medic neurolog, cercetător
Pionier al aplicării metodelor histologice, histochimice şi histopatologice în domeniul neurologiei, şi a metodelor anatomoclinice şi electrofiziologice în cercetarea ştiinţifică, realizator al primului film ştiinţific din lume.
Neurolog român, fondatorul şcolii româneşti de neurologie, a fost membru al Academiei Române şi al mai multor academii şi societăţi străine, a adus contribuţii originale în domeniile fiziologiei, histologiei şi clinicii sistemului nervos (teoria troficităţii reflexe, reflexul palmo-mentonier, chinetoplasma, cromatoliza, neuronofagia, degenerescenţa retrogradă ca urmare a secţiunii axonilor). În studiul celulei nervoase, Marinescu a folosit metode bazate pe cele mai recente descoperiri ale fizicii şi chimiei din vremea lui. Astfel, prin cercetări la ultramicroscop a aplicat datele teoriei coloidale la structura neuronului. De asemenea, a folosit metode experimentale ca transplantul şi culturile de ţesut nervos. Prin metoda degenerărilor retrograde a contribuit la cunoaşterea localizărilor unor formaţii nervoase, ca nucleul nervului pneumogastric, al nervului facial etc. În ultimii 10 ani ai vieţii şi-a îndreptat atenţia asupra studiului fiziologiei şi fiziopatologiei sistemului nervos, folosind printre primii metoda encefalografică, precum şi metoda reflexelor condiţionate în studiul isteriei, epilepsiei, afaziei şi nevrozelor. Tot în această perioadă a lucrat la o mare monografie asupra biologiei celulei nervoase, pe care însă nu a terminat-o.
În 1898, cu ajutorul operatorului Constantin M. Popescu, a realizat primul film ştiinţific din lume: Tulburările mersului în hemiplegia organică. Însuşi Auguste Lumière recunoştea, într-o scrisoare din 29 iulie 1924: „Comunicările dumneavoastră asupra utilizării cinematografiei în studiul bolilor nervoase mi-au trecut, într-adevăr, prin mână, într-o vreme când primeam «La Semaine médicale», dar atunci aveam alte preocupări de ordin industrial, care nu-mi permiteau să mă consacru cercetărilor biologice. Mărturisesc că uitasem aceste lucrări şi vă sunt recunoscător de a mi le fi amintit. Din păcate, puţini savanţi au urmat calea deschisă de dumneavoastră".
În 1906 este ales membru al Academiei Române, în anul 1909 îi apare la Paris monografia La Cellule Nerveuse, cu o prefaţă elogioasă a renumitului histolog spaniol Santiago Ramón y Cajal, în 1912 este ales membru corespondent al Academiei de Medicină din Paris. A desfăşurat activitatea de cercetare alături de personalităţi ale momentului, Jean-Martin Charcot, Pierre Marie, Joseph Babinski, Fulgence Raymond, Carl Weigert, Emil du Bois-Raymond, Gheorghe Marinescu fiind un nume în mediul internaţional al neurologiei şi histologiei.
Opera lui Gheorghe Marinescu este considerată o contribuţie importantă adusă medicinii mondiale în domeniul neurologiei moderne. Lucrările principale Studii asupra evoluţiei şi involuţiei celulei nervoase (1900), Celula nervoasă (1909), Encefalita letargică (1920), Reflexele condiţionate, împreună cu Arthur Kreindler (1936), au constituit baza unor descoperiri ulterioare ale altor cercetători. Din studiile sale de neurologie clinică, cele mai importante sunt descrierea reflexului palmo-mentonier în afecţiunile sistemului piramidal (împreună cu Anghel Radovici) şi izolarea unei boli eredodegenerative a sistemului nervos cunoscută în literatura de specialitate sub numele de Sindromul Marinescu-Sjoegren.
Surse:
http://www.ici.ro/romania/ro/stiinta/marinescu.html
http://ro.wikipedia.org/wiki/Gheorghe_Marinescu
