Institutul Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia este partener oficial al Festivalului Internaţional de Poezie de la Genova

Festivalul Internaţional de Poezie de la Genova reprezintă, din anul 1995, cea mai importantă manifestare de gen din Italia, câştigând în acest an Premiul Ministerului italian pentru Bunuri şi Activităţi Culturale pentru cea mai bună promovare a poeziei. Bucurându-se, de-a lungul ediţiilor precedente, de prezenţa a peste 800 de invitaţi din 82 de ţări, printre care nume importante ale literaturii contemporane - Wole Soyinka, Derek Walcott, Czeslaw Milosz, Michel Houellebecq, Alejandro Jodorowsky etc. - festivalul beneficiază de sprijinul Programului "Cultura" al Uniunii Europene, de patronajul UNESCO şi al Comisiei Europene, precum şi de fonduri provenind din regiunea Liguria şi de la Primăria din Genova.
Cea de a XV-a ediţie se desfăşoară în acest an în perioada 11-21 iunie. În afara dezbaterilor şi a lecturilor propriu-zise, Festivalul va cuprinde o serie de manifestări tip performance, reading, lansări de carte, proiecţii de film, excursii tematice, mese rotunde etc.
La invitaţia directorului artistic al manifestării, Claudio Pozzani, Institutul Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia a devenit, din acest an, partener oficial al Festivalului Internaţional de Poezie de la Genova, urmând să organizeze şi să susţină anual participarea României la această prestigioasă manifestare.
Începând cu ediţia din 2008 s-a lansat secţiunea „European Voices", destinată poeţilor din ţările membre ale Uniunii Europene. În acest an, secţiunea va fi axată pe trei seri de poezie, care vor avea loc în zilele de 13, 14 şi 15 iunie. Organizatorii italieni intenţionează ca secţiunea „European Voices" să devină un proiect itinerant cu următoarele etape: Barcelona, Bucureşti, Amsterdam şi Londra.
Poeţii selectaţi să participe la ediţia din acest an a secţiunii sunt: Visar Zhiti (Albania), Thannassis Hatzopoulos (Grecia), Maja Gal Stromar (Slovenia), Barbara Marugo (Italia), Nathalie Quintane (Franţa), Adela Greceanu (România), Raoul Schrott (Austria), Martin Solotruk (Slovacia), Morten Søndergaard (Danemarca), Ruben Van Gogh (Olanda), Jukka Koskelainen (Finlanda), Stephanos Stephanides (Cipru) şi Anne Pion (Franţa). Alături de Adela Greceanu, aleasă de Institutul Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia să reprezinte România, la Genova va fi prezentă şi tânăra traducătoare Serafina Pastore, beneficiara unei burse a Institutului Cultural Român pentru traducători în formare, care a tradus, în premieră în limba italiană, poeme din volumele Domnişoara Cvasi (Editura Vinea, 2001) şi Înţelegerea drept în inimă (Editura Paralela 45, 2004).

Participarea Adelei Greceanu şi a Serafinei Pastore la Festivalul Internaţional de la Genova beneficiază de susţinerea financiară a Institutului Cultural Român.