Documentarul „Între revoluțiiˮ, prezent la „Porto/Post/Doc: Film&Media Festivalˮ cu sprijinul ICR Lisabona
Cinematografia românească va fi prezentă în cadrul Competiției Internaționale a „Porto/Post/Doc: Film&Media Festivalˮ cu documentarul „Între revoluțiiˮ(2023), regia Vlad Petri. Cea de-a X-a ediţie a Festivalului se va desfășura la Porto, în perioada
ICR la Bookfest 2023: lansări, dezbateri, instalație cu poezie în lectura unei voci AI, campanie de promovare a cărților românești
Lansări, dezbateri, peste 50 de titluri la prețuri speciale și o Cutie Neagră a poeziei române îi așteaptă la standul Institutului Cultural Român pe vizitatorii celei de-a XVI-a ediții a Salonului Internațional de Carte Bookfest, care va avea loc în perioada
„Între revoluții”, în regia lui Vlad Petri, la Festivalul Internaţional de Filme Documentare DocAviv 2023 din Israel
Festivalul Internaţional de Filme Documentare DocAviv 2023 va avea loc în perioada 11 – 20 mai 2023, la Cinemateca din Tel Aviv. Pentru ediția 2023 a Festivalului, organizatorii israelieni au selectat filmul de lungmetraj al regizorului Vlad Petri, „Între revoluții”.
Documentarul „Distanța dintre mine și mine”, difuzat de ICR la 98 de ani de la nașterea poetei Nina Cassian
Institutul Cultural Român va prezenta în data de 27 noiembrie 2022 filmul documentar „Distanța dintre mine și mine” în regia Monei Nicoară, despre personalitatea complexă și fascinantă a poetei Nina Cassian (27 noiembrie 1924- 14 aprilie 2014), a cărei activitate
Scritorii Carmen Firan și Adrian Sângeorzan își lansează la ICR New York cele mai recente cărți în limba engleză
Seria lansărilor de opere literare publicate recent în limba engleză de autori de origine română din America de Nord continuă la ICR New York, vineri 29 aprilie 2022, cu prezentarea a trei volume semnate de Carmen Firan și Adrian Sângeorzan, doi dintre cei mai
UNGARIA. «Să ne reZOOMăm la cultură!» prin limba și literatura română
O serie de nouă dezbateri online despre scriitori români, cultura și limba română se va derula în perioada 25 martie - 18 noiembrie 2021 la Filiala Seghedin a Institutului Cultural Român Budapesta, în cadrul proiectului «Să ne reZOOMăm la cultură!». Cele nouă
ISTANBUL. Românce celebre, prezentate publicului turc de Ziua Internațională a Femeii
Un material video despre românce care s-au făcut remarcate în ultimele secole, atât în țară, cât și peste hotare, excelând în diverse domenii – cinematografie, muzică, diplomație, moda, design, balet, teatru, arte vizuale, știință – va fi prezentat pe
Nouă evenimente pe cele trei scene multimedia, în ziua a cincea a Festivalului Național de Teatru
Programul celei de-a cincea zile a FNT 30 / FNT ALTFEL reuneşte nouă evenimente pe cele trei scene multimedia. SCENA „FNT online” La ora 11:00, în cadrul secţiunii Vorbe, vorbe, vorbe. . . , George Banu îl are ca invitat pe Ion Caramitru. Carisma actorului-gânditor,
Filmul „Distanţa dintre mine şi mine” deschide ROMANIA ROCKS la Londra
Festivalul literar româno-britanic ROMANIA ROCKS va debuta sâmbătă, 17 octombrie, cu proiecția filmului documentar „Distanţa dintre mine şi mine / The Distance Between Me and Me”, un portret captivant al poetei Nina Cassian, una dintre cele mai cunoscute femei
TEL AVIV. Poezie românească în limba ebraică, în interpretarea actorilor Teatrului Karov
Proiectul online „Poezia bate pandemia“ continuă, în perioada 19 iulie – 13 august 2020, cu noi recitaluri din poezie românească, în limba ebraică, în interpretarea actorilor Teatrului Karov din Tel Aviv. Cea de-a doua ediție a campaniei de promovare a literaturii
BRUXELLES. „Grădina poeților dispăruți”, un spectacol de poezie, muzică și performance
Texte din operele a 27 de poeți români sunt alăturate într-un poem sub conceptul curatorial al poetului și artistului Mugur Grosu, în cadrul unui proiect care aduce împreună literatura, muzica și arta performativă. La începutul anului, Mugur Grosu a început o
Eminescu recitat de străini, cărți poștale inedite și ateliere, în evenimentele ICR, de Ziua Culturii Naționale
Ziua Culturii Naţionale este sărbătorită printr-o serie de evenimente organizate de Institutul Cultural Român peste hotare și în țară. Proiectele culturale marchează și împlinirea a 170 de ani de la nașterea marelui poet național Mihai Eminescu. ICR Paris: