ICR, partener al Festivalului Internațional „George Enescu”

ICR, partener al Festivalului International George Enescu

Aproximativ 2500 de artiști străini și 500 de artiști români vin la ediția din 2015 a Festivalului Internațional „George Enescu”, cel mai mare eveniment cultural internațional organizat de România și cel mai puternic promotor al creației și valorilor marelui compozitor român, intrat în patrimoniul mondial, George Enescu.
Ediția 2015 are loc între 30 august și 20 septembrie, la Sala Palatului și Ateneul Român din București și va găzdui 58 de concerte în săli, precum și multe alte evenimente în aer liber, în cadrul „Pieței Festivalului”, care se va desfășura între 3 și 20 septembrie, și a „Bucureștiului Creativ”. Institutul Cultural Român se numără și anul acesta printre partenerii festivalului.

Cea de-a XXII-a ediție va aduce în Capitală artiști și formații de primă mână la nivel mondial care vor concerta pe scenele bucureștene timp de 22 de zile.

În premieră la București, după 15 ani de discuții, Orchestra Filarmonicii din Berlin va urca pe scena Sălii Palatului pe 3 septembrie 2015, sub bagheta legendarului Sir Simon Rattle. Orchestra Filarmonicii din Berlin a fost desemnată de prestigioasa revistă britanică “Gramophone” în top 10 cele mai bune orchestre din Europa (2006) și votată a doua cea mai bună orchestră din lume (2008), după Royal Concertgebouw Orchestra Amsterdam – care va concerta de asemenea în cadrul Festivalului Enescu 2015, pe 19 și pe 20 septembrie. O orchestra americană de prestigiu vine și ea în premieră în Festival – San Francisco Symphony – și va interpreta și o lucrare de George Enescu.

Programul ediției din 2015 se ridică la nivelul evenimentelor internaționale de acest gen, consolidând poziția României ca gazdă a unuia din cele mai importante festivaluri din lume, precum și statutul Festivalului ca cel mai important brand cultural al României.
Festivalul va găzdui 58 de concerte în săli și multe alte evenimente în aer liber, în cadrul Bucureștiului Creativ și a ”Pieței Festivalului”, care se desfășoară în acelaști timp cu Festivalul.

În 2015, evenimentele tematice din Bucureștiul Creativ pornesc de la compoziția „Impresii din copilărie” de George Enescu. Am încurajat abordările interactive, în care publicul este implicat activ în procesul de descoperire a lui George Enescu și a muzicii sale prin orice mijloace creative, fiind în același timp binevenite și acele proiecte în care publicul este spectator la această descoperire. Pe lângă aceste evenimente tematice, organizate în urma unui apel de proiecte, pe aceeași hartă a Bucureștiului transformat de magia Festivalului Enescu intră și o serie de evenimente care au loc în piețe, inclusiv Piața Festivalului, în galerii de artă, precum și în alte săli de spectacol.

Celebrul dirijor Zubin Mehta revine în 2015 în Festival, alături de Israel Philharmonic, cu două concerte programate pe 31 august și pe 1 septembrie. Li se alătură formații precum Filarmonica din Viena, Orchestra Operei din München, Staatskapelle Dresden – dirijată de Christina Thielemann, London Symphony Orchestra – dirijata de Iona Marin, Orchestra din Sankt Petersburg, Filarmonica din Viena, Filarmonica din Monte Carlo.

Ediția 2015 include și trei participări românești importante: Orchestra Naţională de Tineret deschide Festivalul, pe 30 august, Corul şi orchestra Filarmonicii “George Enescu", prezintă în premieră opera în concert "Wozzeck", de Alban Berg – considerată o lucrare de referință a secolului XX – și Orchestra Naţională Radio şi Corul Academic Radio, interpretează Simfonia Nr.8 de Mahler.

O altă prezență extraordinară este cea a lui Ion Marin, unul dintre muzicienii de origine română cei mai bine cotaţi din lume, care va dirija pe scena Sălii Palatului London Symphony Orchestra, pe 8 și pe 9 septembrie.

