Case tradiționale românești în miniatură, prezentate interactiv în cadrul festivalului londonez „Open House“

În perioada 21-30 septembrie 2019, arhitectele Anca Mihalache și Anastasia Stan aduc gospodăriile tradiționale românești la sediul ICR Londra din 1 Belgrave Square printr-o serie de ateliere de construcție a unor case tradiționale, în miniatură, și de interpretare a unor proverbe românești, la care sunt invitați atât adulți, cât și copii. Instalația interactivă de cherestea și șindrilă va fi lansată cu ocazia festivalului Open House, una dintre cele mai ample manifestări arhitecturale internaționale. În cele două zile de weekend (21-22 septembrie 2019), Open House oferă vizitatorilor șansa de a trece pragul faimoaselor bijuterii ale metropolei, propunându-le o explorare a oraşului din spatele cortinei.

Proiectul cuprinde două construcții de lemn ce simbolizează gospodăriile rurale tipice din România, ce sunt adesea „reciclate” de generații succesive de părinți și copii, prin transferul bunurilor, abilităților, terenurilor și caselor către generațiile viitoare. Prezența cvasi-efemeră a casei tradiționale românești nu se păstrează de-a lungul veacurilor; se păstrează viu mai degrabă meșteșugul, nu materialul. Construcțiile au fost expuse anul acesta și la Royal Institute of British Architects (RIBA).

Expoziția și atelierele promovează ideea de mișcare și mobilitate, înțelepciune și creativitate, reflectând asupra transmiterii de informații, migrației și schimbului inter-generațional. În timp ce adulții vor învăța cum să așeze un acoperiș, copiii se vor implica în activități tipice unei gospodării tradiționale. Vor studia proverbe românești, vor învăța despre șindrila de pe acoperiș și vor re-crea momente din viața unei gospodării.

Atelierele vor avea loc în zilele de 21, 22, 28 și 29 septembrie 2019, între orele 10:30-16:30, la Institutul Cultural Român, 1 Belgrave Square, Londra SW1X 8PH.

Proiectul este organizat în parteneriat cu Școala Românească „Sfinții Brâncoveni” și este susținut de Transport International Romania-UK (Liviu & Oana Bodale) și The Romanian Women din Marea Britanie.

Intrare liberă.