„Pe urmele lui Constantin Brâncuși, o poveste inedită, în imagini”, la ICR Istanbul
„Pe urmele lui Constantin Brâncuși, o poveste inedită, în imagini” a deschis de fapt drumul invitaților, veniți în număr foarte mare, la recepția organizată marți, 29 noiembrie 2016, de către Consulatul General al României la Istanbul, cu ocazia Zilei Naționale
Festivalul de Muzica Veche București, ediția a XI-a
Ajuns la cea de-a XI-a ediție, Festivalul de Muzică Veche București a devenit al doilea festival cultural al Bucureștilor (conform Barometrului, respectiv Studiului de consum cultural realizate de Institutul Național pentru Cercetare și Formare Culturală și ARCUB)
Intervenție artistică a ceramistei Cristina Bolborea la Muzeul de Arte Decorative din Madrid
După succesul înregistrat de expoziția „Cristina Bolborea. Locuri unde voi fi” la Muzeul Național de Ceramică și Arte Decorative din Valencia, unde peste 37. 000 de vizitatori i-au putut admira lucrările de ceramică, în perioada 17 iunie - 18 septembrie, Cristina
Participare românească în cadrul EUnimals, proiect al clusterului EUNIC China
ICR Beijing, în parteneriat cu Institutul Cultural Ungar de la Beijing, Forumul Cultural Austriac / Ambasada Austriei și Institutul Goethe - ca membri ai clusterului EUNIC China, organizează o serie de evenimente în care prin intermediul unui artist chinez specializat
,,Detalii neoromânești în arhitectura lui Petre Antonescu. Exterioare și interioare ale vilelor bucureștene", la ICR
Joi, 10 noiembrie, ora 18. 00, Fundația Löwendal vernisează expoziția ,,Detalii neoromânești în arhitectura lui Petre Antonescu. Exterioare și interioare ale vilelor bucureștene, la Institutul Cultural Român (Aleea Alexandru nr. 38). În deschidere vor lua cuvântul Cristina
„Hotarul nevăzut” al pictorului Mihail Gavril, la Ambasada României din Berlin
Ambasada României, în colaborare cu ICR Berlin, organizează expoziția pictorului și restauratorului Mihail Gavril, intitulată „Hotarul nevăzut. Expoziția, alcătuită din picturi monumentale formate din panouri pictate, are în centrul său tematic prezentarea
„Orizonturi culturale italo-române” nr. 11/noiembrie 2016
Este on-line numărul 11/noiembrie 2016 al revistei interculturale bilingve „Orizonturi culturale italo-române / Orizzonti culturali italo-romeni, înregistrată în Italia cu ISSN 2240-9645 şi accesibilă la adresele www. orizzonticulturali. it şiwww. orizonturiculturale.
„Serile Lipatti”: Pianista Plamena Mangova la Ateneul Român
Ediția a V-a a Serilor Lipatti se încheie cu concertele și recitalul pianistei Plamena Mangova la Ateneul Român. Muzician de excepție, cu o carieră în plină ascensiune, Plamena Mangova se prezintă publicului bucureștean cu una din partiturile de referință
Eugen Drăguțescu – Jurnalul unei vieți în imagini
Deschiderea unei expoziții dedicate lui Eugen Drăguțescu la Accademia di Romania, unde a fost bursier, se înscrie într-un demers necesar pentru ca vasta sa operă grafică să fie readusă în memoria publicului italian. Născut în România, el s-a stabilit în Italia,
ICR acordă pentru anul 2017 burse cercetătorilor străini
(Actualizare: 9 martie 2017)Bursele destinate cercetătorilor străini constau în sprijinul financiar pentru un stagiu de 2 (două) luni, într-o instituţie de profil din România, în vederea elaborării unei lucrări ce dezbate subiecte ce ţin de diverse sfere ale
Festivalul Internațional de Muzică de Cameră SoNoRo #11 – „La Muse et le Poète”
Între 28 octombrie și 14 noiembrie 2016 se va desfășura cea de-a XI-a ediție a Festivalului Internațional de Muzică de Cameră SoNoRo, sub înaltul patronaj al Președintelui României. Conform tradiției, Institutul Cultural Român se numără și anul acesta printre
Întâlnirea Comisarului European Corina Crețu cu președintele Institutului Cultural Român, Radu Boroianu
Comisarul European pentru Politică Regională Corina Crețu l-a primit miercuri, 9 noiembrie 2016, la Bruxelles, pe dl. Radu Boroianu, președintele Institutului Cultural Român. Discuțiile s-au concentrat pe relațiile dintre Institutul Cultural Român și instituțiile