Susținere pentru traducerea cărților românești în străinătate – Sesiune specială „Frankfurt 2028” a programelor TPS și Publishing Romania derulate de Institutul Cultural Român
În perspectiva participării României ca țară invitată de onoare la ediția din 2028 a Târgului de Carte de la Frankfurt, Institutul Cultural Român, prin Centrul Național al Cărții, lansează Sesiunea specială „Frankfurt 2028” a celor două programe de
Revista „Orizonturi culturale italo-române”, ediția din octombrie
Numărul din octombrie al revistei interculturale bilingve „Orizonturi culturale italo-române” se deschide la secțiunea „Focus” cu un articol semnat de Serafina Pastore, care, pornind de la volumul Storia d’amore e d’archeologia de Marinella Fiume, reconstruiește
ICR susține cercetarea comunităților românești din Balcani: volumul „Localitățile istroromâne din Croațiaˮ, lansat la Congresul Românității Balcanice
Miercuri, 4 noiembrie 2026, ora 10. 15, în Sala Comisiei pentru cultură, arte și mijloace de informare în masă a Camerei Deputaților (Belvedere, nr. 3150, et. 3), va avea loc „Congresul Românității Balcanice”. La eveniment vor participa lideri ai organizațiilor
Sculptorul Alexandru Păsat, laureatul Premiului Național „Constantin Brâncuși”, acordat de Institutul Cultural Român
Institutul Cultural Român a decernat, în data de 22 octombrie 2026, Premiul Național „Constantin Brâncuși” pentru anul 2025sculptorului Alexandru Păsat, pentru expoziția „Memoria materiei, metamorfoza formelor”, găzduită de Muzeul de Artă Craiova în
„ROȘU. Energia scoarțelor tradiționale din România”, expoziție de patrimoniu de la Muzeul Național al Țăranului Român la Fabrica Regală de Tapiserii din Madrid
Institutul Cultural Român de la Madrid sprijină organizarea expoziției de patrimoniu „ROȘU. Energia scoarțelor tradiționale din România”, realizată de Muzeul Național al Țăranului Român, în perioada 26 octombrie 2026 – 31 ianuarie 2027, în spațiul
ICR Madrid susține proiectul de teatru participativ și multilingvism Fiori străpunși în cadrul Festivalului FLIPAS 2026
Institutul Cultural Român de la Madrid susține proiectul de teatru participativ și multilingv pentru tineri Fiori străpunși, derulat în cadrul Festivalului Cultural FLIPAS, care are loc la Madrid în perioada octombrie–noiembrie 2026. Proiectul este realizat de
Muzica românească de pe ambele maluri ale Prutului, în două concerte susținute de ICR Chișinău
Institutul Cultural Român „Mihai Eminescu” de la Chișinău este partener al evenimentelor organizate în ediția din acest an sub genericul „Muzica românească de pe ambele maluri ale Prutului”, în cadrul Festivalului Internațional „Zilele Muzicii Noi”,
Atelierul lui Brâncuși, în centrul unei retrospective de anvergură organizate de MoMA, cu sprijinul ICR New York
The Museum of Modern Art (MoMA) din New York organizează, în perioada 25 octombrie 2026 – 27 februarie 2027, expoziția retrospectivă„Brancusi: The Artist and His Studio“, dedicată unuia dintre cei mai influenți artiști ai secolului XX. Realizată cu sprijinul
Recital la Paris, în cadrul turneului internațional „Regina și compozitorii“, dedicat creației poetice a reginei Elisabeta
Un nou eveniment din cadrul turneului internațional „Regina și compozitorii“, organizat de Asociația InoMusicArt și cofinanțat de Administrația Fondului Cultural Național (AFCN), va avea loc joi, 29 octombrie 2026, la Paris, în Salonul auriu al Ambasadei României
Lansarea volumului „Sunt un om bătut. Être juif à Bucarest dans l’entre-deux-guerres“ de Mihail Sebastian, la ICR Paris
Institutul Cultural Român de la Paris găzduiește vineri, 6 noiembrie 2026, ora 18:30, întâlnirea literară „Du texte à la langue: apprendre le roumain avec Mihail Sebastian“, în cadrul căreia va fi lansat volumul Sunt un om bătut. Être juif à Bucarest dans
Dialogul „Sens în formare – Ce rămâne dintr-o întâlnire?”, eveniment hibrid cu participarea publicului din București și Viena
Institutul Cultural Român de la Viena invită publicul joi, 22 octombrie 2026, între orele 17:00 și 18:30, la un eveniment hibrid dedicat proiectului artistic „Te simt și totul e nou”, realizat de Saint Machine (Marilena Oprescu Singer) în colaborare cu Mitoș Micleușanu,
145 de ani de la nașterea lui George Enescu, celebrați la Bruxelles
Institutul Cultural Român de la Bruxelles susține miercuri, 21 octombrie 2026, ora 18. 00, la Cinema Galeries din Bruxelles, un eveniment cinematografic dedicat personalității și destinului artistic al lui George Enescu, în contextul marcării a 145 de ani de la