Marţi, 29 noiembrie 2011
12:00
Marți, 29 noiembrie 2011, începând cu ora 12:00, la MUSA – Muzeul Instrumentelor Muzicale al Academiei Naționale Santa Cecilia - Auditorium Parco della Musica din Roma (Viale Pietro De Coubertin) va avea loc o conferință de presă la care vor participa Excelența Sa Răzvan Rusu, Ambasadorul României în Italia, Prof. Rudolf-Mihai Dinu, Directorul Institutului Român de Cultură și Cercetare Umanistică de la Veneția, Laura Manolache, Directorul Muzeului Național George Enescu, Mihai Constantinescu, Directorul Festivalului Internațional George Enescu, Alexandra Șolea, reprezentantul Festivalului Internațional George Enescu în Italia și Edda Silvestri, Directorul Conservatorului “Santa Cecilia” din Roma.
Marţi, 29 noiembrie 2011
15:00
Marți, 29 noiembrie a.c., începând cu ora 15.00,
Marţi, 08 noiembrie 2011 - Marţi, 31 ianuarie 2012
Institutul Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia (IRCCU Veneţia) şi Institutul Cultural Român „Dimitrie Cantemir“ de la Istanbul (ICR Istanbul) anunţă lansarea concursului de proiecte în domeniul artelor vizuale „Fostering Artistic Practices“ („Încurajarea practicilor artistice“). Termen limită pentru înscriere: 31 ianuarie 2012.
[...]
Sâmbătă, 05 noiembrie 2011
18:00
Sâmbătă, 5 noiembrie, ora 18.00, la Centrul Cultural Candiani din Veneţia Mestre va avea loc vernisajul proiectului cultural “Căderea în timp”.
Expoziţia, realizată cu ocazia centenarului naşterii lui Emil Cioran, îi are ca invitaţi pe artiştii vizuali Raphaël Avenant, Istvan Horkay, Roland Quelven, Pinina Podestà şi pe poeta Loredana Pra Baldi.

Joi, 15 septembrie 2011
19:00 - Luni, 14 noiembrie 2011
Joi, 15 septembrie, ora 19.00, în Mica Galerie a Institutului Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia va avea loc vernisajul proiectului Situated Knowledge: I Follow Rivers of Thoughts. Proiectul reuneşte o echipă mobilă de lucru formată din colectivul Apparatus 22, artistul vizual Olivia Mihălţianu şi curatorul Anca Mihuleţ.
Proiectul s-a numărat printre câştigătorii concursului “Fostering Artistic Practices”, organizat de Institutul Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia pentru proiectele din 2011 în domeniul artelor vizuale.
Situated Knowledge: I Follow Rivers of Thoughts este un demers analitic, bazat pe studiul şi observarea atentă a metodelor de cercetare artistică, cu scopul de a aduce în discuţie o nouă terminologie şi o abordare diferită vis-à-vis de gândirea despre artă. Ca atare, în cadrul proiectului de faţă, accentul nu cade pe produsul artistic final, ci pe procesualitate şi pe acordurile între imaginaţie şi spaţiile lipsă din sistemul de referinţă.
Ideea proiectului a apărut ca o reacţie la sistemul de valori artistice actual, determinat din ce în ce mai pregnant de speculaţie, exces sau de interpretarea incorectă a semnalelor exterioare.

Joi, 01 septembrie 2011
19:00 - Duminică, 27 noiembrie 2011
Joi, 1 septembrie, începând cu ora 19.00, în Noua Galerie a Institutului Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia va avea loc vernisajul proiectului Ultima Revoluţie analogică, o cutie a memoriei. Acesta face parte din cel de-al doilea proiect naţional, intitulat “Romanian Cultural Resolution – documentary”, cu care România participă la cea de-a 54-a Bienală de Artă de la Veneţia.
Ultima Revoluţie analogică, o cutie a memoriei va cuprinde intervenţiile unor artişti de marcă din estul şi vestul Europei, precum: Ştefan Constantinescu, Peter Forgacs, Zuzanna Janin, Via Lewandowski, Karen Mirza şi Brad Butler, Liliana Moro, Deimantas Narkevicius, Yves Netzhammer.
Curatorii proiectului sunt Ştefan Constantinescu şi Xandra Popescu.

