Întâlnirile Internaţionale de la Cluj, ediţia I
Teatrul Naţional din Cluj-Napoca organizează, în perioada 7-9 octombrie 2011, ediţia inaugurală a ÎNTÂLNIRILOR INTERNAŢIONALE DE LA CLUJ, o nouă iniţiativă a Teatrului Naţional din Cluj, care are drept scop promovarea dialogului internaţional prin teatru, diseminarea
Festivalul Internaţional POEZIA REGIUNILOR DE CONTACT ETNIC
Uniunea Scriitorilor din România – Filiala Timişoara, în parteneriat cu Institutul Cultural Român (Direcția Români din Afara Țării), Primăria şi Consiliul Local Timişoara, organizează, în perioada 20-25 mai 2011, Festivalul Internaţional POEZIA REGIUNILOR
Editura ICR în librăriile bucureştene – a doua întâlnire de „cARTE pentru ARTE“
Joi, 25 noiembrie 2010, ora 19. 00, la Librăria Dalles din București va avea loc cea de-a doua întâlnire din seria „cARTE pentru ARTE, organizată de Institutul Cultural Român. Criticul de artă Mihai Plămădeală va prezenta albumele Marin Gherasim, Ion-Popescu
Colocviu internaţional dedicat dramaturgului Eugène Ionesco la Roma
Accademia di Romania în parteneriat cu Universitatea La Sapienza organizează la Roma, în zilele de 4 şi 5 decembrie, colocviul internaţional „Volevo dire l'indicibile/Am vrut să spun indicibilul, dedicat dramaturgului Eugène Ionesco. Lucrările colocviului
ICR prezent la Târgul Internaţional de Carte de la Frankfurt 2009
În perioada 14-18 octombrie 2009 se desfăşoară cel mai important eveniment editorial şi literar al anului - Târgul Internaţional de Carte de la Frankfurt / Frankfurter Buchmesse. La acest eveniment participă peste 7300 de expozanţi din 100 de ţări, peste 10 000
Filme de Ion Popescu-Gopo la Festivalul EasternXpress din Uppsala
O selecţie de filme animate realizate de Ion Popescu-Gopo va fi proiectată în cadrul Festivalului EasternXpress din oraşul suedez Uppsala, care se va desfăşura în zilele de 3 şi 4 octombrie la Slottsbiografen, unul dintre cele mai vechi cinematografe din Suedia.
„NU ne vindem ţara, doar literatura“ – dezbatere la ICR despre publicarea în străinătate a scriitorilor români canonici
Marţi, 3 martie 2009, ora 18. 00, la Institutul Cultural Român (Aleea Alexandru 38) a avut loc dezbaterea „NU ne vindem ţara, doar literatura. Traducerea şi publicarea scriitorilor români canonici în străinătate. Au luat cuvântul Nicolae Manolescu, Liviu
Culturescapes 2007 / Amplu festival elveţian dedicat României
Cultura română se află în centrul unei ample manifestări care va avea loc în lunile noiembrie şi decembrie în Elveţia: Festivalul Culturescapes, desfăşurat sub patronajul Preşedintelui Confederaţiei Elveţiene, Director al Departamentului Federal pentru Afaceri
Universitatea Ca’Foscari şi Institutul Român din Veneţia organizează o dezbatere despre avangarda eu
Noua strategie a Institutului Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia privind implicarea mai activă în promovarea literaturii române în Italia a debutat joi, 12 iunie, cu atelierul de lucru pe tema „Literatura şi critica română contemporană,
Avangarda românească la Paris: seară Gherasim Luca
Avangarda literară constituie una dintre punțile între culturile română și franceză, pentru că numele lui Tristan Tzara, Ilarie Voronca sau Gherasim Luca sunt la fel de cunoscute în Franța ca și în țara lor de origine. Ca omagiu pentru Gherasim Luca, ultimul
Grupul Iza la Lisabona
În deschiderea toamnei culturale lusitane, Institutul Cultural Român din Lisabona organizează în ziua de 19 septembrie a. c. un concert al celebrului grup vocal-instrumental din Maramureş IZA. Cei şapte membri ai formaţiei sunt ţărani din comuna Hoteni, virtuozi
EURESIS 2017-2018 Cahiers roumains d’études littéraires et culturelles / Romanian Journal of Literary and Cultural Studies
Le modèle français dans la culture roumaine / The French Model in Romanian CultureEdiția 2017-2018 a revistei Euresis este consacrată „modelului francez“ în cultura română. Cele mai multe contribuții din acest număr, publicate în limbile engleză și franceză,