„Românii și Marele Război”: Program românesc la National Army Museum

Celebrul muzeu londonez National Army Museum va găzdui, la propunerea și în parteneriat cu Institutul Cultural Român din Londra, un program de evenimente (expoziție, conferință, spectacol) menite să celebreze Centenarul Marii Uniri. Intitulat „Românii și Marele Război”, proiectul se va desfășura timp de o lună, între 15 iunie și 15 iulie, și este realizat în parteneriat cu Ambasada României la Londra, Muzeul Naţional de Istorie a României și Biroul Ataşatului Apărării la Londra.

Programul românesc va debuta, în data de 15 iunie, cu o conferință susținută de unul dintre cei mai importanţi istorici militari români, generalul Mihail E. Ionescu. Profesorul Ionescu va discuta despre participarea României la Primul Război Mondial şi va accentua aspecte ale relațiilor româno-britanice în această conflagrație, ale alianţei dintre cele două state în acest context, referindu-se şi la aspecte ce ţin de finalul războiului şi Marea Unire.

Mihail E. Ionescu este profesor universitar şi conducător de doctorat în domeniul Ştiinţe Politice la SNSPA, general-maior în rezervă şi director al Institutului pentru Studii Politice de Apărare şi Istorie Militară din cadrul Ministerului Apărării.

Tot din data de 15 iunie, publicul britanic va putea vizita, timp de o lună, expoziția „Românii și Marele Război” - 23 de panouri ce conţin fotografii şi explicaţii privind parcursul ţării noastre în Primul Război Mondial, la care se adaugă uniforme, realizate cu sprijinul Muzeului Naţional de Istorie a României. Inaugurarea oficială a expoziţiei va avea loc în data de 20 iunie, în cadrul unui program special de tip "late at" (program care presupune extinderea orelor de program).  În aceeași seară va avea loc și o reprezentație a spectacolului "The Queen's War" / „Războiul Reginei”, dramatizare după jurnalele Reginei Maria de Anca Doczi şi Cristian Luchian, o producţie a Immersive Theatre, Londra. Reamintim că premiera acestui spectacol a avut loc la sediul ICR, în cadrul programului permanent de teatru, în 10 și 11 mai 2018.

National Army Museum este muzeul principal al Armatei britanice, localizat în cartierul  Chelsea, care cuprinde cinci galerii dedicate istoriei militare britanice. Redeschis anul trecut, după lucrări de modernizare foarte costisitoare, muzeul reprezintă unul dintre punctele de atracție ale Londrei, beneficiind de dotări moderne și de expoziții interesante.

Pentru mai multe detalii despre acest proiect și programul ICR Londra, vă invităm să vizitați www.icr-london.co.uk și https://www.facebook.com/ICRLondon/

În cadrul programului de celebrare a Anului Centenarului în Marea Britanie, în organizarea ICR Londra și a partenerilor săi, au mai avut loc:

• Realizarea și lansarea site-ului „The Making of United Romania” (romaniancentenary.org);

• Concert „100” al trupei Imago Mundi

• Conferință dedicată Unirii de la 24 ianuarie 1859;

• „100 de ani de muzică românească”: concertele „Muzica Primului Război Mondial”, „Muzică în România Mare” și „Partituri de dincolo de dictatură”

• Expoziția şi conferința „Războiul la feminin: româncele în Primul Război Mondial”;

• Programul României la Târgul Internațional de Carte de la Londra, cu o ediţie dedicată participării românilor în Primul Război Mondial și Centenarului Marii Uniri;

• „Grădina Marii Uniri” - o inițiativă multidisciplinară inedită care pune în valoare bogăția și unicitatea patrimoniului natural românesc, înțeles ca o metaforă a diversității României create la sfârșitul Marelui Război, dar și ca sursă identitară și de inspirație artistică.

• România la Festivalul de Arhitectură de la Londra: „Un secol de arhitectură românească”.