Expoziția „Vivat Academia" la UMF Carol Davila. Un eveniment Contemporanii în cadrul Zilelor Universității

Luni, 3 octombrie 2016, orele 12:00, a avut loc, în Holul de Onoare al Universității de Medicină și Farmacie Carol Davila, deschiderea expoziției de pictură și lansarea catalogului Vivat Academia, prilejuită de festivitatea de începere a noului an universitar.

Expoziţia, cu o durată de o lună, va reuni 30 de lucrări de pictură și grafică semante de șase artiști români: Alexandru Antonescu, Crinela Antonescu, Ion Grigorescu, Ruxandra Grigorescu, Andrei Rosetti și Mihai Sârbulescu.

Evenimentul expozițonal Vivat Academia este organizat în cadrul Artiști Contemporani Români în Instituții de Învățămănt Superior, un program al Proiectului Cultural Contemporanii, în colaborare cu Universitatea de Medicină și Farmacie Carol Davila, Societatea Studenților în Medicină din București și realizat cu sprijinul partenerului principal al programului, Synevo România.

În deschiderea expoziției vor lua cuvântul: Prof. Univ. Dr. Cătălin Cîrstoiu, Decan al Facultății de Medicina și Farmacie București, Asist. Univ. Dr. Dragoș-Virgil Davițoiu, Director Medical al Spitalului Universitar de Urgență București și Maria Pașc, Curatorul Expoziției.

"(...) Synevo România își exprimă deosebita încântare de a sprijini expozițiile și evenimentele organizate în cadrul proiectului „Contemporanii" pe întreg parcursul anului 2016 și, cu atât mai mult, încurajează promovarea artiștilor contemporani în spațiile Universităților de Medicină și Farmacie din București, Timișoara și Iași.

Actul medical este o îmbinare între ştiinţă şi artă, iar Universitățile de Farmacie și Medicină sunt responsabile pentru formarea unor generaţii întregi de specialiști implicaţi în lupta pentru excelenţa actului medical.În cadrul expoziției ce va găzduită în Holul de Onoare al Universitățile de Farmacie și Medicină București vor prezentate lucrări de pictură și gra că semnate de: Crinela Antonescu, Alexandru Antonescu, Ion Grigorescu, Ruxandra Grigorescu, Andrei Rosetti și Mihai Sârbulescu, artiști unanim recunoscuţi, ce pot servi drept modele pentru generaţiile tinere pasionate de frumos."

                                                                             Virgil Ivan, Director General Synevo România

"Medicina și arta își găsesc locul comun în clădirea istorică a Facultății de Medicină din București, care găzduiește, cu ocazia deschiderii anului universitar 2016-2017, lucrări reprezentative ale școlii de arte plastice contemporane. Artiști plastici cunoscuți, cu renume național și internațional, expun astăzi creația lor valoroasă în fața corpului academic al Facultății de Medicină din cadrul Universității de Medicină și Farmacie Carol Davila București.

Medicina este ea însăși o artă - arta de a vindeca, arta de a identifica un remediu pentru boală, utilizând priceperea și știința, pornind de la modele anatomice și fiziologice simple, până la modele complexe de biologie moleculară.

Susținem și lăudăm acest proiect cultural intitulat Contemporanii."

Prof. Dr. Cătălin Cîrstoiu, Decan al Facultății de Medicina și Farmacie București

________________________________

Proiectul Cultural Contemporanii, un proiect al Asociației Făuritori, își propune valorizarea culturii romănești actuale prin favorizarea și promovarea actului de creatie, abordate într-o perspectiva unitară cu făuritorul de artă. Are ca obiective principale inițierea și derularea de programe artistice, socioculturale, pentru educarea sensibilităţii estetice a publicului larg.