Proiecții de film în „Săptămâna Diplomaţiei Europene 2017: focus clima”
Cu prilejul „Săptămânii Diplomaţiei Europene 2017: focus clima”, Ambasadele Franţei, Spaniei, Suediei şi Germaniei organizează, împreună cu Institutul Cultural Român şi cu Reprezentanţa Comisiei Europene în România, o serie de proiecţii de film. Prima
Vernisajul expoziției de artă fotografică „Frumoasa Românie”
În data de 6 decembrie 2017, la Centrul de Artă și Cultură Hamah din Zhuhai, a avut loc vernisajul expoziției de artă fotografică „Frumoasa Românie”. Această expoziție face parte din cadrul celei de-a doua ediții a Festivalului Fotografiei Românești în
Recital cameral excepțional la Academia de Arte, Tirana
Luni, 4 decembrie 2017, în prezența Ambasadorului României, E. S. dl Mircea Perpelea și cu sprijinul Institutului Cultural Român (ICR), în sala de concerte a Academiei de Arte din Tirana, a avut loc recitalul cameral „Valori culturale româneşti”, susținut
A apărut noul număr al revistei „Quaderni della Casa Romena di Venezia” XII, 2017
La Editura Institutului Cultural Român a fost publicat noul număr, al XII-lea, al revistei “Quaderni della Casa Romena di Venezia” (176 p. ). Acesta cuprinde Actele Colocviului La Campagna di Romania (1916-1917): esperienze e memoria storica”, organizat de IRCCU
Gală de deschidere a Anului Centenar la Teatrul Național
Celebrarea Centenarului Marii Uniri a început, cu fast, pe 26 noiembrie 2017, la Sala mare a Teatrului Naţional ”I. L. Caragiale” din Bucureşti (TNB), cu un spectacol regizat de Ion Caramitru, la care au participat numeroase personalități din lumea culturală, politică,
Seară Ada Kaleh la ICR Istanbul - prelegeri și prezentare de carte
Pornind de la volumul Adakale-li. Patria din buzunarul de la piept, ICR Istanbul propune publicului turc și comunității Ada-Kaleh, cu precădere, un dialog inedit cu autoarele Carmen Mihalache și Magdalena Andreescu. Astfel, joi, 23 noiembrie 2017, de la ora 18. 30,
Comori arheologice românești la Madrid în Programul Centenar
Institutul Cultural Român, prin filiala sa de la Madrid, și Muzeul Național de Istorie a României, în colaborare cu Muzeul Național de Arheologie din Madrid, intenționează să inaugureze la Madrid, în toamna anului 2018, o expoziție de anvergură dedicată civilizației
Număr-record de vizitatori la Târgul de carte de la Viena
Cea de-a 10-a ediţie a târgului internaţional de carte Buch Wien s-a desfăşurat în perioada 8-12 noiembrie 2017, înregistrând un număr record de vizitatori: 48. 500. Ediţia aniversară a Buch Wien a constat în 450 de evenimente pentru adulţi şi copii, reunind
Autori români la Buch Wien 2017
Institutul Cultural Român de la Viena este partenerul celei de-a 10-a ediţii a târgului internaţional de carte Buch Wien, care se desfăşoară în perioada 8-12 noiembrie la Viena. Începând cu evenimentul de deschidere, „Noaptea Lungă a Cărţilor“, pe toată
ICR Viena@BUCH WIEN 2017
Institutul Cultural Român de la Viena participă la cea de-a zecea ediţie a târgului internaţional de carte BUCH WIEN care se desfăşoară în perioada 8-12 noiembrie la Messe Wien (Halle D, Trabrennstrasse). Începând cu evenimentul de deschidere, Noaptea Lungă
« Zilele de studiu Panait Istrati : Istrati in texte și în imagini »
Vineri, 10 și sâmbăta,11 noiembrie 2017 Sediul ICR Paris1, rue de l’Exposition (Métro Ecole Militaire) Intrarea este liberă, cu rezrvare la 0147051531 sau institut@institut-roumain. org Proiectul propune evocarea unui scriitor româno-francez,
Vicepreşedintele Mirel Taloş: „Sărbătorim Marea Unire prin artă”. Expoziţia „100 de zile ale Marii Uniri” a fost vernisată la sediul ICR
Vineri, 3 noiembrie 2017, la sediul Institutului Cultural Român din Aleea Alexandru nr. 38, Asociația Dar Development a vernisat expoziția „100 de zile ale Marii Uniri”, semnată de Daniela Frumușeanu, conferențiar universitar doctor în cadrul Departamentului