Floria CAPSALI
n. 1900, Bitolia, Macedonia - d. 29 iunie 1982, Bucureşti
balerină şi maestră de balet
Floria Capsali a urmat primele clase la Bitolia, iar în 1913 s-a stabilit la Bucureşti. Aici a continuat studiile întâi la Şcoala Centrală, după care la Academia de teatru şi apoi la Conservator.
După ce a absolvit Conservatorul din Bucureşti a plecat la Paris, unde a petrecut 9 ani, studiind baletul cu Enrico Checchetti şi apoi cu Nicolas Legat. În paralel, a studiat istoria artei la Sorbona.
După revenirea în România a susţinut o serie de recitaluri în coregrafii proprii, ca: "Papillon" de Robert Schumann "Mefisto - vals" de Franz Liszt şi a montat scene coregrafice în spectacolul de teatru "Visul unei nopţi de vară".
În anul 1926 s-a căsătorit cu sculptorul Mac Constantinescu, care fiind şi un scenograf talentat, a contribuit la realizarea decorului şi costumelor pentru spactacolul "Nuntă în Carpaţi" de Paul Constantinescu.
În 1927, Floria Capsali a colaborat cu Dimitrie Gusti, la culegerea de material folcloric, cunoscând astfel dansul popular românesc autentic.
Curând după aceea, a deschis o Şcoală particulară de dans, unde s-au format marii balerini români.
Din 1938, Floria Capsali a fost maestră de balet la Opera Naţională Bucureşti, a reorganizat trupa, mărind numărul soliştilor şi formând un grup de asistenţi pe care-i coordona direct.
Floria Capsali a fost o perioadă şi directorul Operei Române, după care a a activat la Rapsodia Română.
A organizat Liceul de Coregrafie din Bucureşti, unde s-au format şi continuă să se formeze, generaţii întregi de dansatori. În 1998, printr-un ordin al ministrului Educaţiei, Andrei Marga, Liceul de Coregrafie din Bucureşti şi-a schimbat denumirea în Liceul de Coregrafie „Floria Capsali".
Sursa: http://ro.wikipedia.org/wiki/Floria_Capsali