Vineri, 01 iulie 2011 - Sâmbătă, 31 decembrie 2011
Asociaţia “Spirit Românesc” din Roma şi Institutul Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia anunţă începerea primelor activităţi din proiectul “Împreună” (“Insieme”).
Proiectul se va desfăşura pe o perioadă de şase luni (iulie-decembrie 2011) şi beneficiază de sprijinul financiar al Institutului Cultural Român.
Dintr-un raport recent al CARITAS rezultă că elevii români înscrişi la şcolile italiene sunt de 105.730, reprezentând 16,8% din totalul elevilor străini înscrişi, fapt ce califică Romania pe primul loc. În Roma şi în Provincia Roma elevii români reprezintă grupul cel mai mare din toate grupurile de copii străini prezenţi pe teritoriu, anume 36,2% din totalul elevilor străini, luând în considerare faptul că pe teritoriul capitalei Italiei convieţuiesc 189 de comunităţi.

Joi, 02 iunie 2011
14:15 - Duminică, 27 noiembrie 2011
PERFORMING HISTORY
Cu Ion Grigorescu
şi grupul de artişti Anetta Mona Chişa & Lucia Tkáčová
Curatori: Maria Rus Bojan şi Ami Barak
Cu colaborarea specială a lui Bogdan Ghiu, a revistei IDEA arts+society şi IRES
Comisar: Monica Morariu
Vice-comisar: Alexandru Damian
Pavilionul României - Giardini di Castello
4 iunie – 27 noiembrie 2011
Conferinţă de presă:
1 iunie 2011, ora 15.15
Vernisaj:
2 iunie 2011, ora 14.15

Miercuri, 01 iunie 2011
15:00 - Duminică, 27 noiembrie 2011
Miercuri, 1 iunie 2011, începând cu ora 15:00, în Pavilionul României din Giardini della Biennale va avea loc conferinţa de presă cu prezentarea publică a participării României la cea de-a 54-a ediţie a Bienalei de Artă de la Veneţia. Organizatorii participării României la acest eveniment sunt: Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional, Ministerul Afacerilor Externe şi Institutul Cultural Român.
Participarea românească din acest an este asigurată de două proiecte: Performing History cu Ion Grigorescu şi Anetta Mona Chişa & Lucia Tkacova în Pavilionul Naţional al României din Giardini della Biennale şi proiectul Romanian Cultural Resolution - documentary, autori Adrian Bojenoiu şi Alexandru Niculescu, care va fi expus în Noua Galerie a Institutului Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia.

Marţi, 31 mai 2011
19:00 - Duminică, 27 noiembrie 2011
Titlu: Romanian Cultural Resolution-documentary
Autori: Adrian Bojenoiu şi Alexandru Niculescu
Comisar: Monica Morariu
Vicecomisar: Alexandru Damian
Locaţie: Noua Galerie
Institutul Român de Cultură şi Cercetare Umanistică
Palazzo Correr – Campo Santa Fosca, Cannaregio 2214
30121-Veneţia, Italia
Centrul pentru Cultură Contemporană Club Electro Putere şi Institutul Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia anunţă vernisajul proiectului Romanian Cultural Resolution- documentary, marţi, 31 mai 2011, orele 19:00.

Joi, 19 mai 2011 - Duminică, 27 noiembrie 2011
În perioada 19 mai-27 noiembrie 2011, Fundaţia Sandretto Re Rebaudengo din Torino găzduieşte expoziţia “Un’Espressione Geografica. Unità e Identità dell’Italia attraverso l’Arte Contemporanea” („O expresie geografică. Unitatea şi identitatea Italiei prin arta contemporană”), al cărei curator este Francesco Bonami.
Expoziţia este dedicată aniversării a 150 de ani de la Unificarea Italiei şi beneficiază de patronajul Comitetului Italia 150.
[...]
Expoziţia este dedicată aniversării a 150 de ani de la Unificarea Italiei şi beneficiază de patronajul Comitetului Italia 150.