YASNA în concert la Paris la aniversarea a 30 de ani de la aderarea României la OIF

 Ambasada României în Franța și Institutul Cultural Român de la Paris organizează marți, 21 martie 2023, ora 19:00, concertul Ansamblului YASNA (Ali Asghar Rahimi, Andrei Kivu, Călin Grigoriu) de lansare a albumului Helhella în Franța, la Sala Bizantină din Hôtel de Béhague, 123 rue Saint Dominique, 75007 Paris. Evenimentul sărbătorește împlinirea a 30 de ani de la aderarea României la Organizația Internațională a Francofoniei, marcând astfel un moment important pentru diplomația publică și culturală română. Turneul YASNA în Franța va mai include două concerte, unul la Festivalul Babel Music XP 2023 de la Marsilia (24 martie), iar celălalt la Église Saint-Étienne de Jargeau (26 martie).

Ansamblul YASNA / YASNA Ensemble a fost fondat în 2021, în jurul personalității lui Ali Asghar Rahimi, renumit compozitor iranian și interpret de muzică mistică persană/sufi. YASNA a susținut zeci de concerte în festivaluri importante din România și a înregistrat un prim album care ar trebui să fie lansat anul acesta. Identitatea YASNA este bine înrădăcinată în tradiția sufi persană și se află, în același timp, la răscruce de secole și stiluri muzicale, îmbinând structuri armonice tipice barocului cu elemente de jazz, muzică arhaică profund ritualizată cu tehnici contemporane, totul pe poeme de Omar Khayyam sau Rumi. Sonoritatea coardelor, amestecată cu timbrul misterios și teluric al vocii lui Ali Asghar Rahimi, dă naștere unui fenomen rar: sunetul devine Cuvânt, iar poemul devine Muzică. Membrii YASNA au fiecare o prodigioasă carieră muzicală internațională de peste 20 de ani.

Stăpânind perfect tanbur-ul și vocea, Ali Asghar Rahimi a studiat cu doi dintre cei mai importanți maeștri iranieni de tanbur și maquams, Sayed Amiralul Shah Ebrahimi și Taher Yarvesy. El însuși profesor de mai bine de 30 de ani, Ali Asghar Rahimi a deschis o nouă linie în muzica sufită persană. Muzica sa se inspiră în mare parte din poezia marilor mistici Mawlana Jalaludin Rumi, Omar Khayyam și Ain-Al Quzat Hamedani. Opera sa artistică a fost apreciată în toată lumea (Marea Britanie, Finlanda, Maroc, Qatar, Rusia, Nepal, Turcia etc.).

Andrei Kivu este cel mai de succes violoncelist al generației sale. Elevul Ancăi Vartolomei la București, a fost primul violoncelist român care a interpretat într-un singur concert Suitele complete de Bach. El este, de asemenea, primul violoncelist din lume care a transcris și cântat Sonatele și Partitele pentru vioară ale lui Bach (!). Din 2001, a fost profesor invitat de mai multe ori la Universitatea din New York, Universitatea din Minnesota, Givat Ram Music Academy (Ierusalim, Israel), Conservatorul Regal din Madrid și multe altele. A avut privilegiul de a studia/interpreta/înregistra cu mari artiști precum: David Hykes, Claude Delangle, Alejandro Iglesias Rossi etc. Andrei Kivu a cântat ca solist acompaniat de Orchestre Royale de Chambre de Wallonie, NYU Orchestra, Orchestra Simfonică și Orchestra de Cameră a Radioului Național Român, printre altele. Andrei Kivu apare pe peste 30 de CD-uri, cea mai importantă colaborare fiind cea cu legendara casă de discuri Mode Records (New York). După prima sa serie de concerte în Statele Unite, a primit „Premiul 2003 pentru activități excepționale ca interpret, profesor și promotor muzical” de la Universitatea din New York.

Absolvent (Maestru) al Universității Naționale de Muzică din București, Călin Grigoriu este elevul Maestrului Ion Mihăescu, cel care l-a ajutat să-și extindă universul, mai ales printr-un număr impresionant de lecții de muzică de cameră. Chitarist și compozitor excepțional, el abordează o varietate enormă de stiluri (de la baroc la improvizație liberă și free-jazz). De la o vârstă foarte fragedă i s-a cerut frecvent să compună muzică pentru spectacole la Teatrul Național din București și și-a creat propriile spectacole/filme/performanțe. Călin Grigoriu a fost invitatul special al lui Steve Vai la „2013 Evolution Tour” cu Tampo Orchestra. În 2008, s-a alăturat proiectului „Mozart Rocks” ca solist și aranjor – ceea ce a reprezentat o mare oportunitate pentru el de a-și perfecționa scrisul.