Corul Regal anunţă sosirea primăverii la Beijing

În perioada 14 – 21 martie 2018, la Beijing, Baoding și Shanghai, ICR Beijing organizează evenimentul „Sosirea Primăverii” cu participarea de înaltă ținută a Corului Regal. Această acțiune se numără printre evenimentele organizate de ICR Beijing cu scopul de a sărbători Centenarul Marii Uniri.

Corul Regal va avea un program încărcat și va susține concerte, printre care la Universitatea din Baoding (North China Electric Power University), cu ocazia Festivalului de Artă pe care îl organizează universitatea în perioada martie – iunie 2018, în cadrul evenimentului „România prezentată tinerilor elevi în Anul Centenarului Marii Uniri” organizat la sediul ICR Beijing și la care a fost invitată Școala Primară Chaoyang Shiyan și la Universitatea de Limbi și Culturi din Beijing.

În data de 17 martie, la sediul ICR Beijing, Corul Regal va oferi publicului un recital de excepție, grupul artistic „Iubitorii din Beijing ai cântecului și dansului tradițional românesc” va prezenta dansuri populare românești, iar corul chinezesc Ark's va prezenta un cântec românesc în cele două limbi, română și chineză. De asemenea, ICR Beijing a pregătit câteva surprize invitaților.

Turneul din China al Corului Regal se va finaliza cu recitalul susținut la Conservatorul din Shanghai, în data de 20 martie.

Programul pe care îl va susține corul va fi format din cântece, în special românești,  dedicate Centenarului Marii Uniri, dar și din repertoriul internațional, inclusiv chinezești, cele mai multe fiind dedicate florilor și primăverii, precum cântecele: Iac-Așa” (Simeon Nicolescu), „Haz de necaz” (Gheorghe Cucu), „Lui Lucian Blaga” (Mircea M. Stefanescu), „Lino, Leano” (Nicolae Ursu), „Noapte de vară” (Dimitrie Cuclin), „Răsunet de la Crişana” (Ion Vidu), „Chindia” (Alexandru Pascanu), „Morarul” (D.G. Kiriac), „Ceteruica din tri lemne” (Liviu Borlan), „Sârba din Câmpie” (Constantin Romașcanu), „Fata de Păstor” (prelucrare de Teodor Teodorescu), „Suita de cântece vechi din Bihor” (Fr. Hubic), „My Lord, What a mornin’” (H.T. Burleigh), „Les Champs – Elysees” (Mike Wish & Mike Deighan), „Vocaliza” (C. Capitonian) și Molihua (cântec chinezesc).

Componenţa „Corului Regal”:

Sopran: Georgiana Maria Dumitru și Miruna Georgiana Iancu

Alto: Simina Dragomirescu și Ina Creciun

Tenor: Vasile Corîu și Rafael Romanescu

Bas: Adrian Rada și Alex Gherasimescu

Dirijor și director artistic – Eduard Dinu

Corul Regal a fost inaugurat la 6 iulie 2012 și este un ansamblu cameral de tineret aflat sub Înaltul Patronaj al Alteţei Sale Regale Principele Radu al României, format din tineri muzicieni cu vârste cuprinse între 18 şi 35 de ani, marea majoritate dintre ei fiind studenţi și absolvenți ai Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti și câștigători ai premiilor concursurilor de specialitate. Corul Regal a luat naştere la iniţiativa unui grup de studenţi ai Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti, din dorinţa acestora de a crea o formaţie corală profesionistă care să contribuie la promovarea şi dezvoltarea tinerelor talente muzicale din România.

Corul Regal are ca scop principal promovarea muzicii culte româneşti, atât prin abordarea creaţiei compozitorilor consacraţi, cât şi prin prezentarea în primă audiţie a lucrărilor muzicale contemporane. De asemenea, acesta susţine şi repertorii variate ce cuprind lucrări din întreaga istorie a muzicii universale. În plus, ansamblul doreşte să promoveze arta corală în rândul publicului românesc, și urmăreşte creșterea vizibilității artei corale românești la nivel european și mondial.

Nivelul artistic ridicat ce caracterizează această tânără formaţie corală se datorează entuziasmului, pasiunii şi energiei interioare a grupului, dar şi talentulului excepţional al fiecărui membru component în parte. Corul Regal reprezintă un colectiv unit şi omogen, dar în continuă metamorfoză şi înnoire, ca o consecinţă a generaţiilor de tineri muzicieni care se succed şi sunt selectaţi să facă parte din aceast ansamblu.

Corul Regal a susţinut concerte în Bucureşti şi în ţară, pe cele mai reprezentative scene ale muzicii şi culturii româneşti, precum Ateneul Român, Sala Palatului, Aula Bibliotecii Centrale Universitare „Carol I” Bucureşti, Studioul de Operă al Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti, Sala „George Enescu” a Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti, Sala ”Auditorium Maximum” a Colegiului Academic din Cluj–Napoca, Sala de Muzică a Castelului Peleş, Casa de Cultură a Studenţilor Bucureşti, Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti” din București, Catedrala Mitropolitană Sfântul Spiridon Nou – Paraclis Patriarhal din București, Biserica Episcopală de la Curtea de Argeş, Catedrala Romano-Catolică „Sf. Iosif” din București, Sala „Radu Beligan” a Ateneului din Iași, Palatul Culturii „Teodor Costescu” din Drobeta-Turnu Severin ş.a.

Coul Regal a fost prezent la Ceremoniile Casei Regale a României desfăşurate în Sala Regilor din incinta Palatului Elisabeta, Castelul Peleș şi nu numai, a evoluat în cadrul Festivalului Internațional George Enescu (ediția 2017), în cadrul Festivalului Internaţional „D. G. Chiriac” de la Piteşti, în cadrul Festivalului Studenţiada din Bucureşti și în cadrul Festivalului Operelor Independente din Iași etc.