450 de exponate din peste 30 de muzee din România reflectă originile Europei la celebrul Grand Curtius din Liège

Expoziţia „Originile Europei. Civilizații preistorice între Carpați și Dunărea de Jos“ a fost deschisă oficial astăzi, 7 noiembrie, printr-o conferinţa de presă organizată la Muzeul Grand Curtius din Liège, Belgia. Publicul va putea admira exponatele din 8 noiembrie 2019 până la 26 aprilie 2020.

Evenimentul, parte a participării României la Festivalul Internațional de Arte EUROPALIA, s-a desfăşurat în prezenţa unor oficialități din România și Belgia, precum: Jean Pierre Hupkens, consilierul municipal al oraşului Liège, Pierre Paquet, directorul muzeelor oraşului Liège, Dirk Vermaelen, directorul artistic al Festivalului EUROPALIA, Ernest Oberländer-Târnoveanu, directorul general al Muzeului Naţional de Istorie a României (MNIR), Corina Borş, curator al expoziţiei din partea MNIR, și Geoffrey Schoefs, curator al expoziţiei din partea Muzeului Le Grand Curtius. Alături de aceștia, ICR a fost reprezentat de președintele interimar, Mirel Taloș, directorul reprezentanței de la Bruxelles, Liliana Țuroiu, șefa Serviciului Marile Programe, Daniela Soroș, și expertul Alexandru Roman.

Expoziţia, care reuneşte peste 450 de bunuri culturale și seturi de artefacte arheologice preistorice de primă importanţă descoperite pe teritoriul României, este organizată de Muzeul Național de Istorie a României (MNIR), Institutul Cultural Român (ICR) și Muzeul Le Grand Curtius din Liège, cu sprijinul Ministerului Culturii și Identității Naționale și al Ministerului Afacerilor Externe, în colaborare cu alte 30 de instituții muzeale și de cercetare din țară.

”În cadrul EUROPALIA, România prezintă tot ce are mai bun cultural și istoric, iar expoziția de astăzi este una de marcă. Spaţiul românesc a fost tot atât de reprezentativ pentru Europa ca și celelalte centre culturale și de civilizație din acea perioadă, contribuind ca un tot unitar la ceea ce suntem astăzi”, a declarat președintele interimar al ICR, Mirel Taloș.

Ernest Oberländer-Târnoveanu, directorul Muzeului Național de Istorie, a explicat că expoziția aduce în atenția publicului și a specialiștilor unele dintre cele mai valoroase piese arheologice din patrimoniul istoric al României: ”Sunt piese de o frumusețe și sensibilitate aparte care ne reprezintă. A fost un efort de doi ani al tuturor partenerilor să putem organiza această expoziție, pe care o vom aduce, alături de, cealaltă expoziție de istorie din cadrul EUROPALIA, și în România în 2020”.

El a adăugat că expoziția de la Liège este un amplu și inedit periplu prin civilizațiile și culturile arheologice preistorice documentate în cuprinsul spațiului românesc actual, prezentând în premieră o serie de importante descoperiri arheologice din ultimele două decenii, precum: figurinele antropomorfe de la Vitănești, printre care „Gânditorul” cu ochi de scoică, vasul antropomorf de la Seciu și cel zoomorf de la Mălăieștii de Jos, masca de la Uivar, podoabele din aur din necropola eneolitică de la Pecica.

”Suntem încântați să avem această expoziție într-unul dintre cele mai frumoase palate din Belgia. Am fost impresionați de exponatele aduse din România, de eforturile tuturor partenerilor, ale Muzeului Național de Istorie a României, ale celorlalte muzee din România și ale Institutului Cultural Român”, a declarat și Dirk Vermaelen, directorul artistic al Festivalului EUROPALIA.

“Muzeul Le Grand Curtius este una dintre cele mai importante atracții culturale ale Valoniei, găzduind diverse colecții ale căror cronologie cumulează șapte milenii de preistorie și istorie. Astfel, vizitatorul poate descoperi în frumosul palat al Renașterii Mozan un Muzeu al Armelor, Muzeul Sticlei, Muzeul de Arheologie și Arte Decorative și Muzeul Artei Religioase și Mozan”, a precizat Alexandru Roman, coordonatorul expoziției din partea ICR.

De asemenea, la eveniment au fost prezenţi jurnaliști, o delegație de experți din ICR, directori ai unor muzee din România, partenere ale MNIR în acest amplu proiect expoziţional, respectiv: LacrămioaraStratulat - Complexul Național Muzeal „Moldova” - Iași, Ramona Mocanu - Vaslui, Mariana Popa - Complexul Muzeal „Iulian Antonescu”, Bacău, Daniel Costache - Muzeul Județean Buzău, Claudiu Ilaş - Timișoara, Theodor Zavalaş-Muzeul Civilizației Gumelnița - Oltenița, Zoltan Soos - Muzeul Județean Mureș - Târgu Mureș, Tiberiu Rustoiu -Muzeul Național al Unirii, Alba Iulia.

Curatorii expoziției „Originile Europei. Civilizații preistorice între Carpați și Dunărea de Jos“ sunt: Corina Borș, Katia Moldoveanu, din partea Muzeului Național de Istorie a României, și Geoffrey Schoefs, din partea Muzeului Le Grand Curtius. Coordonatorii acestui proiect cultural din cadrul Festivalului EUROPALIA sunt istoricii și specialiștii Ernest Oberländer-Târnoveanu, Cornel Ilie, Corina Borș, Oana Ilie, Katia Moldoveanu (MNIR), Jean-Marc Gay și Geoffrey Schoefs (Muzeul Le Grand Curtius), Alexandru Roman (Institutul Cultural Român).

Expoziția este structurată pe trei paliere majore: Formă, însemn, simbol - o prezentare a principalelor stiluri ceramice ale perioadelor preistorice amintite; Artă și spiritualitate - o selecție a unor artefacte de excepție, mărturii unicat ale credințelor oamenilor preistorici; Putere și prestigiu – un grupaj al unor obiecte reprezentative, din materii prime rare, care oferă prilejul cunoașterii și înțelegerii unor concepte și valori ale societăților timpurii.

Proiectul expozițional va fi completat de un program cultural conex, care va include o serie de conferințe publice susținute de specialiști români în domeniul arheologiei preistorice, ghidaje curatoriale, dar și concerte. Detalii despre aceste evenimente culturale asociate acestei expoziții vor fi anunțate pe website-ul Muzeului Național de Istorie a României (www.mnir.ro) și cel al Muzeului Le Grand Curtius din Liège (www.grandcurtius.be/index.php/fr/le-musee).

Despre Festivalul Artelor EUROPALIA

Festivalul Artelor EUROPALIA este considerat manifestarea culturală de cea mai mare amploare din Belgia, fiind organizat sub patronajul Familiei Regale a Belgiei, o dată la doi ani, în Belgia și în țări învecinate - Franța, Olanda, Luxemburg și Germania sau Marea Britanie. Institutul Cultural Român este coordonatorul participării României la cea de-a 27 a ediţie a Festivalului EUROPALIA, proiect de anvergură desfășurat în perioada octombrie 2019 - februarie 2020 şi implementat în colaborare cu Ministerul Afacerilor Externe, Ministerul Culturii şi Identității Naționale și Secretariatul General al Guvernului, alături de Asociația EUROPALIA International din Bruxelles, organizatorul tradițional al manifestării. Cea de-a 27-a ediție a Festivalului EUROPALIA este dedicată României.