Iconostas pentru Biserica românească de la Mălainița

Duminică, 21 noiembrie 2010, la Biserica cu hramul „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavril şi Sfânta Parascheva" din Mălainița, păstorită de protopopul de Dacia Ripensis, Boian Alexandrovici, va fi sfințit iconostasul realizat recent cu sprijinul Institutului Cultural Român. Vor fi prezenţi reprezentanți ai asociațiilor românești din regiune și ai Bisericii Ortodoxe Române. Evenimentul încheie proiectul TIMOC FEST – Tradiţie şi spiritualitate românească în Serbia, derulat de Institutul Cultural Român, prin Direcția Români din Afara Țării, în perioada martie – octombrie 2010. Dedicat comunității românilor din Timoc (Nord-Estul Serbiei), acest program a cuprins reprezentații de muzică și dans popular românesc, expoziții de fotografie și proiecții ale filmelor documentare realizate în 2009 cu ocazia proiectului ICR intitulat Mediateca românilor din Timoc, ateliere şi cursuri practice de sculptură în lemn, pictură de icoane pe panouri portabile din lemn. În urma acestora a fost realizat şi iconostasul Bisericii românești din Mălainița.

Amintim că, în 2008, pictura bisericii româneşti de la Mălainița a fost realizată cu sprijinul ICR, de pictorul Mihai Dumitru, de la Universitatea Naţională de Arte din Bucureşti.

La finele saptămânii trecute, Preasfințitul Părinte Episcop Daniil de Vârșeț a hirotonit primul preot ortodox român misionar la sud de Dunăre, după 1400 de ani, în persoana diaconului Iel Buobu Lui, un român timocean din Bigrenița, preot la bisericuța cu hramul „Sfinţii Mucenici Montanus preotul și soția sa Maxima" de la Isacova, în apropierea localității Ciupria din Valea Moravei – Serbia.

Românii din Serbia de Nord- Est (Timoc) trăiesc într-un spaţiu care acoperă a şasea parte din teritoriul Serbiei, delimitat la vest de râul Morava, la sud de muntele Artan, la nord și la est de Dunăre. Conform unor cercetări recente, realizate de specialişti români/vlahi din zonă, se estimează că, la ora actuală, populaţia românească din Timoc a ajuns la circa 300.000 de persoane.