- 21 August 2026
- Etichete Icr Icr paris Galeria sabot H art gallery Radu comșa Lucian hrisav
Institutul Cultural Român de la Paris sprijină participarea galeriilor SABOT (Cluj-Napoca) și H’art Gallery (București), în premieră în formulă colaborativă, la salonul internațional de artă contemporană și design Art-o-rama Marseille, deschis pentru public în perioada 28-30 august 2026, în complexul Friche la Belle de Mai – fost spațiu industrial reamenajat pentru evenimente culturale – din Marsilia. Fondat în 2007 și ajuns la ediția a XX-a, târgul Art-o-rama reunește, la fiecare ediție, aproximativ zece mii de vizitatori: artiști, profesioniști, colecționari, dar și public larg, interesat de arta emergentă.
SABOT și H’art Gallery propun o colaborare inedită, prezentând lucrările artiștilor Radu Comșa și Lucian Hrisav într-un dialog despre pictură și despre modul în care aceasta își schimbă condițiile în care se manifestă.Proiectul expozițional comun al celor doi artiști din generații diferite conține aproximativ 20 de lucrări, dintre care unele realizate special pentru Art-o-rama 2026, și este realizat cu sprijinul Institutului Cultural Român de la Paris. Sponsor al celor două galerii: UniCredit Bank. Vernisajul va avea loc vineri, 28 august 2026, în prezența artiștilor Lucian Hrisav și Radu Comșa, și a curatorilor Dan Popescu (H'art Gallery, București) și Daria Pervain (SABOT, Cluj-Napoca).
Deschiderea târgului pentru publicul larg este programată pe 28 august, de la ora 16:00, fiind precedată, în aceeași zi, de tururi speciale pentru specialiști, preview VIP, de la ora 11:00. Artiștii participanți și reprezentanții galeriilor sunt invitați de organizatori la un cocktail inaugural în seara zilei de 27 august.
Radu Comșa și Lucian Hrisav abordează pictura ca pe un sistem deschis, capabil să integreze alte medii, tehnici și strategii conceptuale.Practica lui Lucian Hrisav, reprezentat de H’art Gallery, se situează între pictura de atelier și intervențiile murale de mari dimensiuni. Pentru Art-o-rama, artistul propune o pictură murală cu caracter grafic, care funcționează ca un câmp vizual în raport cu care se desfășoară o serie de lucrări pe pânză. Realizate prin tehnica sa distinctivă de pictură cu spray, lucrările prezintă imagini intenționat neclare, asemănătoare unor transmisii degradate sau unor semnale „lo-fi”. Aceste apariții instabile sugerează o lume filtrată prin forme imperfecte de mediere tehnologică și modelată de așteptări vizuale distorsionate. Radu Comșa, reprezentat de galeria SABOT, explorează pictura prin deplasarea acesteia dincolo de limitele convenționale ale peretelui. Lucrările sale iau forma unei „picturi transmutate”: o structură sculpturală care tratează pictura ca pe un sistem modular, capabil să se desfășoare în spațiu. Prin fragmentarea și reasamblarea relațiilor dintre suprafață, suport și expunere, Comșa transformă pictura dintr-o imagine statică într-o construcție spațială aflată la granița dintre pictură, obiect și arhitectură.
Puse împreună, cele două stiluri creează o tensiune între imagine și structură, iluzie și prezență materială. Lucian Hrisav investighează instabilitatea imaginii pictate, în timp ce Radu Comșa reconfigurează gramatica fizică prin care pictura este definită ca mediu. Rezultatul este o explorare comună a picturii ca limbaj flexibil, capabil să migreze și să se transforme în funcție de condițiile spațiale în care apare.
Radu Comșa (n. 1975, Sibiu; trăiește și lucrează la Cluj-Napoca)
A absolvit Universitatea de Artă și Design Cluj-Napoca (pe atunci Academia de Arte Vizuale „Ion Andreescu”) – Secția Pictură, și a urmat un masterat în Pictură la aceeași universitate. Expoziții personale (selecție): ANAGRAMA, Schugar Rotariu Gallery, Frankfurt (2025); inter-versions (curator: Nicola Trezzi), CCA Tel Aviv-Yafo, (2024); CHROMBINATORICS, SABOT, Cluj-Napoca (2024); Blue, Invitro Art Space, Cluj-Napoca (2024); Counterpoint, Muzeul de Artă Cluj-Napoca (2022); Reductionist Debate in 4 Colours (curator: Călin Dan), Muzeul Național de Artă Contemporană (MNAC), București (2020); Après le Disco, Galerie Emmanuel Hervé, Paris (2017); Basa Walikan Batik Transcriptions, KAYU / Lucie Fontaine, Bali, Indonezia (2015); Things as They Are, SABOT, Cluj-Napoca (2012).
Lucian Hrisav (n. 1994, Constanța; trăiește și lucrează la București)
A absolvit Universitatea Națională de Arte din București (UNArte), cu specializări în pictură și pictură murală. Expoziții personale (selecție): Drop Dead Years, Strata Gallery, București (2025); In the Shadow Life Is Just a Game, Invitro Gallery, Cluj-Napoca (2024); Blur In-Between, The H Gallery, București (2024); And I Woke Up in Love with All I Couldn't See, H'art Gallery, București (2023); Silent for a Generation, Atelier Am Eck, Düsseldorf (2022); Signal vs Noise, The H Gallery, București (2022); A Beautiful Dangerous Method, G1001, București (2019); #LMFALITIF_94, Artist-run Space, București (2018); Let Me Fool Around as Long as I Think I'm Free, Artist-run Space, București (2018); Compulsory Option, Centrul Multimedia pentru Arte Vizuale, București (2018); Infinite Love in a Finite World, Galeria Cuhniei, Palatele Brâncovenești (2017).
Cea de-a XX-a ediție a târgului de artă contemporană Art-o-rama reunește peste 50 de galerii și edituri de artă, atât în spațiul expozițional din Marsilia, cât și online, prin intermediul platformei Immaterial Salon. Ediția 2026 marchează lansarea unei noi secțiuni dedicate designului contemporan și va include un program special de proiecții și dezbateri, accesibile gratuit publicului. Aflat în centrul efervescenței culturale din sudul Franței, Art-o-ramaoferă anual o perspectivă amplă asupra unuia dintre cele mai dinamice ecosisteme artistice europene și, de asemenea, facilitează descoperirea principalelor instituții și spații dedicate artei contemporane la: Monaco, Montpellier, Arles, Hyères, Nisa și Marsilia.
Detalii: https://art-o-rama.fr/exhibitor/sabot-x-hart-gallery/