Art Safari și-a deschis porțile în Piața „George Enescu“

Bucureştiul găzduieşte, în perioada 11-20 mai 2018, în Piaţa „George Enescu“ cea de-a cincea ediţie Art Safari. Vizitatorii pot admira de vineri, în cele zece zile de festival, opere de artă românească de patrimoniu sau contemporană, dar şi artă internaţională, precum şi reprezentaţii artistice de tip performance în valoare de aproximativ 10 milioane de euro. Sunt expuse creaţii româneşti de patrimoniu sau contemporane, dar şi artă internaţională, precum şi reprezentaţii artistice de tip performance. Lucrările provin din muzee româneşti şi străine, printre care Muzeul Pompidou şi Muzeul Louis Vuitton Fondation din Paris, precum şi din colecţii private importante, iar o parte dintre lucrările de artă contemporană au fost create special pentru a fi expuse la Art Safari 2018.

Multe întâlniri cu privire la scena artistică naţională şi internaţională din cadrul programului Art Talks sunt realizate în parteneriat cu Institutul Cultural Român şi reunesc artişti, curatori, colecţionari, istorici de artă cu publicul iubitor de artă.

„De la an la an, Capitala României își consolidează profilul de metropolă europeană cu o ofertă culturală aptă să satisfacă exigențele cele mai înalte. Art Safari este un proiect din avangarda acestei evoluții îmbucurătoare. O cultură există prin operele durabile, dar are nevoie și de inițiative și instituții solide, apte să pună în valoare așa cum se cuvine talentul creator, iar Art Safari reprezintă o astfel de inițiativă. Lansat acum cinci ani, Pavilionul de Artă București – Art Safari a devenit, neîntârziat, un reper pe harta manifestărilor culturale de anvergură continentală. Alături de Art Safari încă de la prima ediție, Institutul Cultural Român vădește și prin acest parteneriat adoptarea unei viziuni care privilegiază interacțiunea, cooperarea și dialogul. Laborator de idei, Art Talks, programul pe care ICR îl susține în cadrul Art Safari, este, totodată, ilustrarea optimă a unei filozofii instituționale. Art Safari ne arată, convingător, că integrarea valorilor țării în circuitele artistice globale poate începe - într-un mod cât se poate de productiv - și de-acasă”, apreciază doamna Liliana Țuroiu, președintele Institutului Cultural Român.

Ediţia aniversară Art Safari Bucureşti marchează premiere importante pentru arta românească, printre care un pavilion expoziţional de arhitectură contemporană la standarde internaţionale, demn de a găzdui valori universale, precum Brâncuşi, Cantor, Ghenie sau Mureşan. Un rol important l-au jucat reputaţii noştri parteneri Muzeul Pompidou şi Louis Vuitton Fondation, în ale căror colecţii se găseşte artă românească importantă, şi cărora le mulţumim pentru deschiderea de a împrumuta Pavilionului opere valoroase pe toată durata Art Safari 2018”, a explicat Ioana Ciocan, director Art Safari Bucureşti.

Arta contemporană se împleteşte cu moda şi trendurile Pavilionul Central „Art on Stage” este expoziţia dedicată artei româneşti contemporane, reunind artişti contemporani şi multiple practici artistice - pictură, grafică şi broderie, bandă desenată şi instalaţii. Expoziţia platformă este regizată de Hervé Mikaeloff, consultantul Grupului Louis Vuitton Moët Hennessy şi al Louis Vuitton Fondation din Paris.

Misiunea Louis Vuitton Fondation este aceea de promovare a artei contemporane în rândul publicului din Franţa şi din toată lumea. Iar arta românească este o parte importantă în cadrul acestei misiuni. De altfel, Franţa şi România sunt înrudite prin artă şi cultură. Brâncuşi, Cioran, Ionesco sunt parte din ambele culturi. Suntem bucuroşi că am făcut cunoscută arta contemporană românească şi publicului din Franţa şi că acum putem reda o parte din valorile colecţionate de-a lungul timpului publicului din România”, a spus Herve Mikaeloff, de la Louis Vuitton Fondation, Paris.

