STIPENDIEN

REZULTATE - Burse „George Enescu” 2019

REZULTATE - Burse „George Enescu” 2019 În urma şedinţei de evaluare şi selecţie a dosarelor depuse de candidaţii înscrişi la concursul BURSA„GEORGE ENESCU” 2019, ședință desfăşurată în data de 18. 06. 2019, au fost declaraţi câştigători următorii candidaţi

Bursele pentru jurnaliști culturali români - sesiunea 2019

Bursele de cercetareși documentare destinate jurnaliştilor culturali străini constauîn susținerea financiară a unui stagiu de documentare de o lunăîn România, pentru a realiza proiecte vizând promovarea fenomenului cultural românesc în presa străină. Astfel,

Bursele „Ion Mincu“ - sesiunea 2019

Acest tip de bursă a fost inaugurat în 2013, având drept scop încurajarea absolvenţilor de arhitectură la nivel de masterat şi doctorat în domeniile acestora de activitate și perfecţionarea studiilor, timp de două luni, în cadrul unor instituţii de învăţământ

Bursele pentru Traducători - sesiunea 2019

(A). Pentru Traducători Profesionişti Programul îşi propune o colaborare cât mai strânsă cu traducătorii profesionişti, specializaţi în traducerea autorilor români[1] în limbi străine. Candidaţilor selecţionaţi li se oferă posibilitatea de a traduce

Bursele„Lucian Blaga” - sesiunea 2019

Bursele „Lucian Blaga” se adresează cercetătorilor români şi constau în subvenţia  efectuarii un stagiu de 3 (trei) luni în vederea documentării şi cercetării ştiinţifice într-o instituţie culturală dintr-o altă ţară relevantă pentru cercetările

REZULTATE - Bursele pentru cercetători străini - sesiunea 2018

REZULTATE 2019 În urma şedinţei de evaluare şi selecţie a dosarelor depuse de candidaţii înscrişi la concursul Bursele pentru cercetători străini - 2019, şedinţă desfăşurată în data de 24. 05. 2019, au fost declaraţi câştigători următorii candidaţi:

Bursele „Brâncuși” duc artiști vizuali români la celebrul „Cité Intérnationale des Arts” din Paris

Proiectul „Constantin Brâncuși” are o istorie de mai bine de un deceniu, vreme în care ICR a creat oportunități pentru artiștii plastici români de a se dezvolta în spațiul cultural internațional. Astfel, peste 20 de candidați au beneficiat de subvenţia în

REZULTATE - Bursele „ ION MINCU” -2018

În urma şedinţei de evaluare şi selecţie a dosarelor depuse de candidaţii înscrişi la concursul BURSA „ION MINCU”-2019, şedinţă desfăşurată în data de 20. 05. 2019, au fost declaraţi câştigători următorii candidati:Numele şi prenumele candidatului:1.

REZULTATE - Burse „Constantin Brâncuși” 2019

În urma şedinţei de evaluare şi selecţie a dosarelor depuse de candidaţii înscrişi la concursul Burse ”Constantin Brâncuși” 2019, care a avut loc în data de 07. 03. 2019, au fost declaraţi câştigători următorii candidaţi: Numele şi prenumele candidatului 1.

Bursele pentru cercetători străini - sesiunea 2019

Bursele destinate cercetătorilor străini constau în sprijinul financiar pentru un stagiu de 3 (trei) luni, într-o instituţie de profil din România, în vederea elaborării unei lucrări ce dezbate subiecte ce ţin de diverse sfere ale societăţii româneşti. Programul

Bursele pentru jurnaliști culturali străini - Rezultate evaluare dosare

Update 24. 10. 2018În urma şedinţei de evaluare şi selecţie a dosarelor depuse de candidaţii înscrişi la concursul Bursele pentru jurnalişti culturali străini, şedinţă desfăşurată pe data de 24 octombrie 2018, au fost declaraţi câştigători următorii

REZULTATE 2018 - Burse Traducători Profesioniști

REZULTATE 2018 În urma şedinţei de evaluare şi selecţie a dosarelor depuse de candidaţii înscrişi la concursul „Burse pentru Traducători Profesionişti” , şedinţă desfăşurată pe data de 19. 10. 2018, au fost declaraţi câştigători următorii candidaţi: