Ziua Europei sărbătorită în Republica Moldova: Concert extraordinar al European Union Youth Orchestra la Castel Mimi
Cu ocazia Zilei Europei, Orchestra de Tineret a Uniunii Europene (EUYO) va susține un concert de excepție în Republica Moldova, pe 9 mai 2025, începând cu ora 18:00, în cadrul spectaculos al Castelului Mimi. Sub bagheta dirijorului Jakub Przybycień — fost
În 2025 votăm filmul european!
Festivalul Filmului European revine cu ediția 29! Proiecțiile vor avea loc începând cu 8 mai în București, urmate de ediții locale speciale în nouă orașe din România: Botoșani, Brașov, Chitila, Deva, Iași, Sfântu Gheorghe, Târgu Jiu, Târgu Mureș și
De Ziua Internațională a Cărții, Institutul Cultural Român a reiterat rolul esențial al literaturii și jurnalismului cultural în societatea contemporană
De Ziua internațională a cărții și a drepturilor de autor, pe 23 aprilie, Institutul Cultural Român a invitat publicul la o dezbatere despre importanța decisivă a literaturii și jurnalismului cultural în societatea contemporană. Evenimentul „Literatura și
Poezia tinerilor, în prim-plan la Atelierul de traduceri româno-suedez
Institutul Cultural Român de la Stockholm și Centrul Național al Cărții (CENNAC) organizează, în perioada 23-30 aprilie, cea de-a treisprezecea ediție a Atelierului de traduceri româno-suedez, în parteneriat cu Uniunea Scriitorilor din Suedia (Författarförbundet).
Cea de-a XIX-a ediție a cursurilor de măiestrie SoNoRo Interferențe are loc la Montepulciano, Italia
Institutul Cultural Român, prin Direcția Relații Internaționale, și Asociația Sonoro organizează, în perioada 14-20 aprilie 2025, cea de-a XIX-a ediție a prestigiosului proiect educativ SoNoRo Interferențe, desfășurat tradițional la Academia Europeană Palazzo
Institutul Cultural Român lansează programul de finanțare ROMANIAN BOOKS FOR CHILDREN
Institutul Cultural Român, prin Centrul Național al Cărții (CENNAC), lansează un nou program de finanțare pentru promovarea literaturii române în străinătate: ROMANIAN BOOKS FOR CHILDREN,dedicat exclusivediturilor străine interesate să publice în traducere
Anunț privind deschiderea „Sesiunii 2025” de primire a candidaturilor în cadrul programului de finanțare ROMANIAN BOOKS FOR CHILDREN (RBC)
Institutul Cultural Român, prin Centrul Național al Cărții, lansează „Sesiunea 2025” a programului de finanțare pentru publicarea în străinătate de cărți românești pentru copii și tineret: ROMANIAN BOOKS FOR CHILDREN (RBC). ROMANIAN BOOKS FOR CHILDREN
Citim, traducem și descoperim literatura română la Târgul Internațional de Carte de la Bruxelles 2025
Institutul Cultural Român participă, prin ICR Bruxelles și Centrul Național al Cărții, la cea de-a 54-a ediție a Târgului Internațional de Carte de la Bruxelles, care se va desfășura în perioada 13-16 martie 2025, la Centrul de expoziții Tour et Taxis, din
ICR, partener al celei de-a 18-a ediții a Festivalului One World Romania
Dialogul este în prim-plan la cea de-a 18-a ediție One World Romania, care îndeamnă la comunicare și înțelegere într-o perioadă tot mai dominată de polarizare. Șase filme documentare care încearcă să ajungă la rădăcina a ceea ce ne dezbină cu adevărat
ICR susține prezența românească la Festivalul Internațional de Literatură Odesa
Institutul Cultural Român susține participarea românească la cea de-a X-a ediție a Festivalului Internațional de Literatură Odesa (ILO), unul dintre cele mai importante evenimente de acest gen din Europa, devenit itinerant ca urmare a războiului din Ucraina.
„Horia”, la Festivalul Filmului European la Viena
După succesul primei ediții de anul trecut, cluster-ul EUNIC Austria organizează, în perioada 19-27 februarie 2025, la cinematograful Stadtkino im Künstlerhaus, cea de-a doua ediție a Festivalului Filmului European la Viena. Evenimentul va fi coordonat de Institutul
Anunț privind deschiderea „Sesiunii 2025” de primire a candidaturilor în cadrul programelor de finanțare Translation and Publication Support Programme (TPS) și PUBLISHING ROMANIA
Institutul Cultural Român, prin Centrul Național al Cărții, lansează „Sesiunea 2025 a celor două programe de finanțare a traducerii cărților românești în străinătate: Translation and Publication Support Programme (TPS) și Publishing Romania. „Sesiunea