Expoziția „HOLA, DESIGN!”, realizată de studenții UNArte din București, la ICR Madrid
Institutul Cultural Român de la Madrid și Universitatea Națională de Arte din București (UNArte), cu sprijinul Foldo/Pliabil Studio și Moise Logistica, organizează, în perioada 29 septembrie – 27 octombrie 2026, la Galeria ICR Madrid, expoziția aniversară
Festivalul de Artă Românească din nordul Franței, la a patra ediție
În perioada 18 septembrie – 4 octombrie 2026, va avea loc cea de-a patra ediție a Festivalului de Artă Românească (Festival d’Arts Roumain, FAR), organizată în trei localități din nordul Franței – Villeneuve-d’Ascq, Ronchin și Valenciennes – de asociația
Artista Adina Mocanu participă la două bienale internaționale de artă din Turcia și la un proiect de rezidență
Institutul Cultural Român „Dimitrie Cantemir” de la Istanbul susține participarea artistei vizuale Adina Mocanu, în perioada 15 septembrie – 15 octombrie 2026, la trei manifestări dedicate artei contemporane în Republica Turcia: Bienala Internațională de
Expoziția „Sub semnul Zeiței”, a artistei Eva Radu, cu participarea artistului invitat Răzvan Dragoș, la Veneția
Institutul Român de Cultură și Cercetare Umanistică de la Veneția organizează, în perioada 14-20 septembrie 2026, în Mica Galerie, expoziția de artă contemporană „Sub semnul Zeiței”, a artistei Eva Radu, cu participarea artistului invitat Răzvan Dragoș.
Filmul „Ink Wash”, în competiția oficială a Festivalului DEBUT22 de la Klosters
Institutul Cultural Român susține participarea producătoarei Anca Puiu la cea de-a treia ediție a Festivalului de Film DEBUT22, care se desfășoară în perioada 3–6 septembrie 2026, la Kulturhuus Klosters, în Elveția. Lungmetrajul „Ink Wash”, regizat de Sarra
ICR sărbătorește Ziua Limbii Române la București și în străinătate, prin evenimente pentru toate vârstele
Cu ocazia Zilei Limbii Române, sărbătorită pe 31 august (instituită prin Legea nr. 53/2013), Institutul Cultural Român lansează un maraton cultural la București și în reprezentanțele sale din străinătate. Publicul de toate vârstele este invitat pe 31 la
Programul CANTEMIR // „UN-HIDDEN CONNECTIONS”: Brâncuși reinterpretat la Belgrad, în cadrul proiectului de artă urbană organizat cu sprijinul ICR
Institutul Cultural Român susține, prin Programul Cantemir, proiectul „UN-HIDDEN CONNECTIONS” derulat de platforma Save or Cancel, care se va desfășura în perioada 4–18 septembrie 2026, la Belgrad (Serbia). Inițiativa propune o reinterpretare contemporană
Programul CANTEMIR // „CLARA – Artă pentru prevenție” – proiect colaborativ multidisciplinar organizat cu sprijinul ICR în România și Republica Moldova
Institutul Cultural Român susține, prin Programul Cantemir 2026, proiectul „CLARA – Artă pentru prevenție” derulat de Asociația Art Mirror din Cluj-Napoca, în parteneriat cu laboratorul de anatomie patologică CLARA. Inițiativa reunește artiști, medici
Institutul Cultural Român, la jumătatea anului 2026: cultura română, prezentă pe marile scene ale lumii
Trecerea în a doua jumătate a anului 2026 este un bun prilej de a revedea cele mai importante repere și proiecte prin care Institutul Cultural Român a promovat cultura română în țară și peste hotare. Jumătatea de an este marcată de proiecte de anvergură,
„Mer-Mère“, expoziție de linogravură, fotografie și pictură, semnată de Luminița Liboutet, la Paris
Institutul Cultural Român de la Paris organizează, în perioada 20 iulie – 31 august 2026, expoziția „Mer-Mère“ a artistei Luminița Liboutet, care reunește o selecție de fotografii, picturi, desene, linogravuri precum și o instalație video dedicate universului
Proiectul „Invisible Ecologies“ va reprezenta România la Cvadrienala de Scenografie și Spațiu Performativ de la Praga, ediția 2027
Proiectul „Invisible Ecologies“ (Ecologia invizibilului), conceput de artista multidisciplinară Irina Moscu, va reprezenta România, în cadrul Expoziției Țărilor și Regiunilor, la cea de-a 16-a ediție a Cvadrienalei de Scenografie și Spațiu Performativ de
„Culture Matters”: 10 proiecte câștigătoare ale Programului CANTEMIR 2026, derulat de ICR, vor reprezenta cultura română pe două continente
Cele 10 proiecte culturale câștigătoare în sesiunea 2026 a Programului CANTEMIR, derulat de Institutul Cultural Român, vor fi prezentate în 9 țări: Franța, Germania, Portugalia, Regatul Unit al Marii Britanii, Regatul Țărilor de Jos, Republica Moldova, Suedia,