92. În 2012, scurtmetrajul său Cină în familie a fost ecranizat în Semaine de la Critique, la Cannes, iar, în 2013, scurtmetrajul Șase pești mari a avut premiera la competiția Festivalului de Film din Locarno. Lungmetrajul documentar Dacia, dragostea mea (2009) a fost prezentat la numeroase festivaluri internaționale (IDFA, Jihlava, Montreal, printre multe altele) și a câștigat premiul juriului la Documeta, Madrid.

Paul Negoescu (n.1984, București) este scenarist, regizor și producător. După premiera primului său lungmetraj, O lună în Thailanda, la ediția din 2012 a Festivalului de Film din Veneția, Paul Negoescu a regizat Două lozuri, unul dintre cele mai cunoscute filmele locale.  Regizorul își schimbă direcția cu ultimul său film, Oameni de treabă, care a avut premiera la Festivalul de Film din Sarajevo.

Ana Drăghici (n. 1982) este director de imagine, licențiată în domeniul artelor cinematografice la Școala Naționala de Film. Începând cu anul 2018, este membră a Academiei Europene de Film, iar în 2020 a co-fondat Asociația Romană a Femeilor din Cinematografie. În ultimii ani, a filmat numeroase scurtmetraje alături de regizori precum: Iulia Rugină, Eva Pervolovici, Andrei Crețulescu, Sebastian Mihăilescu, Tudor Botezatu, Raya al Suliman, Yotan Ben-David, Laura Marques. Pe lângă scurtmetrajele sale, a făcut parte din echipele filmelor Aurora, r.: Cristi Puiu, și Două lozuri, r.: Paul Negoescu.

Dumitrana Lupu (n. 1995) este membru UNARTE și UCIN, profesând ca regizor și regizor secund pentru numeroase producții de lungmetraj, dar și scurtmetraj. Între anii 2019-2021, a fost invitată coordonator la Transilvania International Film Festival – TIFF. În cadrul ediției de anul acesta a festivalului de la Istanbul, va lua parte la atelierele de dezvoltare cinematografică și la Platforma Vecinătății, din cadrul secțiunii „Meetings on the Bridge”.

Producțiile românești vor rula după următorul program :

„Om-Câine” (2022), r.: Ștefan Constantinescu

11 aprilie 2023, ora 21:30, Cinewam City’s Nişantaşı

12 aprilie 2023, ora 16:00, Kadıköy Sineması

13 aprilie 2023, ora 19:00, Institutul Cultural Francez din Istanbul

„Oameni de treabă” (2022), r.: Paul Negoescu

12 aprilie 2023, ora 21:30 Institutul Cultural Francez din Istanbul

13 aprilie 2023, ora 13:30, Kadıköy Sineması

14 aprilie 2023, ora 11:00, Cinewam City’s Nişantaşı

Festivalul Internațional de Film IKSV de la Istanbul este un eveniment cinematografic anual, cu o audiență mare în rândul publicului, filmele selectate rulând în cele mai cunoscute săli de cinema din Istanbul.