Soprana Laura Nicorescu la St.-Martin-in-the-Fields și la St. James's Piccadilly

Soprana Laura Nicorescu la St-Martin-in-the-Fields si la St James's Piccadilly

Soprana Laura Nicorescu, o stea în plină ascensiune a operei internaționale, va concerta luni, 3 octombrie, la Londra în cadrul ,,Seriei românești” de la St Martin-in-the-Fields, popularul auditoriu din inima Londrei. Două zile mai târziu, în 5 octombrie, tânăra solistă va oferi un al doilea recital, tot pe una dintre scenele foarte frecventate din centrul capitalei britanice, și tot cu acompaniamentul pianistului Florian Podgoreanu, în Biserica St James's de pe Bulevardul Piccadilly. Vor fi interpretate partituri de Alban Berg şi Christoph Willibald Gluck, culminând cu o selecţie de lieduri româneşti semnate de Valentin Teodorian, Carmen-Petra-Basacopol şi Mihail Jora. 
Laura Nicorescu a absolvit Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti la clasa Mariei Slătinaru Nistor, continuându-și studiile muzicale la Universitatea Mozarteum din Salzburg. Printre primele apariţii scenice ale sopranei se numără rolul din opera ,,Der Graf von Luxemburg”, dar şi roluri în importante premiere mondiale, precum ,,Das Gespensterhaus de Reinhard Febel” şi  ,,L`ultimo Tango di Madame Ivonne”. În 2007, a interpretat rolul lui Taumännchen în ,,Hänsel şi Gretel”, în regia lui Philipp Harnoncourt. În prezent, este stabilită în Austria, unde studiază sub îndrumarea prof. Veronica Dunne.
Florian Podgoreanu a început studiul pianului la vârsta de şapte ani, la Şcoala de Muzică din Ploieşti, continuând apoi la Liceul ,,George Enescu” din Bucureşti, sub îndrumarea profesoarei Ileana Busuioc. Din anul 2013, s-a stabilit în Salzburg, unde studiază la Universitatea Mozarteum. Pianistul a susţinut recitaluri în România, Austria, Elveţia, Germania şi Italia.        
Pentru mai multe detalii,
www.icr-london.co.uk.