Iunie - Anul arhitecturii - Virginia ANDREESCU-HARET

21 iunie 1894, Bucureşti - 6 mai 1962, Bucureşti
prima femeie arhitect din lume

Virginia Andreescu-Haret s-a născut la 21 iunie 1894. Este nepoata marelui pictor peisagist Ioan Andreescu şi soţia matematicianului şi astronomului Spiru Haret.
La 9 ani, rămasă fără mamă, s-a ocupat de cei trei frati şi de gospodărie. A facut liceul în particular, luându-şi bacalaureatul la liceul Mihai Viteazul.
În urma concursului de admitere, la 18 ani, a intrat prima la Şcoala Superioară de Arhitectură, absolvind-o cu foarte bine. În acelaşi timp a urmat şi Belle-Arte. Nenumăratele sale acuarele fac azi parte din Colecţia de stampe a Bibliotecii Academiei Române. Din 1923 a lucrat în serviciul tehnic al ministerului Educaţiei nationale, de unde s-a pensionat în 1947. A fost prima femeie care a ajuns la gradul de arhitect inspector general. În perioada dintre cele două Războaie mondiale a reprezentat România la Congresele internaţionale de arhitectură la Roma, Paris, Moscova, Bruxelles. I s-au acordat nenumărate premii care i-au încununat cariera.
Printre proiectele sale arhitecturale se numără: Palatul Tinerimea Română, Liceele Dimitrie Cantemir şi Gheorghe Şincai, Biserica "Sf. Treime", una din cele mai mari din Bucureşti, primele blocuri din beton armat, cinematograful Parc din staţiunea Govora. Virginia Andreescu Haret şi-a lăsat amprenta asupra Bucureştiului: pe bulevardul Schitu Măgureanu - palatul fostei societăţi Tinerimea Română, clădire cu 7 etaje, cu basoreliefuri cu scene din antichitate; de asemenea, pe Calea Victoriei, ridică o serie de clădiri - printre primele blocuri de beton armat; pavilonul administrativ şi dependinţele subterane ale aeroportului Băneasa, precum şi alte clădiri monumentale, fie de stat, fie vile particulare. Lista proiectelor şi realizărilor arhitecturale ale Virginei Andreescu-Haret este lungă şi impresionantă.
Marea arhitectă se stinge la 6 mai 1962, lăsând în urma sa o operă măreaţă şi un renume mondial.
A construit nu doar clădiri, ci şi un drum: cel al femeilor către o nouă profesie care, până atunci, fusese domeniul exclusiv al bărbaţilor.

Surse:
http://ro.wikipedia.org/wiki/Virginia_Andreescu_Haret
http://conexromcan.com/eglise/mama_59_60_1999.htm