Premiul Ambasadei Irlandei acordat unui dramaturg român debutant

Dramaturgul Vera Ion a câștigat Premiul Ambasadei Irlandei, decernat vineri, 2 noiembrie 2012, în cadrul unei ceremonii la care au participat personalităţi române şi irlandeze din lumea teatrului. Premiul i-a fost înmânat de E.S. dl. Oliver Grogan, Ambasadorul Irlandei la București. Premiul este acordat în fiecare an unui dramaturg român debutant în vederea dezvoltării de legături între lumea teatrului irlandez şi românesc. Anul acesta premiul a ajuns la cea de-a patra ediţie.

Vera Ion a câştigat premiul din acest an cu piesa Refuz să cresc. Dacă puteţi face o mica donaţie. Câştigătoarea este dramaturg, regizor de teatru, actriţă şi poetă. Piesa acesteia prinde conturul unui monolog interior şi reflectă experienţele trăite la Londra de o tânără artistă ambulantă din România.

În cadrul decernării premiului, ambasadorul irlandez a elogiat bogata tradiţie a teatrului românesc. Ambasadorul a remarcat, totodată, faptul că România este înzestrată atât cu dramaturgi şi regizori de renume, cât şi cu un public iubitor de teatru numeros şi entuziast.
Premiul constă în €1,000. Pe lângă acest premiu, Ambasada Irlandei va face demersurile necesare pentru ca piesa câştigătoare să fie tradusă în limba engleză şi să fie lecturată pe scena Teatrului Naţional Irlandez, Abbey Theatre. Câştigătorul este ales de un juriu condus de renumitul regizor de teatru Alexandru Dabija, iar printre membrii juriului se numără şi Aideen Howard, Director Literar al Abbey Theatre.

Premiul este sponsorizat de Ministerul Afacerilor Externe al Irlandei.