Actori maghiari citesc dintr-o nuvelă de Mircea Nedelciu la Noaptea Literaturii de la Budapesta și Debrețin
Publicul din Ungaria participă, pentru a opta oară, sub egida EUNIC, la o plimbare literară extraordinară în cadrul Nopții Literaturii de la Budapesta și Debrețin. Actori maghiari vor citi, în locuri neobișnuite din cele două orașe, fragmente din 27 de autori
Peste 100 de autori din 25 de țări, la Festivalul Internațional de Carte de la Budapesta
Ministerul Culturii în colaborare cu Institutul Cultural Român de la Budapesta organizează prezența României la Festivalul Internațional de Carte din Budapesta, care se desfășoară în perioada 29 septembrie – 2 octombrie 2022 în cadrul complexului Millenáris.
Ziua Culturii Naționale și Ziua Culturii Maghiare, marcate prin două seri dedicate traducerilor literare
Două seri dedicate traducerilor literare vor fi organizate de Institutul Cultural Român și Institutul Liszt – Centrul Cultural Maghiar din București, pentru a marca Ziua Culturii Naționale și Ziua Culturii Maghiare. În cadrul evenimentului, vor fi prezentate
"Alte 10.000 de semne" și "Povestea unei lupte", cărți lansate de Editura ICR la Gaudeamus
Sâmbătă, la Târgul de Carte Gaudeamus (22-26 noiembrie 2017), la standul Editurii Institutului Cultural Român, a fost lansat volumul Povestea unei lupte, de Sorana Gurian. La lansarea cărţii, publicată de Editura Institutului Cultural Român prin Centrul Naţional
Noi apariții editate de Institutul Cultural Român, lansate la Târgul Internațional GAUDEAMUS
20 de autori români (cu câte 10. 000 de semne alese de ei din propriile opere), 17 autori maghiari transilvăneni de azi, istoria de 140 de ani a teatrului idiș în România și un ierarh-cărturar pionier al tiparului românesc de acum trei secole sunt protagoniști
Ziua Limbii Române în rețeaua Institutelor Culturale Românești din Străinătate
Ziua Limbii Române, aniversare instituită prin Legea nr. 53/2013, va fi sărbătorită și anul acesta în rețeaua reprezentanțelor Institutului Cultural Român, printr-o serie de manifestări culturale, artistice şi educaţionale, organizate împreună cu Ambasadele
Antologia 10.000 de semne / 10,000 characters. Douăzeci de prozatori români contemporani au ales paginile preferate din operele lor
Antologia bilingvă (română-engleză) 10. 000 de semne / 10,000 characters reunește texte de Diana Adamek, Gabriela Adameșteanu, Ștefan Agopian, T. O. Bobe, Nicolae Breban, Augustin Buzura, Mircea Cărtărescu, Ruxandra Cesereanu, Radu Cosașu, Caius Dobrescu, Filip
Prezența scriitorului Ioan Groșan la Târgul de Carte de la Frankfurt
ICR Berlin, cu concursul Centrului Naţional al Cărţii, susţine prezenţa scriitorului Ioan Groşan în cadrul celei de-a 67-a ediţii a Târgului de Carte de la Frankfurt (14 - 18 octombrie 2015), în vederea promovării recentului său volum Lumea ca literatură. Amintiri.
Moromeţii-60 la ICR
Muzeul Național al Literaturii Române, în parteneriat cu Institutul Cultural Român, a organizat marți, 7 iulie 2015, la sediul ICR din Aleea Alexandru 38, evenimentul cu titlul: MOROMEȚII – 60. Anul acesta se împlinesc 60 de ani de la apariția primului volum al
Dezbaterea „Rotonda 13: Ioan Flora”, la Institutul Cultural Român
Vineri, 6 februarie 2015, de la ora 14. 00, la sediul Institutului Cultural Român (Aleea Alexandru nr. 38, sector 1, București) va avea loc dezbaterea „Rotonda 13”: Ioan Flora, organizat de Muzeul Naţional al Literaturii Române în parteneriat cu ICR. La eveniment
Dezbaterea „Rotonda 13”: Traian T. Coșovei – 60, la Institutul Cultural Român
Miercuri, 26 noiembrie 2014, de la ora 17. 00, la sediul Institutului Cultural Român (Aleea Alexandru nr. 38, sector 1, București) va avea loc dezbaterea „Rotonda 13”: Traian T. Coșovei – 60, organizat de Muzeul Naţional al Literaturii Române în parteneriat cu
Târgul Naţional al Cărţii de Poezie și Festivalul Internațional de Poezie București
Cea de-a cincea ediție a Târgului Naţional al Cărţii de Poezie și cea de-a doua ediție a Festivalului Internațional de Poezie București se desfășoară în perioada 14-18 mai 2014, având sloganul „Tu nu citeşti poezie?“. Evenimentele sunt organizate de Muzeul