O seară dedicată ilustrului diplomat Dimitrie Dimăncescu, la ICR Londra

Institutul Cultural Român din Londra continuă seria de proiecte dedicate personalităţilor marcante ale exilului românesc.  La sediul ICR Londra, în  data de 23 octombrie 2018, este adus[  în atenția publicului britanic figura celebrului diplomat Dimitrie Dimăncescu, apropiat al Marii Britanii și decorat cu Crucea Militară de către însuși Regele George V. Evenimentul va avea loc în prezența fiului lui Dimitrie Dimăncescu, consulul onorific al României la Boston, Dan Dimăncescu.

Fondator al cercetăşiei din România, decorat de trei naţiuni (România, Anglia, Rusia) pentru merite extraordinare în război, diplomat la Washington şi Londra, negociator de pace după Al Doilea Război Mondial, Dimitrie Dimăncescu (1896-1984) este exponentul unei familii cu un destin total remarcabil. Membru al Guvernului român din 1938, apropiat al lui Winston Churchill și colaborator al Serviciilor de informaţii britanice în subminarea ocupaţiei germane din România în timpul războiului, Dimăncescu părăsește România în decembrie 1947, fiind exilat în Maroc în 1948, apoi în SUA începând cu 1956.
Seara va debuta cu proiecţia documentarului HILL 789: The Last Stronghold („Colina 789: Ultima Redută”), realizat de Nicholas Dimăncescu, nepotul lui Dimitrie Dimăncescu, care evocă experiențele bunicului său în timpul Primului Război Mondial. Filmul foloseşte imagini de arhivă cu multe personalităţi ale vremii: Generalul Berthelot (Franţa), Colonelul Norton Griffiths (Marea Britanie), care a sabotat rezervele României de petrol şi cereale, şi Locotenentul Erwin Rommel, pe care Dimitrie Dimăncescu l-a întâlnit în lupta de pe Muntele Cosna.

Proiecția va fi urmată de lansarea volumului Uncharted Journey: Memoirs of Dimitri D. Dimancescu 1896-1984, publicat în limba engleză în 2016 și apărut și în limba română sub titlul Călător fără hartă. Memoriile lui Dimitri D. Dimăncescu. Prezentată de Dan Dimăncescu, căruia i se va alătura Anita Prazmowska, profesor de istorie internațională la London School of Economics, cartea pătrunde în culisele istoriei naționale, dezvăluind detalii fără precedent ale perioadei antebelice și interbelice, precum și decizii radicale care au schimbat soarta României și a lumii. Printre numeroasele personalități ale vremii care s-au perindat prin viața lui Dimăncescu se numără: Regina Maria a României, Regele Carol al II-lea, Lt. Erwin Rommel, Prințul Antoine Bibesco, Nicolae Titulescu, dansatoarea Loie Fuller, William Randolph Hearst, diplomatul britanic Bruce Lockhart, Gheorghe Tătărescu și Winston Churchill.

„Dimitrie Dimăncescu este un român ilustrativ pentru o astfel de epopee: cu o viață cuprinzătoare cât un secol de istorie românească, trăind din plin schimbările de regim aferente, eroul nostru a început prin a fi un nepot iubit al unui bunic matern (care luptase în Războiul Crimeii!), s-a apropiat de maturitate prin a fi liceanul-fondator al mișcării de cercetași din România (1913), a continuat prin a lupta ca voluntar din prima noastră zi a Marelui Război (15 august 1916), prin a fi apoi student în S.U.A. (pe când știa doar câteva cuvinte în engleză!), absolvent inginer (în 1922) ajuns diplomat român la Washington dintr-o (altă) întâmplare, rămas în tot acest timp prieten cu prințul, ulterior regele, Carol al II-lea, implicat apoi în promovarea turismului, ba chiar și a cinematografiei naționale, numit în anii ʼ30 consul în California și mai apoi diplomat la Londra etc. ‒ povestea acestui personaj are cursivitatea unui roman de aventuri și răsturnările de situație ale unui film de Hollywood, în care eroul este mereu plin de farmec... și de autoironie. Mai rar mi-a fost dat, în ultimii ani, să citesc o biografie atât de interesantă ‒ și de bine scrisă.” – Adrian Cioroianu