Institutul Cultural Român la Târgul Internaţional de Carte Buchwien 2008

Institutul Cultural Român este prezent, prin Centrul Naţional al Cărţii, la Târgul Internaţional de Carte Buchwien 2008, desfăşurat la Viena în perioada 17 – 23 noiembrie 2008, cu un stand şi printr-o serie de evenimente. 
La standul ICR sunt prezentate o selecţie dintre cele peste 130 de volume, albume şi reviste apărute până acum prin programele de finanţare derulate de Centrul Naţional al Cărţii – Translation and Publication Support, 20 de autori şi Publishing Romania, o selecţie de albume publicate la editura ICR, broşuri şi materiale promoţionale de prezentare ale programelor şi proiectelor derulate de Institutul Cultural Român. 

Împreună cu ICR Viena, Centrul Naţional al Cărţii susţine participarea a patru autori români în cadrul săptămânii de lecturi Lesefestwoche (Festivalul Lecturii) care se va derula în paralel cu Buchwien 2008. Astfel, pe 19 noiembrie, de la ora 20, la Literaturzentrale, vor citi fragmente de roman Ioan Groşan
(O sută de zile la Porţile Orientului) şi Radu Aldulescu (Istoria eroilor unui ţinut de verdeaţă şi răcoare). Pe 20 noiembrie, la târgul de carte, pe scena dedicată beletristicii (Belletristikbühne), de la ora 14.30, vor citi Adrian Chivu (Caiet de desen) şi Ion Manolescu (Derapaj). Actori austrieci vor asigura lectura versiunilor în limba germană. 
Cele două serii de lecturi vor fi moderate de reputatul scriitor şi jurnalist Jan Koneffke
, co-editor al revistei Wespennest, distins cu numeroase premii literare prestigioase. 
Centrul Naţional al Cărţii
este reprezentat, de asemenea, la seria de dezbateri privind statutul culturii traducerii şi politicile de finanţare a acesteia la nivel european, naţional si local, dezbateri organizate pe 21 noiembrie, sub titlul generic „On Translation". Directorul Centrului Naţional al Cărţii, Catrinel Pleşu, va prezenta în cadrul acestor conferinţe activitatea Centrului Naţional al Cărţii, strategiile româneşti de implementare a programelor de finanţare a traducerii, rezultatele obţinute în cei doi ani de derulare a acestor programe, precum şi problemele întâmpinate de la demararea acestora de către Institutul Cultural Român. La aceste conferinţe vor participa fundaţii şi instituţii internaţionale precum S. Fischer Stiftung, Comisia Europeană, Ministerul de Externe al Austriei, Literature Across Frontiers (Marea Britanie), NextPage (Bulgaria), Federation of European Publishers etc. 
Detalii despre târgul internaţional de carte Buchwien 2008
şi săptămâna lecturii de la Viena: www.buchwien.at