Drumul spre reconcilierea naţională: de la alinarea suferinţelor la corectarea nedreptăţilor

Seminar organizat de Fundaţia ICAR în colaborare cu Institutul Cultural Român  Vineri, 26 septembrie 2008, între orele 10.00 – 15.00, la Institutul Cultural Român (Aleea Alexandru nr. 38, Bucureşti) va avea loc seminarul "Drumul spre reconcilierea naţională: de la alinarea suferinţelor la corectarea nedreptăţilor", organizat de Fundaţia ICAR în colaborare cu ICR. La seminar sunt invitaţi experţi internaţionali, reprezentanţi ai administraţiei centrale şi locale, ai sistemului judiciar, ai mass media şi ai societăţii civile. Evenimentul se desfăşoară sub înaltul patronaj al Arhiepiscopului Desmond Tutu, laureat al Premiului Nobel pentru Pace şi fost preşedinte al Comisiei pentru Adevăr şi Reconciliere din Africa de Sud. Demersul porneşte de la constatarea că în România nu s-a realizat o purificare instituţională şi morală după căderea regimului comunist în 1989. Victimele comunismului şi dramele acestora au fost cunoscute treptat şi trunchiat. Cea mai mare parte a recomandărilor din raportul care a stat la baza declaraţiei de condamnare a comunismului din decembrie 2006 nu au un cadru legal de implementare, iar numărul supravieţuitorilor represiunii scade vertiginos. Alinând suferinţele supravieţuitorilor persecuţiei politice şi făcând presiuni pentru recunoaşterea drepturilor lor, Fundaţia ICAR a activat de-a lungul celor 16 ani de existenţă pentru îmbunătăţirea standardului de viaţă al acestui grup de oameni demni de preţuirea societăţii româneşti, dar care continuă, din păcate, să fie marginalizaţi. Seminarul organizat de Fundaţia ICAR îşi propune să contribuie la o conştientizare a problemelor nerezolvate legate de trecut, inclusiv a celor care privesc impunitatea făptuitorilor şi necesitatea despăgubirilor către victime. Experţii internaţionali dr. David Becker (Free University, Berlin), dr. Lyn S. Graybill (Graybill Group, USA), Thomas Unger (International Center for Transitional Justice, Bruxelles), dr. Bernd Florath (Die Bundesbehörde für die Stasi-Unterlagen – Comisariatul Federal pentru Arhivele STASI, Berlin), E.S. Carlos Parker Almonacid, Ambasador al Republicii Chile la Bucureşti, vor împărtăşi participanţilor experienţa altor state privind desfăşurarea tranziţiei de la regimuri represive, conflictuale, la democraţie, respect al legilor şi al libertăţilor umane.