În urma selecţiei au fost alese lucrări ale unor artişti români precum Alex Mirutziu, Arantxa Etcheverria, Ciprian Mureşan, Marius Bercea, Mircea Cantor, Radu Cioca, Răzvan Boar, Şerban Savu, Vlad Nancă sau Vlad Olariu.

Iubitorii de artă pot admira în premieră naţională o lucrare semnată de Mircea Cantor, realizată special pentru Art Safari Bucureşti: Anthroposynaptic Dior/Bihor, o lucrare în oglindă, unde moda se împleteşte cu arta - o vestă Dior colecţia toamnă-iarnă 2017 (primită cadou de Mircea Cantor din partea Christian Dior pentru a realiza lucrarea ce va fi expusă la Art Safari Bucureşti) croită împreună cu un cojoc autentic binşenesc din Bihor.

Pentru aceeaşi expoziţie a fost selectată şi o altă lucrare de Mircea Cantor – Anthroposynaptic – din colecţia Louis Vuitton Foundation – o broderie pe cămăşi tradiţionale din Maramureş, cu care artistul a participat şi la Art Basel în 2015.

Artă românească de patrimoniu: natură, Brâncuşi şi tezaur bancar Pavilionul Muzeal „Natural-Cultural”, curatoriat de istoricul de artă Alina Şerban, cuprinde artă românească până la jumătatea anilor’90, adusă din peste 20 de muzee din România şi din importante colecţii private, inclusiv filme realizate de Brâncuşi (în împrumut de Muzeul Pompidou din Paris).

Expoziţia „Altceva despre Ceauşescu” dezvăluie o latură mai puţin cunoscută a fostului şef de stat, aceea de iubitor de artă. Astfel, pentru 10 zile, în centrul Capitalei, Art Safari Bucureşti prezinta cele mai de seamă lucrări din colecţia privată a lui Ceauşescu, printre care opere de Luchian, Grigorescu, Petraşcu, Băncilă, RessuşiIser, în împrumut de la Palatul Primăverii.

Expoziţia 50 de pictori impresionişti din Colecţia BCR aduce o selecţie de opere din perioada impresionismului românesc aparţinând celei mai importante colecţii de artă a unei bănci româneşti, realizate începând cu 1990, între care picturi de Tonitza, Pallady, Dărăscu, Steriadi, Ressu, Ciucurencu, Ţuculescu.

Şi copiii sunt invitaţi să îi descopere pe marii pictori români Programul Art Safari Kids 2018 este dedicat copiilor cu vârste cuprinse între 3-12 ani şi oferă ateliere de creaţie şi tururi ghidate susţinute de elevii Şcolii Lauder-Reut şi British Council pe un traseu expoziţional redesenat pe înţelesul celor mici. Accesul pentru copiii până în 12 ani este gratuit. Tot în cadrul acestui program va fi lansată şi o bursă în parteneriat cu British Council.

Programul Internaţional, dedicat artei internaţionale este organizat în colaborare cu ambasadele Germaniei, Israelului, Elveţiei, Spaniei, Argentinei, Statelor Unite ale Americii în România şi cu Forumul Cultural Austriac. În cadrul acestui program sunt expuse lucrări ale unor artişti contemporani internaţionali şi se organizează o serie de evenimente şi performance-uri. Între lucrările De menţionat o instalaţie realizată de artistul german Clemens Behr, cu sprijinul Ambasadei Germaniei în România,şi un performance al artiştilor suedezi Olof Persson şi David Sabe, cu sprijinul Ambasadei Suediei în România.

Conceptul arhitectural al pavilionului expoziţional aparţine arhitectului Attila Kim, comisarul României la Bienala de la Veneţia, de la ediţia din 2016 până în prezent.