Orbitor

BUDAPESTA. Personalitatea lui Vasile Alecsandri, dezbătută în cadrul proiectului „Să ne reZOOMăm la cultură!”

Proiectul „Să ne reZOOMăm la cultură!”, organizat deFiliala Seghedin a ICR Budapesta, continuă joi, 09 decembrie, ora 18. 00, cu dezbaterea dedicată personalității lui Vasile Alecsandri, adresându-se astfel, într-un format deschis, vorbitorilor de limbă română

2011

Turneu internaţional de promovare a Festivalului Enescu, organizat de ICR - AGERPRES 31 ianuarie 2011 Institutul Cultural Român va organiza un amplu turneu internaţional dedicat promovării Festivalului Internaţional George Enescu şi creaţiei compozitorului român,

2009

Jurnalul Naţional, 24 noiembrie 2009 Autor: Costin Anghel Cântecul românesc s-a făcut auzit serile trecute în inima Timocului sârbesc, la Bor. România a trimis la fraţii ei mai mici pe unul dintre cei mai de seamă interpreţi ai ţării, pe maestrul Tudor Gheorghe.

Orbitor - The Left Wing

excerpt Maria had come to town during the war, leaving her native Tântava, and managed to find a job as apprentice for Verona Tailor's Shop, along with her sister Vasilica. The tailor's shop was located behind ARO building, stuck right on the white painted house,