„FUTURE FOLK” – o iniţiativă care aduce în actualitate valori şi simboluri ale costumului tradiţional

Proiectul Future Folk este o iniţiativă a Asociaţiei Alumnus Club UNESCO din Bucureşti, cofinanţată de Administraţia Fondului Cultural Naţional (AFCN), Centrul pentru Tineret al Municipiului Bucureşti şi Comisia Naţională a României pentru UNESCO.

Acordă de asemenea un important sprijin proiectului Grupul parlamentar al minorităţilor naţionale din Camera Deputaţilor; Institutul Cultural Român; Muzeul Naţional al Satului Dimitrie Gusti; Uniunea Elenă din România; Comunitatea Ruşilor Lipoveni din România; Federaţia Europeană a Asociaţiilor, Centrelor şi Cluburilor pentru UNESCO; Federaţia Română a Asociaţiilor, Centrelor şi Cluburilor UNESCO; Televiziunea Română, Secţia Alte Minorităţi; Teatrul Evreiesc de Stat; Teatrul Odeon; Grupul de presă Burda România.

Future Folk îşi propune să contribuie la revitalizarea şi promovarea patrimoniului cultural imaterial al României, punând în valoare prin design contemporan o piesă esenţială a acestuia – costumul tradiţional. Nu numai costumul românesc, ci şi costumele tradiţionale specifice minorităţilor naţionale, poate mai puţin cunoscute, dar la fel de valoroase.

Tematica şi mesajul proiectului corespund perfect sloganului Anului european al patrimoniului cultural 2018 - „Patrimoniul nostru: acolo unde trecutul întâlneşte viitorul”. Cum pot recepta tinerii de astăzi aceste valori ieşite din uzul cotidian, cum putem păstra această moştenire pentru generaţiile viitoare? Sunt două întrebări la care încearcă să răspundă asociaţiile şi instituţiile implicate în proiectul Future Folk.

Carmen Emanuela Popa, doctorand în design la Universitatea Naţională de Arte din Bucureşti, este creatoarea produsului cultural original propus de Future Folk – o colecţie avangardistă de design vestimentar inspirat de costumele tradiţionale, colecţie ce va fi lansată la Palatul Parlamentului în ziua de 20 iunie, iar apoi va lua forma unei expoziţii itinerante la Muzeul Satului din Bucureşti, la Ploieşti şi Tulcea. Atentă la simbolistica şi filosofia din spatele fiecărui obiect, Carmen Emanuela Popa doreşte să lanseze prin creaţiile ei o invitaţie la comunicare, dialog şi înţelegere între oameni. Este de fapt mesajul întregului proiect.

Evenimentul de lansare din 20 iunie 2018 se va desfăşura sub Înaltul patronaj al Camerei Deputaţilor, beneficiind de susţinerea tuturor membrilor Grupului parlamentar al minorităţilor naţionale. Va fi deschis de actriţa Maia Morgenstern cu un recital de poezie, după care iniţiatorul şi partenerii vor vorbi despre Future Folk, designerul Carmen Emanuela Popa va prezenta schiţele sale şi colecţia de design vestimentar creată special pentru acest proiect, iar în final vor fi prezentate catalogul expoziţiei şi un scurt film de prezentare a conceptului pe care se bazează întreg proiectul.

Expoziţia – performance Future Folk, ea însăşi rezultatul unui exerciţiu intercultural, se doreşte a fi o dovadă vie a faptului că diversitatea este o resursă inepuizabilă de inovaţie şi creativitate într-o societate în care există înţelegere şi respect faţă de valorile fiecăruia.