Trei ani de la inaugurarea ICR Beijing

În data de 14 iulie 2018, s-au împlinit trei ani de la inaugurarea ICR Beijing, cea mai recentă reprezentanță a Institutului Cultural Român înființată, singura din Asia. Cu acest prilej, pe rețelele de socializare am primit nenumărate felicitări – dovezi de apreciere și susținere.

ICR Beijing are sediul în clădirea Galaxy Soho, Chaoyangmen, Districtul Dongcheng. Institutul, având în vedere că se află într-un din cele mai mari centre comerciale din Beijing, realizat de renumita arhitectă Zaha Hadid și în zonă se află numeroase clădiri de birouri (inclusiv complexul Galaxy Soho dispune de zone destinate birourilor) oferă o vizibilitate foarte mare în rândul generației tinere și a străinilor. Accesul este foarte comod (stația de metrou Chaoyang – unde se intersectează linia 2 și linia 6 – are ieșire directă în Galaxy Soho). Sediul cuprinde trei săli, în total patru sute de metri pătrați fiecare, în care în prima este Sala de Expoziție, în a doua este Sala de Bibliotecă, în care au loc și proiecțiile de film, iar în a treia se afla birourile.

De trei ani, Institutul Cultural Român de la Beijing reprezintă un cadru viu de gândire și de acțiune și nu doar un simplu spațiu fizic, un ecran performativ și în același timp discursiv pentru practicile artistice de orice natură, un sprijin pentru inițiativele de valoare prin care sunt abordate, dezbătute și prezentate subiecte românești, o platformă pentru realizarea diverselor acțiuni, evenimente cu caracter cultural-artistic, dar și un curcubeu al parteneriatelor dintre România-China, dintre România și alte state de pe continentul asiatic, sprijinind arta clasică românească și orientările moderne și contemporane.

Institutul Cultural Român de la Beijing dorește să mențină intacte valorile românești autentice, pozitive, să promoveze în China și pe continentul Asiei cultura și arta populară și cultă de înaltă ținută, să reprezinte la o scară tot mai largă frumusețea poporului român, începând din antichitate și chiar de la Cultura Cucuteni și până în zilele noastre. El a reușit în scurt timp să organizeze și să desfășoare dezbateri, diseminări de informații și cunoștințe, punând la dispoziția partenerilor chinezi recunoscuți artiști români, care au promovat țara noastră încă de la deschiderea oficială, toate textele fiind prezentate în traducere chineză.

Institutul Cultural Român de la Beijing are o activitate complexă, acoperind întreg domeniul cultural și nu numai, realizând proiecte și de alt ordin, prin organizarea și desfășurarea evenimentelor, ce au menirea de a atrage categoriile largi de public – specialiști din diverse domenii, tineri, dar și generația mai în vârstă, care are deja o imagine pozitivă despre România.

De trei ani, ICR Beijing a punctat obiectivele sale pe care le-a îndeplinit în totalitate cu consecvență:

1. Promovarea valorilor culturale și științifice românești pe scena cultural-științifică din China.

2. Încurajarea cooperării dintre artiști, critici, oameni de știință și experți români și chinezi din diverse domenii.

3. Promovarea artiștilor de referinţă ai culturii române.

4. Menținerea unei imagini pozitive, pline de dinamism și vitalitate a produselor culturale românești.

5. Întărirea componentei de diplomație publică prin susținerea priorităților de diplomație publică stabilite de MAE pentru anul respectiv.

6. Marcarea unor repere și aniversări majore ale calendarului cultural românesc.

7. Promovarea literaturii române clasice și contemporane și a traducerilor din limba română.

8. Cointeresarea publicului larg, prin organizarea unor evenimente interactive care să ducă la creșterea interesului pentru cultura și civilizația românească.

Evenimentele și acțiunile organizate de către ICR Beijing, care în acest au depășit numărul 300, au fost împărțite astfel încât să existe o repartizare uniformă a domeniilor culturale vizate.

Pentru artele vizuale s-au organizat expoziții, ce s-au desfășurat la sediul ICR Beijing, în marea sa majoritate, altele având parte de a fi itinerate în orașe importante ale Chinei.

Având în vedere înalta apreciere de care s-au bucurat filmele românești de-a lungul timpului, proiecția filmelor românești de dinainte de 1989, dar și a celor din ultimii ani, premiate la festivaluri internaționale s-a desfășurat aproape lunar la sediul institutului, dar și la Academia de Film de la Beijing, evenimente în care ICR Beijing a fost partener.

Evenimentele muzicale, destinate în special marcării anului aniversar Enescu, s-au desfășurat în parteneriat cu instituții de profil din Beijing, aceste lucru asigurând și o vizibilitate mult mai mare pe scena culturală din China.

Cursurile de limba română sunt destinate atât adulților cât și tinerilor elevi, acestea ajutând la promovarea culturii române, cunoașterea limbii fiind un element important în înțelegerea unui culturii, prin intermediul ei având acces direct la materiale de prezentare, care dacă ar fi traduse și-ar pierde din esență.

Majoritatea evenimentelor sunt organizate împreună cu partenerii locali, care din anul deschiderii prioritară a fost crearea unei rețele de parteneri. Partenerii sunt instituții de profil din China, dar și alte centre culturale din Beijing.

În acest an (2018), se împlinesc 100 de ani de la actul istoric al Marii Uniri din 1918, când toate teritoriile istorice româneşti au intrat în componenţa României, 1 Decembrie fiind, în prezent, Ziua Națională a României.

Centenarul Marii Uniri reprezintă pentru Institutul Cultural Român de la Beijing obiectivul major al anului 2018. De aceea, din ianuarie 2018 și pe întreg cuprinsul anului, promovăm și susținem evenimente culturale diverse, de amploare și care să aibă în cuprinsul lor tematica unității teritoriale, de limbă și cultură a românilor.

Așa cum sărbătorim Centenarul Marii Uniri a Românilor, așa să fie pentru urmași să sărbătorească 100 de ani de ICR Beijing.

La mulți ani, ICR Beijing!