Alte prezențe importante româneşti în Festival sunt: Cristian Mandeal şi Horia Andreescu care dirijează două concerte în cadrul Festivalului, Dan Grigore, Ruxandra Donose, Valentina Nafornita, Alexandra, Dariescu, Cvartetele „Ad libitum” şi „Acrcadia” Corul „Madrigal” , Orchestra de Cameră Bucureşti etc.

Printre soliștii ediției 2015 se numără: violonista Anne-Sophie Mutter, Arcadi Volodos, dar și pianiștii Fazıl Say, legendarul Murray Perahia, unul dintre cei mai apreciaţi pianişti la nivel internaţional, care a fost prezent şi în 2013 la Festival, Yfrem Bronfman, Andras Schiff, Pierre Laurent Aimard, precum și cunoscuta pianistă Maria João Pires. Renaud și Gautier Capuçon urcă și ei pe scena Sălii Palatului, la fel Dadvid Garrett . Pianista de origine georgiană Elisabeth Leonskaja, laureată a Concursului Enescu, ediția 1964, astăzi unul dintre marile nume ale scenei muzicale internaționale, susține două concerte-eveniment: pe 6 septembrie, la Ateneul Român și pe 10 septembrie, alături de Sankt Petersburg Philharmonic Orchestra, la Sala Palatului.

Vor fi prezenți în Festival câştigători ai concursului „George Enescu” : Alexandru Tomescu, Valery Sokolov, Stefan Tarara, Vlad Stănculeasa alături de Agnes Baltsa şi Elisabeta Leonskaja

Va fi prezentată pentru prima prima oară în România opera „Wozzeck” de Alban Berg (varianta concertantă) în interpretarea Corului şi Filarmonicii „George Enescu” dirijată de Leon Hussain, având în distribuție mai multe nume sonore ale scenei lirice internaționale.
20 de lucrări de George Enescu interpretate în Festival

Ediția 2015 continuă linia Festivalului Enescu de a propune publicului lucrări de George Enescu în interpretări moderne ale unora dintre cele mai importante orchestre din lume. În acest fel, Festivalul face cunoscut repertoriul enescian în plan internațional. Aproximativ, 20 de lucrări de George Enescu sunt interpretate în cadrul ediției de anul viitor a Festivalului.

Orchestre cotate la cel mai înalt nivel în plan mondial – Israel Philharmonic (1 septembrie), Staatskapelle Dresden (6 septembrie), San Francisco Symphony (7 septembrie), London Symphony Orchestra (8 septembrie), Sankt Petersburg Philharmonic Orchestra (10 septembrie), Bayerische Staatsoper (13 septembrie), Monte Carlo Philharmonic (16 septembrie), Wiener Philharmoniker (16 septembrie), Royal Liverpool Symphony Orchestra (17 septembrie) și Royal Concertgebouw Orchestra Amsterdam (20 septembrie) interpretează compoziții de George Enescu pe parcursul celor trei săptămâni de Festival.

În luna februarie a anului 2015 Simfonia a III-a de George Enescu a fost prezentată în premieră la Londra de celebra London Philharmonic Orchestra, cu dirijorul Vladimir Jurowski la pupitru. Concertul a avut loc pe 7 februarie, pe una dintre scenele de grad zero ale lumii – Royal Festival Hall, din cadrul Southbank Centre, în fața unui public de peste 2.000 de oameni. Interpretarea a ajuns la Londra după ce a fost prezentată în Festivalul Enescu, ediția 2013, la Sala Palatului.

Detalii și program: festivalenescu.ro

Ediţie desfăşurată sub înaltul patronaj al Preşedintelui României
Director artistic: Ioan Holender
Producători: Guvernul României prin Ministerul Culturii
Co-producator: Radio România, TVR
Cu sprijinul: Institutul Cultural Român
Organizatori: Artexim, ARCUB, Primăria Municipiului București