BRUXELLES. „Aproape, prin cultură”, serie de intervenţii online cu artişti români, curatori şi academicieni

Pentru a păstra conexiunile culturale româno-belgiene, o serie de intervenţii cu artişti români, curatori şi academicieni vor avea loc în cadrul proiectului „Aproape, prin cultură”, iniţiat de ICR Bruxelles pe pagina de Facebook. Intervenţiile acestora sunt scrise sau în format video. Invitaţii pot astfel împărtăşi publicului din Benelux diverse informaţii interesante din zona istoriei artelor, muzicii sau literaturii româneşti.

„Aproape, prin cultură” constă într-o serie de interviuri, video-performing, albume fotografice artistice și documentare, precum și mărturiile artiștilor despre activitatea lor și despre soluțiile de a se reinventa artistic în această perioadă, pentru a păstra atenția publicului asupra actului artistic în general, dar și pentru a redefini raportarea la spațiul de expunere.

Demersul este coordonat împreună cu Rețeaua EUNIC Bruxelles. În aceste vremuri, când societatea este încercată de provocări nemaiîntâlnite, este nevoie de un mesaj pozitiv, unitar, de solidaritate. Rețeaua EUNIC Bruxelles rămâne aproape de public, artiști, colaboratori, instituții culturale și promovează cultura online în sensul larg, centralizând evenimentele culturale digitale propuse de institutele culturale naționale partenereși oferind publicului posibilitatea de a le accesa pe paginile proprii EUNIC Bruxelles și EUNIC Global.

Printre invitații ce vor contribui la acest proiect se numără: dramaturgul Matei Vișniec, teatrologul George Banu, actorul Emil Boroghină, creatorul Festivalului Shakespeare de la Craiova, coregraful Cosmin Manolescu, poeții Andra Rotaru, Răzvan Țupa, Silvia Grădinaru, Robert Elekes, artiștii vizuali Dan Popovici, Mihai Zgondoiu, Claudia Rădulescu, Alina Ușurelu, Erikași Dragoș Olea, Emil Ciocoiu, compozitoarea de muzică contemporană Sabina Ulubeanu și mulți alții.