Jurnal

NR. 68 - iarna 2008-2009

SUMAR NR. 68 Pagini autobiografice Sergio Benvenuto – A fost odată la Paris Matei Călinescu – File de jurnal Dincolo de eveniment Svetlana Alexievich – Securea şi călăul Felicia Antip – Criza Rafael Gumucio – Strigoi basci Cihan Tugal – Înverzirea

NR. 65 - primăvara 2008

SUMAR NR. 65 Pagini autobiografice Ryszard Kapuściński – Războiul fotbalului Ion Vianu – Ecerciţiu de sinceritate Dincolo de eveniment Perry Anderson – Înfăţişarea Europei Mircea Vasilescu – Când ideologia o ia înaintea adevărului Guillaume Dasquié

Maria Muscalu Albani (concepţie şi coordonare) - Corneliu Baba. (album, ediţie bilingvă română-engleză), 2008, 112 p.

Albumul Corneliu Baba, cu o introducere de Andrei Pleşu, prezintă 77 de lucrări care se găsesc astăzi în Muzeul Naţional de Artă a României, Muzeul din Timişoara şi Muzeul Municipiului Bucureşti. Imaginile sunt însoţite de texte aparţinând artistului însuşi:

Mihai Zamfir - Jurnal indirect. Scrisori portugheze, 2006, 264 p.

Zilele vieţii noastre seamănă în general una cu alta, deşi până la urmă fiecare rămâne unică: altfel n-ar exista specia Jurnalului. Sub semnul consemnării atente, dar tot indirecte, a scurgerii timpului, paginile de faţă le continuă pe cele intitulate Jurnal

Virgil Nemoianu - Străin prin Europa - Note de călătorie 1983-1992, 2006, 232 p.

Notele de jurnal ale scriitorului european de origine, american prin opţiune Virgil Nemoianu, reputat profesor universitar pe plan internaţional, membru al Academiei Europene de Artă şi Ştiinţe, invită cititorul la o călătorie imaginară prin Europa, oferindu-i

Emil Ivănescu - Artistul şi moartea, 2006, 370 p.

Volumul cuprinde o parte din scrierile lui Emil Ivănescu: două piese de teatru, Dialogii psihopatului, Artistul şi moartea; Jurnalul; Note dintr-un carnet, un alt jurnal, intim, şi unul scris în limba franceză, câteva proze şi corespondenţa, totul ordonat pe genuri

Viorica Ghiţă, Iulian Ghiţă (coordonatori) - Ion Popescu-Negreni (album), 2007, 208 p.

Absolvent al Academiei de Arte Frumoase din Bucureşti în anul 1931, la secţia de pictură, avându-i ca profesori pe Camil Ressu şi Constantin Artachino, Ion Popescu-Negreni aparţine Paradisului Pierdut al Picturii (formulă folosită de Andrei Pleşu cu referire la

Rolf Bossert - Stau pe treptele vântului (Poeme alese 1972-1985), 2008, 268 p.

Selecţia textelor şi versiunea în limba română de Nora Iuga. Prefaţă de Gerhardt Csejka. Postfaţă de Ernest Wichner. Ediţie bilingvă (română-germană). (. . . ) Tocmai fiindcă Bossert, de la un anumit moment, a început să-şi dateze poeziile, e uşor

Smells Of Bucharest

from left: rundown houses on Lipscani and Mosilor, Dimbovitza river from Hasdeu bridge, street in Cotroceni Bucharest smells exquisitely during the time of lindens and rain. Vigorously soaked for a half hour, the city heals even from the stenches that make you ill. Under

Gambrinus Ale House, A Stylish Ruin

Peeled off plaster, broken windows, rats scuttling at ease day and night. And above all, the filth. Complete and utter filth reigning supreme over a piece of downtown Bucharest. But also over a piece of our past. The only part still living is the sign above the door, reading

The City's Ugliest Square

Clockwise from top left: Revolution Square, Maniu statue, Coposu bust, Hilton Athenee Palace, Kretzulescu Church, University Library, Ataturk bust, Carol I equestrian statue. Post-revolutionary administrators of the capital city have managed to turn the birth place of the

The Money Pot

It seems the wedding gift is no longer a must in Săpînţa. When they go to the wedding in the evening, people are stirred by the fiddles and guitars. They've no more patience to sit still, they want to break their shoes dancing. Though the peasant ones have been replaced