ICR susţine participarea scriitoarei Magda Cârneci la „Congresul Internaţional PEN”

Institutul Cultural Român susţine participarea reprezentatului PEN Club România, scriitoarea Magda Cârneci, la „Congresul Internaţional PEN”, ediţia 84, de la Pune, India, în perioada 25-29 septembrie 2018.

Magda Cârneci va participa la toate sesiunile în plen ale congresului, organizat sub titlul Experiments with Truth, precum şi la toate sesiunile comitetelor PEN Writers for Peace (în care PEN Club România are calitatea de membru permanent) şi Linguistic Rights. În cadrul primei sesiuni, Magda Cârneci va prezenta o situaţie a libertăţii de expresie în România şi în ţările est-europene. De asemenea, va participa la alegerile PEN International şi la manifestările literare organizate în diverse universităţi, librării şi şcoli din Pune şi din împrejurimi.

Magda Cârneci este poetă, eseistă, traducătoare şi Doctor în Istoria artei la Ecole des Hautes Etudes en Sciences Sociales din Paris (1997). Membră şi teoreticiană a cunoscutei „generaţii optzeci” din literatura română, ea s-a implicat activ, după Revoluţia din decembrie 1989, pe scena culturală şi politică din România din anii ’90. Din anii 2000, după ce a fost lector invitat de Limbă şi literatură română la Institutul Naţional de Limbi şi Civilizaţii Orientale (INALCO) din Paris, ea a fost directoarea Institutului Cultural Român din Paris (2007-2010).

PEN Club România este o asociație de scriitori creată în 1990 în jurul ideilor nobile și umaniste promovate de organizația mondială PEN International. Aceasta este cea mai veche și mai mare organizație mondială a scriitorilor, creată în 1921, după Primul război mondial, cu scopul de a întări comunicarea în vederea păcii dintre mânuitorii condeiului din toate țările, cu dorința de a-i susține în lupta lor pentru libertatea cuvântului și pentru drepturile universale ale omului, dar și cu scopul de a-i proteja fizic, juridic și moral pe scriitori împotriva cenzurii, închisorii sau execuției fizice de către regimuri politice tiranice.