Concert extraordinar al compozitorului și dirijorului Vladimir Cosma la Paris pentru a marca Președinția română a Consiliului Uniunii Europene
Peste 3000 de spectatori au asistat sămbată, 26 ianuarie, la un concert extraordinar susținut la Paris de compozitorul și dirijorul Vladimir Cosma, pentru a marca Președinția română a Consiliului Uniunii Europene. Evenimentul a avut loc în prestigioasa sală de
Concertul extraordinar Vladimir Cosma de la Paris, susținut de Institutul Cultural Român
Ilustrul compozitor și dirijor de origine română Vladimir Cosma va concerta la Paris, la sfârșitul acestei săptămâni, în cadrul unei serii de concerte susținute de Institutul Cultural Român alături de Ambasada României în Republica Franceză, cu prilejul
Decernarea Premiului Benjamin Fondane, ediţia 2018
În fiecare an, sub egida OIF (Organizaţia Internaţională a Francofoniei), Institutul Cultural Român acordă Premiul Internaţional de Literatură Francofonă Benjamin Fondane. Regulamentul său prevede să fie acordat unui scriitor francofon, dar care să nu se fi
George Banu – omagiat la Academia Română
Reputatul eseist și teatrolog George Banu a fost omagiat marţi, 23 octombrie, la Academia Română, cu ocazia împlinirii vârstei de 75 de ani. În cadrul unei sesiuni aniversare organizate de Secţiile de Filologie şi Literatură şi Arte, Arhitectură şi Audiovizual
Liliana Țuroiu, președintele ICR, în deschiderea anului universitar: „Cultura – o cetate în care artele și științele coexistă și se completează”
La invitația Universității de Științe Agronomice și Medicină Veterinară din București, președintele Institutului Cultural Român, doamna Liliana Țuroiu, s-a adresat duminică studenților și cadrelor didactice, în deschiderea noului an de studiu. „Nutresc
Dramaturgul George Banu a fost omagiat la Paris
Institutul Cultural Român continuă să promoveze şi să onoreze personalităţile intelectuale române din Franţa. Institutul Cultural Român de la Paris a organizat joi, 20 septembrie 2018, o seară dedicată aniversării eseistului și omului de teatru franco-român
Institutul Cultural Român de la Paris prezintă prima expoziţie personală a scriitorului Dumitru Ţepeneag
Galeria Institutului Cultural Român de la Paris găzduiește în perioada 11 aprilie – 7 mai 2018 expoziţia « Mes rêves » (Visurile mele) – prima expoziţie personală semnată de scriitorul și, acum, artistul Dumitru Ţepeneag. ICR Paris continuă să onoreze,
Lansarea antologiei de poezie „Precum apa în căușul palmei” a Cenaclului Echinox, Tel Aviv și Tivon
Institutul Cultural Român de la Tel Aviv, în colaborare cu Editura Keshev LeShira și Uniunea Scriitorilor Israelieni, vă invită în zilele de 22 și 24 aprilie 2018 la evenimentele dedicate lansării în Israel a antologiei de poezie în limba ebraică „Precum
Lista proiectelor organizate de reprezentanțele ICR din străinătate în luna MARTIE 2018
Institutul Cultural Român de la Beijing 14, 15, 16, 17, 20 martie /„Sosirea primăverii“. ICR Beijing a organizat o serie de concerte în interpretarea Corului Regal. 15 martie / „România prezentată tinerilor elevi“ în Anul Centenarului Marii
Ziua Internaţională a Francofoniei, sărbătorită în Polonia şi Estonia
Institutul Cultural Român de la Varşovia ia parte şi în acest an la programul de manifestări culturale dedicate Zilei Francofoniei, organizând, în premieră, evenimente românești în două țări, Polonia și Estonia. Pe toată durata lunii martie, Francofonia
Două zile de maraton cultural la Paris – OBSERVATOR CULTURAL
29 martie 2018 Salonul de Carte de la Paris, un eveniment care are deja o tradiție îndelungată și reputabilă, a crescut și a ajuns la un număr impresionant de expozanți, printre care 50 de țări invitate din toate colțurile lumii. Anul acesta, invitată de
Manifestări dedicate sărbătoririi Zilei Internaționale a Francofoniei 2018 – 20 martie
Ziua de 20 martie a fost declarată Ziua Internațională a Francofoniei pentru a marca afinitatea pentru limba franceză a celor 54 de state și guverne cu statutul de membru cu drepturi depline, 4 cu statutul de membru asociat și 25 cu statutul de observator ce fac