Dor

15 May 2026

Ediția din București a Festivalului Filmului European se încheie pe 17 mai cu proiecția filmului românesc „De capul nostru”, regizat de Tudor Cristian Jurgiu

Festivalul Filmului European își continuă edițiile din Arad, București și Târgu Mureș până pe 17 mai, dar Festivalul continuă la Bistrița, Chitila, Târgu Jiu și Tulcea. Ediția din București a programat, pentru seara de final, filmul românesc recompensat

14 May 2026

Zilele Filmului Românesc la Cinema Arsenale din Pisa

Institutul Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia, Ministerul Afacerilor Externe, prin Direcţia Diplomaţie Culturală, Educaţie şi Ştiinţă, şi Departamentul de Filologie, Literatură şi Lingvistică al Universităţii din Pisa organizează,

14 May 2026

ICR Tokyo, partener al conferinței „Vocea străinilor românofoni”, ediția a VI-a

Facultatea de Litere a Universității „Babeș-Bolyai” (UBB), prin Departamentul de limbă, cultură și civilizație românească, în parteneriat cu Centrul Cultural Japonez al Universității Babeș-Bolyai, anunță organizarea celei de-a VI-a ediții a conferinței

13 May 2026

Expoziția colectivă „Spazi Aperti” a artiștilor rezidenți ai academiilor și institutelor străine din Roma, la ediția XXIII

A XXIII-a ediție a Expoziției internaționale de artă contemporană „Spazi Aperti” va fi inaugurată vineri, 15 mai 2026, ora 18. 30, la Accademia di Romania in Roma, cu susținerea Institutului Cultural Român. Vernisajul va avea loc vineri, 15 mai, ora 18. 30, în

13 May 2026

Spectacolul „Regina Mamă”, cu actorii Oana Pellea și Marius Manole, la Shaw Theatre din Londra

Spectacolul de teatru Regina Mamă, o producție de excepție care îi aduce pe scenă pe Oana Pellea și Marius Manole, doi dintre cei mai apreciați actori ai teatrului românesc contemporan, va putea fi văzut la Londra duminică, 17 mai 2026, la Shaw Theatre, oferind

13 May 2026

Inaugurarea seriei de conferințe dedicate retrospectivei „Brâncuși” la Neue Nationalgalerie Berlin

Neue Nationalgalerie, în parteneriat cu Institutul Cultural Român prin reprezentanța sa de la Berlin, inaugurează seria de conferințe și dezbateri asociată retrospectivei „Brâncuși” (20 martie - 9 august 2026), un amplu proiect internațional dedicat operei

13 May 2026

Ateliere de cusut, de caligrafie, pictură pe textile, Ikebana, la Tokyo, în cadrul proiectului „Rendez-vous aux jardins”

Institutul Cultural Român de la Tokyo, în colaborare cu Ambasada României în Japonia, organizează și în acest an un proiect în cadrul programului internațional „Rendez-vous aux jardins”, la invitația Institutului Național al Patrimoniului din România. Evenimentul se

13 May 2026

„România tinerilor” la Salonul internaţional de carte de la Torino

Institutul Cultural Român organizează, prin Centrul Naţional al Cărţii şi Institutul Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia, participarea României cu stand propriu şi un program de evenimente literare la cea de-a 38-a ediţie a Salone Internazionale

12 May 2026

Expoziția „All The Diamonds/Toate diamantele“, la Krupa Art Foundation din Wrocław

Institutul Cultural Român de la Varșovia este partener al proiectului expozițional „All The Diamonds/Toate diamantele“, organizat de Krupa Art Foundation în perioada 15 mai – 5 iulie 2026 la galeria sa din piața principală a orașului Wrocław. Vernisajul va

12 May 2026

Institutul Cultural Român susține participarea Teatrului Național „Radu Stanca” la Antalya International Theatre Festival, cu spectacolul „Electra”

ICR susține participarea Teatrului Național „Radu Stanca” Sibiu la Antalya International Theatre Festival cu spectacolul „Electra” Institutul Cultural Român susține participarea Teatrului Național „Radu Stanca” Sibiu la Antalya International Theatre Festival

11 May 2026

Filme, jazz electronic și proiecții, teatru și întâlniri literare, la Festivalul Culturii Române de la Cracovia, ediția 2026

Festivalul Culturii Române, organizat de Institutul Cultural Român de la Varșovia, revine la Cracovia în perioada 14-17 mai 2026. Cea de-a șaisprezecea ediție include concerte și proiecții în aer liber, filme, prezentări de carte și un spectacol-lectură, prilejuind publicului

11 May 2026

Caravana Noului Cinema Românesc ajunge la Cracovia

Programul Caravana Noului Cinema Românesc, organizat de Institutul Cultural Român de la Varșovia, revine în Polonia cu o ediție 2026 dinamică și captivantă, aducând pe marele ecran unele dintre cele mai apreciate producții românești. Evenimentul propune publicului