Europa

23 Oct 2026

Dialog despre evoluția artei românești în perioada comunistă și postcomunistă, la Galeria Nicodim din New York

Institutul Cultural Român din New York, în colaborare cu Galeria Nicodim, organizează joi, 29 octombrie 2026, de la ora 18:00, o seară dedicată relației complexe dintre artă, putere politică și transformare culturală în România, de la perioada comunistă până

22 Oct 2026

Dimitrie Cantemir, punte între Orient și Occident: colocviu științific la ICR Istanbul

Institutul Cultural Român „Dimitrie Cantemir” de la Istanbul organizează miercuri, 28 octombrie 2026, o nouă ediție a colocviului științific internațional „Dimitrie Cantemir – istorie, cultură, patrimoniu”, dedicat operei și moștenirii culturale ale

22 Oct 2026

ICR Madrid susține proiectul de teatru participativ și multilingvism Fiori străpunși în cadrul Festivalului FLIPAS 2026

Institutul Cultural Român de la Madrid susține proiectul de teatru participativ și multilingv pentru tineri Fiori străpunși, derulat în cadrul Festivalului Cultural FLIPAS, care are loc la Madrid în perioada octombrie–noiembrie 2026. Proiectul este realizat de

21 Oct 2026

Recital la Paris, în cadrul turneului internațional „Regina și compozitorii“, dedicat creației poetice a reginei Elisabeta

Un nou eveniment din cadrul turneului internațional „Regina și compozitorii“, organizat de Asociația InoMusicArt și cofinanțat de Administrația Fondului Cultural Național (AFCN), va avea loc joi, 29 octombrie 2026, la Paris, în Salonul auriu al Ambasadei României

15 Oct 2026

Începe FNT. Spectacolul „Jurnal de migrație: ediția New York City”, prezentat la București după premiera din SUA

Institutul Cultural Român este și anul acesta partener al Festivalului Național de Teatru, desfășurat la București în perioada 16-25 octombrie 2026. Cea de-a 36-a ediție a FNT, organizată de UNITER, are tema „ […]perfect uman”. Din cele peste 150 de producții

15 Oct 2026

Poetul Claudiu Komartin își lansează prima selecție de poezie în limba cehă, la Praga și Ostrava

În perioada 20–21 octombrie 2026, publicul din Cehia este invitat să descopere poezia lui Claudiu Komartin, prin lansarea volumului Někde v krajním bodě, o selecție din opera poetului român, tradusă în limba cehă de Libuše Valentová și publicată de Editura

13 Oct 2026

Dublu eveniment dedicat Concertului pentru orgă și pian de Dinu Lipatti, la Academia de Muzică „Franz Liszt“ din Budapesta

Creația și memoria lui Dinu Lipatti vor fi omagiate la Academia de Muzică „Franz Liszt“ din capitala Ungariei marți, 20 octombrie 2026, ora 19:00, în cadrul unui dublu eveniment: recital susținut de pianista Mara Dobrescu și organista Cristina Struța, și

12 Oct 2026

ICR Tel Aviv organizează o nouă ediție a Festivalului Filmului Românesc în Israel, cu producții recente și filme premiate

Institutul Cultural Român de la Tel Aviv organizează, în perioada octombrie–noiembrie 2026, o nouă ediție a Festivalului Filmului Românesc în Israel, ca urmare a succesului de care s-au bucurat proiecțiile anterioare și la solicitarea publicului. Filme românești recente

9 Oct 2026

Concert extraordinar la Atatürk Kültür Merkezi, cu violonistul Florin Iliescu și Orchestra Simfonică de Stat Istanbul, dirijor Ion Marin

Institutul Cultural Român „Dimitrie Cantemir” de la Istanbul, în colaborare cu Orchestra Simfonică de Stat Istanbul, organizează vineri, 16 octombrie 2026, începând cu ora 20:00, la Sala de Operă a prestigiosului centru cultural Atatürk Kültür Merkezi (AKM),

9 Oct 2026

Ilustratoarea Sorina Vazelina este invitata ICR la evenimentul „Europa literară” de la Berlin

Institutul Cultural Român „Titu Maiorescu” din Berlin participă la ediția din acest an a seriei de evenimente „Europa literară”, România fiind reprezentată de graficiana, ilustratoarea și creatoarea de benzi desenate Sorina Vasilescu, cunoscută și sub

9 Oct 2026

Galeria clujeană Vault One participă la Art Market Budapest, cu sprijinul ICR

Institutul Cultural Român de la Budapesta susține participarea galeriei Vault One la târgul internațional Art Market Budapest, desfășurat în perioada 15-18 octombrie 2026 la MTK Sportpark din capitala Ungariei. Vor fi prezentate lucrări ale artiștilor Szabó

7 Oct 2026

Regina Maria, între istorie, cultură și identitate națională

Didactica Publishing House, în parteneriat cu Institutul Cultural Român, organizează joi, 8 octombrie, începând cu ora 15:30, la Sala Mare a Institutului Cultural Român, un eveniment cultural dedicat uneia dintre personalitățile definitorii ale istoriei moderne