Arthur h

5 Mar 2024

Concert de Gală dedicat Francofoniei în Helsinki

Cu ocazia Zilei Internaționale a Francofoniei, Institutul Francez la Helsinki, în parteneriat cu Ambasada României la Helsinki și Institutul Cultural Român prin Direcția Relații Internaționale, organizează Concertul de Gală susținut de Orchestra de Cameră

27 Apr 2023

Institutul Cultural Român organizează două recitaluri camerale de clarinet și pian susținute de Petru Pane și Oxana Corjos la Viena și Berlin

Clarinetistul Petru Pane și pianista Oxana Corjos vor susține două recitaluri la Viena și Berlin, cu sprijinul reprezentanțelor Institutului Cultural Român din orașele unde vor avea loc evenimentele. Concertul organizat de ICR Viena, în parteneriat cu Ambasada

3 Mar 2017

Centenarul Lipatti, aniversat printr-un concert de ICR New York

ICR New York aniversează Centenarul Lipatti printr-un concert omagial dedicat marelui pianist şi compozitor român, în interpretarea violonistei Irina Mureșanu și a pianistei Angela Drăghicescu, artiste de origine română stabilite în SUA. Organizat în colaborare

Cultura franceză va fi promovată fără clișee în 30 de oraşe din România, din 18 aprilie până pe 14 iulie

„Să uităm de clişee!, propune Sezonul România-Franţa, care va începe pe Calea Victoriei din București, odată cu Spotlight - Festivalul Internațional al Luminii, în cadrul căruia Franța este țară invitată de onoare. Institutul Cultural Român (ICR) este partenerul

Echoes

On 20 November 1921 an enthusiastic letter written by the poet Cincinat Pavelescu is published in Rampa, a letter which we see fit to transcribe in full: Dear Mr. Editor in Chief, My life's absorbing activities of incessant work at the head of a newspaper without any